Instabilitatea regimului autoritar din China

Evenimentele din ultima vreme obligă oamenii să admită faptul că Partidul Comunist Chinez (PCC) se află într-o stare extrem de instabilă.

Din momentul în care fostul şef al poliţiei din Chongqing, Wang Lijun, a fugit la Consulatul Statelor Unite în luna februarie, situaţia politică a Chinei dinaintea celui de-al XVIII-lea Congres al Partidului a devenit instabilă, drame neaşteptate ieşind la iveală una după cealaltă.

Într-un regim dictatorial, menţinerea unei stări de stabilitate la suprafaţă pare uşoară. Regimurile lui Hitler şi Gaddafi din trecut, precum şi cel din Coreea de Nord din prezent, servesc drept exemple. Gaddafi nu a avut nici constituţie şi nici legi care sa îl menţină timp de 40 de ani la putere, ci numai dictatura sa. Coreea de Nord este atât de săracă, aflându-se sub controlul celor trei generaţii ale familiei Kim, încât oamenii mor de foame, însă dictatura încă afişează o faţadă de control menţinut cu o mână de fier.

Partidul Comunist a condus China timp de 62 de ani. Deşi regimul a ajuns într-o situaţie critică şi de nestăpânit, societatea pare să fie, în mare parte, neperturbată, iar oamenii îşi văd mai departe de vieţile lor. Care este motivul din spatele acestei aparente stabilităţi?

Consider că în plus faţă de faptul că încă nu a venit timpul potrivit inevitabilului colaps al PCC, stabilitatea sa a fost menţinută prin intermediul a doi factori: puterea absolută omniprezentă şi minciunile.

Cel dintâi factor se bazează pe puterea de monitorizare şi de menţinere a stării de funcţionare a întregului stat. Cel din urmă factor, graţie propagandei bazate pe minciuni şi îndoctrinarea permanentă, se asigură ca, în cele din urmă, cetăţenii chinezi să îşi piardă abilitatea de a discerne între bine şi rău.

Împreună, puterea nemărginită şi minciunile joacă trei roluri importante:

1. Sub marea presiune a tiraniei, oamenii nu mai îndrăznesc să îşi facă vocile auzite.
2. Amăgirea şi înşelăciunea există pretutindeni.
3. Numeroşi chinezi suferă de „Sindromul Stockholm”, acceptându-şi opresorii ca pe binefăcătorii lor, un mijloc de autoconservare.

Prin intermediul acestei fundaţii putrede, societatea este stabilizată astfel.

Prin comparaţie cu tirania pură, cea bazată pe minciuni este chiar mai înspăimântătoare. Fascismul lui Hitler şi socialismul lui Gaddafi au înşelat mulţi oameni un timp îndelungat. PCC susţine „servirea poporului”, precum şi alte lucruri care încă îi mai induc în eroare pe unii chinezi şi astăzi.

Toată lumea doreşte stabilitate socială, însă stabilitatea unui regim dictatorial cauzează probleme nesfârşite. Rezultatul final al unei dictaturi „stabile” este suferinţa populaţiei.

Însă, stabilitatea unei dictaturi este numai o stare relativă, cu caracter temporar. Când natura adevărată a dictatorului este în cele din urmă afişată, întregul regim devine instabil.

Sloganul PCC-ului: „stabilitate înainte de toate”, este o reflexie a instabilităţii sale.

Judecând după actualele probleme politice, sociale şi economice ale Chinei, aceasta se află în pragul unei importante schimbări politice.

Nu numai „incidentul Chongqing”, în care au fost implicaţi Bo Xilai şi Wang Lijun, are consecinţe problematice, ci lupta pentru distribuirea puterii, odată cu cel de-al XVIII-lea Congres al Partidului, s-a încins extraordinar de mult. Există zvonuri care afirmă existenţa unei tentative de asasinat asupra lui Xi Jinping, presupusul viitor lider al Partidului. Mai mult, au loc dispute teritoriale, intensificarea conflictelor pe plan social, precum şi grave confruntări şi neîncrederea populaţiei în autorităţi.

