Întâlnirea Iohannis-Merkel sau despre politica externă absentă a României

Politica externă a României rămâne bazată pe repetarea unor generalităţi şi fără asumarea unor direcţii clare, precum mai multă integrare (more Europe), aşa cum vor unele state membre, sau o Europă a naţiunilor, aşa cum cer statele din grupul de la Vişegrad.

Recent, Viktor Orban şi Jaroslaw Kaczynski au promis că vor lansa împreună o “contrarevoluţie culturală” pentru a reforma radical UE post-Brexit. Ei au criticat o Europă ”care elimină identităţile istorice” prin imigranţi, şi indirect Germania. Mai concret, ei au cerut ca mai multă putere să fie transferată înapoi de la nivel european către Parlamentele naţionale.

După întâlnirea de la Berlin cu cancelarul german şi premierii belgian şi luxemburghez, Klaus Iohannis a susţinut în cadrul unei conferinţe de presă că ”pentru România, o Uniune puternică şi o integrare mai profundă rămân un obiectiv strategic naţional, iar liderii europeni să aibă grijă să nu apară falii în UE”. Cum se traduce asta în mod concret? Să înţelegem că Bucureştiul susţine o UE mai integrată, până la nivelul Statelor Unite ale Europei, pe care le menţiona la un moment dat en passant preşedintele Băsescu, o federalizare, o reală uniune politică? Se plasează România, deşi nu este în zona euro, alături de ţări cu economii puternice precum Germania sau Olanda, care par dispuse să devină nucleul care se integrează mai mult, în cadrul unei Uniuni flexibile cu două sau mai multe viteze? Ce viteză suntem sau vrem să fim?

Nu este clar nici ce înseamnă Uniune puternică pentru România, dacă e vorba despre o uniune fiscală, bancară. Ca deobicei, ţara noastră are o politică perfect euroconformă, dar irelevantă. Ea urmează linia europeană, oricare ar fi aceasta, şi e şi cu unii şi cu alţii sau mai bine spus nici cu unii, nici cu alţii, ca să nu supere pe nimeni. Bucureştiul n-a răspuns invitaţiei lansate de preşedintele Parlamentului polonez de a înfiinţa o extensie a grupului de la Vişegrad, Vişegrad +, care să includă pe lângă Slovacia, Polonia, Ungaria şi Cehia şi România şi Ucraina, sub forma unei adunări interparlamentare.

”Noi am fost, suntem şi vom continua să fim promotorii unei Uniuni Europene puternice. Evident că într-o Uniune Europeană pe care o dorim puternică, existenţa unor consultări în diverse formate, dar care vizează consolidarea Uniunii Europene, acestea toate ne interesează. Când avem lucruri de discutat, interese comune, probleme de rezolvat, dar din perspectiva consolidării construcţiei europene suntem interesaţi şi vom participa", a răspuns Ministrul de Externe Lazăr Comănescu, la Realitatea TV, întrebat fiind dacă România doreşte să facă parte din Grupul de la Vişegrad.

Sigur, o asociere cu Polonia condusă de PiS-ul lui Kaczynski, care este luată în vizor de Comisia Europeană pentru încălcări ale statului de drept, poate să nu fie cea mai bună idee acum, la fel ca şi apropierea de Orban sau Fico, care au poziţii aparte în privinţa sancţiunilor impuse Rusiei şi se opun vehement politicii porţilor deschise privind refugiaţii promovate de Angela Merkel. Până la urmă însă şi cancelarul german are nevoie de aliaţi, iar Germania a căutat să se reapropie de Polonia, inclusiv prin reînvierea triunghiului de la Weimar, încercând să influenţeze astfel grupul de la Vişegrad.

România trebuie să facă şi ea o opţiune – indiferent că se poziţionează clar de partea Germaniei sau a grupului de la Vişegrad, ţara noastră trebuie să fie capabilă să-şi formuleze propriile interese şi să le apere, adică să ştie ce vrea, ce să ceară şi când să ceară în negocierile care urmează.

Ca deobicei, ţara noastră are o politică perfect euroconformă, dar irelevantă. Ea urmează linia europeană, oricare ar fi aceasta, şi e şi cu unii şi cu alţii sau mai bine spus nici cu unii, nici cu alţii, ca să nu supere pe nimeni.

Preşedintele Iohannis spunea după întâlnirea cu Merkel că a ”pledat pentru soluţii comune în toate conjucturile începând de la Brexit, la criza migraţiei, la criza economică, la chestiunea suveranităţii, toate aceste lucruri trebuie rezolvate împreună. Trebuie să avem grijă să nu apară falii în UE”. Poziţia sa confirmă tendinţa României de a fi de acord cu orice soluţii comune, fără a veni cu iniţiative proprii. Sigur, menţinerea unităţii UE şi relansarea proiectului european sunt necesare, dar pentru asta este nevoie de idei concrete, iar faliile despre care vorbea preşedintele Iohannis deja există.

Problema României este că în curând nu va mai avea la ce poziţie europeană comună să se alinieze. Deja viitorul Europei se decide în întâlniri bilaterale, trilaterale. Miniştrii german şi francez de Externe Steinmeier şi Ayrault au lansat un document, imediat după referendumul legat de Brexit, care consfinţeşte o Uniune flexibilă cu mai multe viteze, în care cei care vor şi pot se integrează mai mult, iar ceilalţi rămân pe dinafară. În care se vorbeşte despre un security compact, ca prim pas către o armată comună. Apoi Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate Federica Mogherini a lansat Strategia globală a UE. Dacă nu ai reacţie la aceste evoluţii rapide şi pierzi timpul cu generalităţi, s-ar putea să te trezeşti peste noapte într-o Europă schimbată în care toţi ceilalţi şi-au negociat interesele, numai tu ai rămas pe dinafară.

La summitul informal de la Bratislava temele principale vor fi securitatea şi protecţia graniţelor. Potrivit Politico.eu, acesta nu va produce o declaraţie a celor 27 de şefi de stat şi de guvern, dar este începutul unui proces de reflecţie, în care toţi liderii trebuie să vină cu idei pentru viitorul UE post-Brexit şi cu soluţii privind securitatea.

Preşedintele Iohannis a propus înfiinţarea unei Agenţii Europene de combatere a terorismului. Şeful statului a justificat: ”Ar fi o măsură foarte concretă, care ar înlocui multiplele entităţi care se ocupă acum cu acest lucru şi ar putea realmente să crească nu doar securitatea propriu-zisă, ci şi sentimentul securităţii în interiorul Europei”. Din păcate pentru el există o singură agenţie europeană, Europolul, care este responsabilă cu gestionarea terorismului, nu „multiple autorităţi”, iar Centrul European de Combatare a Terorismului deja există în subordinea acesteia. Este bine ca România să aibă iniţiative, dar contează şi cum îşi formulează propunerile şi ca acestea să nu fie gafe sau iniţiative menite doar să arăte că avem şi noi idei.

În concluzie, România trebuie să stabilească şi ea ce fel de Uniune vrea şi ce propuneri concrete, şi mai ales fezabile, are pentru viitor, dincolo de apărarea drepturilor cetăţenilor români din Marea Britanie, în contextul Brexit-ului.