Raiffeisen ar putea renunţa la programul Prima Casă
alte articole
La scurtă vreme după ce Raiffeisen Bank a majorat avansul la creditele imobiliare, preşedintele băncii, Steven van Groningen, a confirmat că această măsură are legătură cu legea dării în plată şi a anunţat că banca pe care o conduce ar putea renunţa şi la programul Prima Casă.
"Decizia de a majora avansul la creditele imobiliare a fost luată din cauza impactului pe care estimăm că îl va avea aplicarea legii dării în plată asupra riscului asumat de bancă, iar dacă lucrurile nu se clarifică, vom renunţa şi la programul „Prima casă“, a spus la ZF Live preşedintele Raiffeisen Bank, Steven van Groningen.
Raiffeisen, un jucător de top cinci din sistemul bancar, a decis, săptămâna trecută, să urce avansul pentru creditele imobiliare standard în lei la 35%, iar pentru finanţările în euro la 40%. Conform reglementările BNR, avansul minim pentru creditele imobiliare în lei este de 15%, iar pentru euro de 25%.
„Dacă legea se aprobă, se schimbă ceva esenţial, pentru că cel care ia creditul nu mai răspunde în faţa băncii cu averea lui, nu mai dau practic credit la o persoană, ci eu, ca bancă, finanţez un activ şi trebuie să calculez cum poate evolua valoarea acestui activ în 10-15 ani. De aceea cer avans mai mare. E ca la leasing financiar. Avansul nu mai depinde de bonitatea clientului, ci de fluctuaţia valorii activului“, a adăugat Groningen.
De asemenea, şeful Raiffeisen a criticat dur proiectul legii dării în plată, susţinând că acesta schimbă radical regulile ce guvernează sistemul bancar şi că situaţia este cu atât mai gravă cu cât se discută aplicarea lui retroactivă, la împrumuturi deja în derulare, mai arată sursa citată
Reamintim, în context, că la scurt timp după ce Raiffeisen a majorat avansul la credite imobiliare, Alpha Bank a decis să-şi retragă de pe site oferta Prima Casă.
Potrivit gândul.info, dacă exemplul Raiffeisen de a majora avansul cerut clienţilor pentru credite imobiliare va fi urmat şi de alte bănci - situaţie la care unii dezvoltatori se aşteaptă în perioada următoare - pe piaţa imobiliară va apărea un blocaj, consideră jucătorii din piaţa de real estate.
"Dacă exemplul va fi urmat de alte bănci, atunci am putea vedea un blocaj în imobiliare. Spre exemplu, cine va dori un apartament de 100.000 de euro va fi obligat să aibă deja un buget de 40.000 de euro, ceea ce este foarte greu în situaţia de faţă. Îşi vor mai permite credite doar cei care deja deţin un imobil şi pe care vor dori să-l vândă pentru a obţine banii de avans", a declarat Andreea Comşa, managing director al Premier Estate Management.
Mai amintim că legea dării în plată, dacă va fi adoptată, va oferi posibilitatea unei persoane care s-a împrumutat la bancă şi nu mai poate plăti datoria să treacă în proprietatea băncii bunul care a fost ipotecat. Astfel, banca nu poate să se îndrepte decât către bunul ipotecat, nu către toate proprietăţile, veniturile actuale şi viitoare, aşa cum este în prezent, a explicat iniţiatorul legii, deputatul PNL Daniel Zamfir, potrivit căruia nu doar clientul, ci şi banca trebuie să îşi asume riscul devalorizării caselor.