Unii oameni se tem că dacă PCC-ul s-ar prăbuşi, aceasta ar conduce la tulburări sociale pe scară largă. Însă privind actuala situaţie din China, consider că aceasta nu se va întâmpla. Există trei motive principale:

Primul motiv este că instabilitatea Chinei provine din înseşi problemele interne ale PCC-ului, manifestându-se mai degrabă ca lupte interne, decât ca lupte cauzate de factori externi.

Al doilea motiv este că poporul chinez nu s-a implicat niciodată în vreun fel de mişcare de destabilizare. Petiţiile şi incidentele de masă sunt pur si simplu acte destinate propriei protecţii a ţăranilor, permise de către lege. PCC-ul şi-a pierdut sprijinul populaţiei din momentul în care natura sa coruptă, dictatorială a ieşit complet la iveală, întâmpinând o vastă opoziţie din partea populaţiei. Aceasta este cea mai mare criză cu care s-a confruntat PCC-ul în ultimii 60 de ani. Unii oameni au rezumat-o ca fiind “o criză de legitimitate a autorităţii de conducător a PCC-ului.”

Cel de-al treilea motiv este că, de la publicarea în anul 2004 a celor Nouă Comentarii despre Partidul Comunist Chinez, o serie de editoriale redactate de către cotidianul The Epoch Times, a apărut un val în continuă creştere de cetăţeni chinezi care s-au retras din PCC. Aceasta a croit drumul dizolvării paşnice a PCC-ului, realizând o tranziţie către o societate paşnică şi democratică. Când poporul chinez abandonează PCC-ul din inimă, va sosi în mod paşnic o epocă fără PCC.

Evenimentele recente din urma publicării celor Nouă Comentarii arată cum, chiar şi o dictatură aparent neînfricată precum cea a PCC-ului poate deveni neajutorată în faţa acestei mişcări de retragere paşnică. PCC-ul nu a răspuns nici măcar cu o vorbă publicării celor Nouă Comentarii. Nu doreşte să dezmintă acuzaţiile pe care acestea le conţin? Evident că nu, din moment ce nu are ce să spună în confruntarea cu dovezile celor 60 de ani de domnie a terorii. Dezintegrarea PCC-ului este o prioritate importantă pentru China zilelor noastre, care trebuie să se bazeze pe înţelegerea profundă a adevăratei esenţe a PCC. Din această perspectivă, eforturile grupului spiritual Falun Gong de a afişa natura PCC şi persecuţia desfăşurată de acesta asupra Falun Gong, ce durează de 13 ani, va avea o importanţă extraordinară pentru viitorul poporului chinez.

Indiferent de modul în care se va deschide cel de-al XVIII-lea Congres al Partidului Comunist Chinez, sau modul în care PCC continuă să accentueze menţinerea stabilităţii sale, colapsul PCC va sosi, cu siguranţă, în curând.

Nota redactorului: Când fostul şef al poliţiei din Chongqing - Wang Lijun - a fugit la Consulatul Statelor Unite din Chengdu pe 6 februarie, pentru a-şi salva viaţa, a stârnit o furtună politică ce nu s-a domolit încă. Lupta din culise se învârte în jurul poziţiei adoptate de către oficiali faţă de persecuţia Falun Gong. Facţiunea cu mâinile pătate de sânge, formată din oficialii fostului lider al PCC - Jiang Zemin -, promovaţi spre a desfăşura persecuţia, caută să se eschiveze de responsabilitatea crimelor lor şi să continue campania. Alţi oficiali refuză să mai participe la persecuţie. Evenimentele pun oficialii în faţa unei alegeri transparente, valabile de asemenea pentru cetăţenii chinezi, cât şi pentru oamenii din întreaga lume: să sprijine sau să se opună persecuţiei Falun Gong. Istoria va înregistra alegerea făcută de fiecare om în parte.