Guvernul se pregăteşte să cumpere avion pentru demnitari

Guvernul va achiziţiona o aeronavă specială pentru deplasările externe ale înalt oficialilor de stat, respectiv preşedinte, premier, preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, la scurt timp după o cerere în acest sens venită de la Administraţia Prezidenţială
(ERIC PIERMONT / AFP / Getty Images)
Loredana Diacu
20.05.2015

Guvernul va achiziţiona o aeronavă specială pentru deplasările externe ale înalt oficialilor de stat, respectiv preşedinte, premier, preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, la scurt timp după o cerere în acest sens venită de la Administraţia Prezidenţială, relatează stiripesurse.ro

Ordinul premierului prin care se constituie o comisie specială pentru negocierea achiziţionării unui avion a fost publicat în Monitorul Oficial, aceasta după ce în ultimii ani Guvernul a încercat în mai multe rânduri să cumpere un avion de protocol, toate aceste încercări eşuând.

Până în 2010 România a avut ca avion prezidenţial un Boeing 707 cumpărat de Nicolae Ceauşescu. Avionul era foarte zgomotos şi nu era primit pe toate aeroporturile mari din străinătate. Aeronava a fost vândută în 2012, principalul motiv fiind vechimea acesteia.

Un an mai târziu, în septembrie 2013, pe masa Comisiei de apărare a ajuns propunerea Guvernul României privind achiziţionarea unui avion multirol. Acesta urma sa fie cumpărat în leasing şi să coste 56 de milioane de euro, cu 21 de milioane de euro mai mult decât dacă plata ar fi fost făcută pe loc.

Preţul aeronavei pentru demnitari a stârnit valuri de critici, în condiţiile în care anul 2013 a fost marcat de numeroase proteste ale angajaţilor din sistemul medical, profesorilor etc., nemulţumiţi de salariile mici, explicate de Guvern prin lipsa de bani la buget, astfel încât Guvernul a renunţat la această achiziţie.

Pe 11 mai a.c., Preşedinţia a cerut Guvernului să aprobe cumpărarea unui avion prezidenţial, invocând argumente financiare, respectiv faptul că o treime din banii pentru deplasări s-au dus pe închirierea de aeronave în prima parte a anului.

Preşedinţia nu mai are în prezent contract preferenţial cu Tarom pentru închirierea unei aeronave şi, în acest context pentru deplasarea la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles din aprilie de exemplu, cum reuniunea a fost programată "din scurt" Klaus Iohannis a închiriat un avion de lux de mici dimensiuni.

"Avem un dialog pe această temă. După cum ştiţi foarte bine, şi în 2013, şi în 2014, am considerat că este, în primul rând, de demnitatea unei ţări, şi este şi mai economic din punct de vedere financiar, ca pentru cei prevăzuţi în lege, adică preşedintele ţării, primul-ministru, preşedintele Senatului şi al Camerei, să avem o aeronavă oficială. Dar cel care s-a opus a fost Traian Băsescu. Cred că din populism, sau din faptul că i se termina mandatul şi el urma să nu mai beneficieze... Şi evident că, în funcţie de discuţiile pe care le avem împreună cu Administraţia Prezidenţială, cu SPP-ul, o să luăm o decizie şi vă anunţăm.", a comentat Ponta cererea Preşedinţiei de a se cumpăra un avion pentru demnitari.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor