12 ani de date demonstrează că iniţiativa "Centura şi Drumul" a regimului comunist chinez este o capcană a datoriilor

Luna trecută s-au împlinit 12 ani de la lansarea iniţiativei "Centura şi Drumul" - „Belt and Road” (denumită şi „One Belt, One Road”).

Pe fondul acuzaţiilor continue că ar fi o capcană a datoriilor, grupul de reflecţie Lowy Institute a raportat că 75 de ţări în curs de dezvoltare se confruntă în prezent cu crize grave ale datoriilor, determinate de rambursările masive către China.

Se preconizează că ţările în curs de dezvoltare vor plăti Beijingului suma record de 35 de miliarde de dolari în acest an, din care 22 de miliarde de dolari vor proveni de la cele mai sărace ţări din lume, forţând reduceri drastice în domeniul sănătăţii, educaţiei şi serviciilor esenţiale.

Lansată în 2013, BRI a finanţat proiecte de infrastructură la scară largă în Asia, Africa şi America Latină prin împrumuturi garantate de stat, făcând din China cel mai mare creditor bilateral din lume.

În primul deceniu al programului, aproximativ 80% din împrumuturile acordate de regimul chinez au fost direcţionate către ţări aflate deja în stare de incapacitate de plată sau aproape de aceasta.

Pe măsură ce aceste datorii ajung la scadenţă, presiunile de rambursare pun presiune pe finanţele publice şi întăresc acuzaţia că Beijingul a creat în mod deliberat o capcană a datoriilor la nivel global.

În apărarea sa, Partidul Comunist Chinez (PCC) avansează patru argumente eronate pentru a nega că BRI este o capcană a datoriilor: în primul rând, că multe ţări în curs de dezvoltare datorează mai mult creditorilor occidentali; în al doilea rând, că majorările ratei dobânzii din SUA au cauzat problemele lor de îndatorare; în al treilea rând, că deprecierea monedei şi încetinirea economiei globale sunt de vină; şi, în al patrulea rând, că China rareori confiscă active din ţările care nu sunt în măsură să ramburseze. Fiecare dintre aceste afirmaţii se prăbuşeşte sub o analiză atentă.

Prima apărare a Partidului Comunist Chinez – că multe ţări din cadrul iniţiativei Centura şi Drumul datorează mai mult creditorilor occidentali sau internaţionali decât Chinei – este matematic adevărată în unele cazuri, dar profund înşelătoare.

Deşi împrumuturile chinezeşti pot reprezenta mai puţin de jumătate din datoria totală a unei ţări, aceste naţiuni aveau deja ratinguri de credit extrem de scăzute şi erau considerate prea riscante pentru creditorii tradiţionali.

Instituţiile occidentale au încetat să mai acorde împrumuturi pentru a evita să le împingă în incapacitate de plată. China, însă, a intervenit şi a acordat tocmai împrumuturile care le-au împins peste margine. În multe cazuri, Beijingul a devenit creditorul de ultimă instanţă, deoarece creditorii responsabili s-au retras.

Al doilea argument – conform căruia creşterea ratelor dobânzilor din SUA a provocat criza datoriilor – este la fel de eronat. Fluctuaţiile ratelor sunt un risc binecunoscut, inclus în fiecare evaluare a creditelor suverane. Ţările care continuă să împrumute sume mari în ciuda ratingurilor slabe o fac ştiind că refinanţarea va deveni mai scumpă atunci când ratele globale vor creşte. Creditorii responsabili ţin cont de acest risc şi se retrag atunci când debitorii se apropie de niveluri nesustenabile de îndatorare. China ignoră aceste avertismente, continuând să acorde împrumuturi, asigurându-se că neplata devine inevitabilă.

A treia afirmaţie – care atribuie criza deprecierii monedei şi încetinirii economiei globale – se prăbuşeşte, de asemenea, sub lupa analizei.

