Noul ministru al Dezvoltării Sevil Shhaideh, fina lui Dragnea şi a lui Nicuşor Constantinescu
alte articole
Condamnat la un an cu suspendare în dosarul Referendumul, Liviu Dragnea a decis să renunţe la funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în favoarea secretarul de stat Sevil Shhaideh.
Propunerea i-a fost prezentată preşedintelui Klaus Iohannis, noul ministru urmând să depună jurământul miercuri la ora 16:30. Liviu Dragnea a declarat că înlocuirea sa cu Sevil Shhaideh a fost acceptat şi de comisarul european pe Dezvoltare, Corina Creţu.
Publicaţia Gândul titrează că Sevil Shhaideh a fost director al Direcţiei Proiecte din Consiliul Judeţean Constanţa, fiind susţinută în administraţia centrală de PSD Constanţa. De altfel, Shhaideh este fina preşedintelui CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, titular a numeroase dosare penale.
Surse din PSD au declarat pentru publicaţia citată că Shhaideh este şi fina lui Liviu Dragnea, având două perechi de naşi. Shhaideh a devenit secretar de stat la Dezvoltare din primul guvern Ponta, în mai 2012.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.