Iohannis, după întâlnirea cu Merkel: „Integrarea mai profundă a României în UE rămâne obiectiv strategic naţional”
alte articole
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri o întâlnire de lucru cu Angela Merkel, Cancelarul Republicii Federale Germania, cu Prim-ministrul Regatului Belgiei, Charles Michel, şi cu Prim-ministrul Marelui Ducat de Luxemburg, Xavier Bettel.
La finele întrevederii, ce a avut loc la Berlin, şeful statului a explicat că întâlnirea a făcut parte dintr-un mai amplu proces de consultare între liderii europeni, „o consultare care, cel puţin în primă fază, vine să pregătească întâlnirea informală de la Bratislava de săptămâna viitoare. În realitate, este o serie de întâlniri foarte bune, care, aşa credem noi, vor permite să ajungem chiar la o strategie pentru viitorul Uniunii Europene”.
Discuţiile au fost centrate în jurul Brexit-ului, în jurul migraţiei precum şi în jurul securităţii interne şi externe, a declarat Iohannis.
„Legat de Brexit, am subliniat că este foarte important să nu se înceapă negocieri înainte de declanşarea articolului 50 şi că aceste negocieri trebuie să se poarte de către Uniunea 27 cu Marea Britanie. Evident că Marea Britanie trebuie să rămână un partener important şi pentru noi. Pentru mine, ca Preşedintele României, există acolo chestiuni specifice, care sunt importante şi vor fi ca miezul negocierilor noastre - de exemplu, soarta românilor din Marea Britanie”, a precizat şeful statului, în conferinţa de presă susţinută vineri.
Iohannis a mai subliniat că, în contextul crizelor prin care trece Uniunea Europeană, „este foarte important ca cei 27 să rămână uniţi”.
„Este foarte important să construim în continuare o Uniune puternică. Doar aşa vom putea să facem faţă crizelor actuale şi crizelor care, fără îndoială, vor veni încă în viitor. În acelaşi fel, am subliniat că Uniunea trebuie să acţioneze în aşa fel încât să redea încrederea cetăţenilor europeni în Uniune şi încrederea partenerilor externi în Uniune”, a declarat preşedintele.
Şeful statului a mai opinat că se impune o relansare a proiectului european, pentru o Uniune mai puternică, mai flexibilă, „o Uniune mai bună”.
De semenea, Iohannis a mai explicat în cadrul conferinţei de presă că a pledat pentru soluţii comune în toate conjuncturile, începând de la Brexit, la criza migraţiei, la criza economică, la chestiunea suveranităţii, căci este foarte important să nu apară falii în Uniunea Europeană.
„Pentru România, şi am subliniat acest lucru, o Uniune puternică şi o integrare mai profundă a României în Uniunea Europeană, rămâne obiectiv strategic naţional. Este foarte important să vedem ce s-a realizat deja în Uniunea Europeană prin Uniunea Europeană. Adevărul este că cetăţenilor europeni, cetăţenilor din ţările care sunt în Uniunea Europeană, nu le-a mers niciodată aşa de bine ca acum. Evident, avem probleme, sunt grupuri defavorizate. Sunt şi la noi, începe anul şcolar, sunt comune unde şcolile arată jalnic, sunt nenumărate probleme”, a mai precizat Iohannis.
Nu în ultimul rând, Iohannis a precizat că în cadrul întâlnirilor a propus şi o măsură concretă, respectiv, crearea unei agenţii europene de combatere a terorismului.
„Ar fi o măsură foarte concretă, care ar înlocui multiplele entităţi care se ocupă acum cu prevenirea actelor teroriste şi cred că ar putea realmente să crească nu numai securitatea propriu-zisă, ci şi sentimentul securităţii în interiorul Europei”, a subliniat preşedintele.