Experţi economici: Politica statului este de a acumula datorii şi a păstra dependenţa faţă de Rusia

Experţi în economie din Moldova au adresat o scrisoare mai multor instituţii importante ale statului, solicitând explicaţii privind motivul şi modalitatea de semnare a unui nou contract de achiziţionare a energiei electrice de la Cuciurgan, fapt ce ar duce la creşterea datoriei la gaze naturale către Gazprom.
Maria Maevschi
07.06.2017

alte articole

Sergiu Tofilat şi Ruslan Surugiu, experţi în economie (The Epoch Times România)
Maria Maevschi
07.06.2017

Ministerul Economiei din Moldova a anunţat marţi că începând cu 7 iunie, Moldova va începe, din nou, să procure energie electrică din regiunea transnistreană, mai exact, de la Cuciurgan, noutate considerată de unii experţi economici ca fiind una destul de neplăcută. Cel mai grav li s-a părut experţilor faptul că guvernarea a anunţat doar semnarea pe ascuns a contractului cu "MoldGRES" care aparţine companiei ruse “Inter RAO”, fără a menţiona consecinţele semnării acestui contract, intrebandu-se retoric „de ce lucrurile nu se fac transparent şi cu ce ne vom trezi la final”.

„Pe parcursul ultimilor 25 de ani, noi tot procurăm, chipurile, energie ieftină de la Centrala Termoelectrică Moldovenească situată în stânga Nistrului, dar de fapt ne-am ales cu o datorie la gaz de 6,5 miliarde dolari. Aceasta este politica statului, de a acumula datorii şi de a rămâne dependenţi faţă de Federaţia Rusă la capitolul furnizarea gazului şi energiei electrice. Centrala Termoelectrică de la Dnestrovsc, utilizează ca materie primă pentru producerea energiei electrice, gazul natural în proporţie de 99,7 la sută. Transnistria primeşte gaz natural de la Moldovagaz.

Recent, printr-o scrisoare, Ministerul Economiei, a confirmat că livrarea gazului transnistrean are loc de la Moldovagaz. Transnistria nu achită acest consum şi Moldovagaz înregistrează restanţe către Gazprom. În noiembrie 2016 acestea erau de 6,5 mlrd dolari, deja ele sunt mai mari. Ministerul Economiei ştie foarte bine că procurarea energiei electrice din Transnistria va duce la creşterea datoriilor, din păcate, contrar intereselor Republicii Moldova decide să semneze acest contract fără să explice care este cauza şi cum au de gând să gestioneze problema cu datoria”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, expertul în economie, Sergiu Tofilat.

Totodată, expertul Ruslan Surugiu a explicat că la începutul acestui an, Ministerul Economiei a aprobat o Instrucţiune în ceea ce priveşte organizarea licitaţiilor pentru achiziţionarea de energie, care a fost discutată şi cu secretariatul comunităţii energetice. Ca urmare acestui pas, în aprilie a fost semnat contractul de furnizare a energiei electrice cu compania din Ucraina, "DTEK Traiding", fapt ce presupunea, în opinia expertului, excluderea automată a companiei nistrene "MoldGRES", ca ulterior, peste două luni să „fim martori ai unei turnuri la 180 de grade, să ne întoarcem înapoi în zona gri. De câştigat din toată aceasta are sistemul separatist de la Tiraspol”.

„În ultimii 10 ani, consumul de energie pe partea dreaptă a Nistrului a contribuit direct la finanţarea regimului separatist de la Tiraspol cu suma de 1,26 miliarde dolari, respectiv, semnarea unui nou contract cu "MoldGRES" are doar aspecte negative, iar aşa-numitele argumente pe care le-a adus Ministerul Economiei nu au nimic real la bază”, a menţionat Ruslan Surugiu.

Practic, autorităţile noastre, semnând acest contract cu „MoldGRES”, ne impun, de fapt, să contribuim la finanţarea regimului separatist. Din cauza faptului că regiunea separatistă nu plăteşte consumul de gaze naturale şi dacă raportăm costul acestor gaze pe care ei le-au consumat la PIB-ul regiunii, noi vedem că 48 la sută din PIB a fost subvenţionată, de fapt, de Gazprom, iar Moldovagaz este folosită pentru a legaliza această finanţare.

În context, experţii economici au transmis o scrisoare oficială Ministerului Economiei, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Procuraturii Generale, Consiliului Suprem de Securitate, Comisiei parlamentare de securitate naţională, apărare şi ordine publică, solicitând explicaţii privind: necesitatea semnării contractului de procurare a energiei electrice de la Cuciurgan, nerespectarea procedurilor organizării licitaţiilor prevăzute în Instrucţiunea privind achiziţionarea anuală a energiei electrice.

Totodată, semnatarii scrisorii au mai cerut Ministerului Economiei să explice şi să prezinte public documentele corespunzătoare referitoare la data când au demarat negocierile privind semnarea noului contract cu CERS Moldovenească (MoldGRES), care persoană responsabilă din minister a dispus iniţierea negocierilor, în baza cărui act/ordin, precum şi cine a purtat aceste negocieri.

În final, cei doi experţi au venit cu o soluţie, propunând să se poarte discuţii cu trei părţi, Federaţia Rusă şi aşa-numitele autorităţi transnistrene. Pentru a aproviziona Republica Moldova cu energie electrică „pe termen scurt să continuăm să procurăm energie din Ucraina, pe termen, mediu şi lung, să finalizăm interconexiunea cu piaţa energetică românească. Alte soluţii nu există”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor