"Guvernele Moldovei şi României să ceară despăgubiri Rusiei pentru genocidul deportaţilor"

Victimele primului val de deportări staliniste din 1941 au fost comemorate, marţi, la Chişinău în cadrul mai multor evenimente. Asociaţia Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici a organizat un marş comemorativ, „Marşul Tăcerii” care a început cu depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, apoi participanţii au mers spre monumentul „Trenul durerii” din Scuarul Gării Feroviare. La monument au depus flori oficialităţile, dar şi reprezentanţii Partidului Liberal.

”Au fost deportaţi floarea naţiunii, cea mai harnică parte a populaţiei, care a reuşit prin muncă asiduă să-şi agonisească nişte bunuri. Deportările au avut rolul de a distruge coloana vertebrală a poporului, ca mai apoi să-i determine pe cei rămaşi acasă să accepte mai uşor colectivizarea şi exproprierea bunurilor”, a relatat Ion Varta, atenţionând că mărturiile foştilor deportaţi rămaşi în viaţă sunt extrem de valoroase deoarece nu toate episoadele acelor vremuri au fost limpezite: „Tema, din păcate, nu este elucidată. Noi, istoricii n-am venit în faţa publicului cu dovezi clare, care a fost soarta acestor conaţionali ai noştri în urma deportărilor din iunie 1941.”

De menţionat că potrivit Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici, doar în municipiul Chişinău, anul trecut, peste o sută de foşti deportaţi au decedat, iar mulţi nu au mai obţinut despăgubiri pentru suferinţele sale.

Mai mulţi experţi de la Chişinău susţin că reabilitarea victimelor deportărilor organizate de regimul totalitar comunist rămâne doar un deziderat despre care autorităţile îşi amintesc odată – cel mult de două ori pe an, atunci când au loc evenimente de comemorare. Deşi, la modul teoretic, supravieţuitorii deportărilor sau urmaşii lor pot cere compensaţii pentru proprietăţile naţionalizate de URSS, prea puţini ajung să-şi revendice acest drept. Una dintre cauze e că aceşti oameni ar trece printr-un nou calvar, de data aceasta unul birocratic.

Ana Vâlcu o participantă la “Marşul Tăcerii” a remarcat că Federaţia Rusă ar trebui să-şi asume repararea consecinţelor crimelor din fosta Uniune Sovietică. „Toate conducerile de vârf de până acum n-au pus întrebarea genocidului. Guvernele noastre, din Republica Moldova şi România, ar trebui să facă un dosar ca Uniunea Sovietică, Rusia de astăzi, să plătească despăgubiri, pentru tot, pentru munca depusă de poporul nostru în Uniunea Sovietică, dar şi pentru genocidul pe care l-au făcut aici”, a precizat Ana Vâlcu.

Premierul Pavel Filip şi preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, au depus flori la Monumentul deportaţilor din Scuarul Gării Feroviare. Tot astfel au procedat şi liberalii, însă evenimentele au fost organizate separat. Premierul Pavel Filip a ţinut să spună presei că mai sunt şi astăzi persoane care încearcă să întoarcă valorile de atunci, însă, nu a dorit să dea nume, remarcând că asemenea declaraţii pot fi auzite în fiecare zi. Preşedintele Parlamentului Andrian Candu a îndemnat “să nu mai ajungem să promovăm valori străine, care au făcut să sufere această ţară”, iar Mihai Ghimpu a notat că odată ce poate depune flori la monumentul celor deportaţi atunci “nu putem să spunem că în R. Moldova este dictatură”.

În cadrul unei conferinţe de presă la Preşedinţia R. Moldova, întrebat de ce nu a participat la evenimentele de comemorare, Igor Dodon a răspuns, jurnaliştilor că el condamnă deportările, dar fără, a face „show-uri politice”.

Preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu a amintit că oamenii deportaţi de către regimul stalinist s-au făcut "vinovaţi" de faptul că erau altfel, aveau o altfel de cultură, educaţie, credinţă şi valori, “iar pentru un regim totalitar a fi şi a gândi altfel este cea mai mare crimă... Comemorăm astăzi victimele primului val de deportări. Dar pe lângă obligaţia de a nu uita, mai avem o datorie faţă de zecile de mii de oameni - să nu permitem ca acele timpuri să se întoarcă, iar oamenii din nou să sufere pentru că sunt altfel.”

La 13 iunie, s-au împlinit 76 de ani de la primul val de deportări staliniste din Basarabia şi Bucovina de Nord. Conform datelor oficiale, în noaptea de 12 spre 13 iunie au fost deportaţi din Basarabia şi Bucovina de Nord peste 31.000 locuitori. Au urmat alte două valuri de deportări în 1949 şi 1951, în urma cărora au avut de suferit alte aproape 38 de mii de moldoveni.

În context, consilierul de la Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Ion Guzun scrie pe contul său de Facebook ca nici astăzi călăii nu sunt pedepsiţi. “Tristă pagină din istoria noastră. Cel mai grav e că nu am învăţat nimic din acest genocid...”

Avocatul Alexandru Postică, de la Asociaţia Promo-LEX concluzionează pentru europaliberă.org că legislaţia în vigoare nu prevede recuperarea prejudiciului moral şi exclude practic retrocedările. Prin urmare, singura alinare a urmaşilor celor deportaţi, e că la un moment dat vor afla numele călăilor, iar regimul care le-a mutilat vieţile va fi condamnat la nivelul întregii societăţi, măcar şi după mai bine de şapte decenii de la acele evenimente.