Recesiunile economice şi fluctuaţiile cursului de schimb sunt riscuri previzibile care trebuie evaluate înainte de a contracta datorii. Multe ţări din cadrul iniţiativei „Belt and Road” au monede slabe, parţial convertibile, dar trebuie să îşi ramburseze împrumuturile în dolari americani. Pe măsură ce dolarul se apreciază, costurile serviciului datoriei cresc, epuizând rezervele naţionale şi adâncind criza economică.

Acest lucru nu este vina Occidentului şi nici rezultatul politicii monetare a SUA menite să le facă rău altora. Raţionamentul regimului comunist este ilogic, mai ales că majoritatea împrumuturilor din cadrul iniţiativei Centura şi Drumul sunt denominate în dolari.

Al patrulea argument utilizat de Partidul Comunist Chinez împotriva acuzaţiei de „capcană a datoriilor” este că rareori confiscă activele ţărilor care nu pot rambursa; în schimb, susţine că oferă „scutire de datorii” prin refinanţare sau prelungirea împrumuturilor. În practică, această abordare nu face decât să adâncească dependenţa.

Beijingul acordă de obicei restructurări pe termen scurt, cum ar fi prelungiri ale scadenţei sau perioade de graţie, ţărilor cu venituri mici, fără a reduce principalul sau a uşura ratele dobânzilor.

De asemenea, se bazează pe mecanisme de „împrumuturi de salvare”, inclusiv împrumuturi-punte de la bănci de stat, retrageri de swapuri valutare prin Banca Populară a Chinei şi acorduri de plată în avans pentru mărfuri. Aceste măsuri nu rezolvă problemele de solvabilitate subiacente, ci doar amână neplata, menţinând debitorii pe linia de plutire suficient de mult timp pentru a proteja propriul sistem financiar al Chinei.

Un studiu important realizat de AidData, Banca Mondială, Harvard Kennedy School şi Institutul Kiel a constatat că, până la sfârşitul anului 2021, China a efectuat 128 de operaţiuni de salvare în valoare totală de 240 de miliarde de dolari în 22 de ţări, marcând o schimbare clară de la finanţarea infrastructurii la împrumuturi de salvare de urgenţă. În 2010, mai puţin de 5% din împrumuturile externe ale Chinei au fost acordate debitorilor aflaţi în dificultate; până în 2022, această cifră a crescut la 60%.

Aceste operaţiuni de salvare expun, de asemenea, ipocrizia Beijingului: în timp ce PCC acuză Occidentul de rate ale dobânzii abuzive, împrumutul mediu de salvare acordat de China are o rată a dobânzii de aproximativ 5%, mai mult decât dublul ratei standard de 2% a FMI. La 1 octombrie 2025, în ciuda ratelor dobânzilor mai mari din SUA, rata dobânzii pentru împrumuturile în drepturi speciale de tragere ale FMI era de numai 3,41%, încă semnificativ mai mică decât cea pe care China o percepe ţărilor aflate în dificultate pentru aşa-numitul ajutor.

Amploarea reală a datoriilor contractate sub programul Centura şi Drumul ar putea fi mult mai gravă decât sugerează datele oficiale. Pentru a-şi proteja propriul sistem bancar, regimul chinez utilizează din ce în ce mai mult reţeaua globală de swap-line a Băncii Populare Chineze, care a furnizat peste 170 de miliarde de dolari în lichidităţi pe termen scurt băncilor centrale străine.

Aceste împrumuturi, adesea etichetate ca „temporare”, sunt reînnoite în mod obişnuit de mai mulţi ani, permiţând guvernelor să-şi ascundă expunerea reală la datorii, deoarece normele internaţionale de raportare exclud datoriile pe termen scurt.

Această practică a creat „datorii ascunse” uriaşe, estimate la aproximativ 385 de miliarde de dolari de AidData în 2021, iar cifra este probabil mult mai mare astăzi, deoarece mai multe împrumuturi ajung la scadenţă şi puţine au fost rambursate în anii intermediari.

Strategia opacă de salvare a regimului comunist chinez – concepută pentru a-şi proteja creditorii, mai degrabă decât pentru a ajuta naţiunile aflate în dificultate – asigură că întreaga greutate a datoriei contractată prin programul Centura şi Drumul rămâne ascunsă de ochii publicului.