ONU susţine necondiţionat prevenirea şi eliminarea violenţei domestice în Moldova

Fiecare femeie care este discriminată, oprimată, sau supusă violenţei, trebuie să aibă puterea de a deveni campioana propriei generaţii, a declarat în cadrul vizitei sale în Moldova adjuncta Secretarului General al ONU.
Ştefan Sârbu
14.06.2017

alte articole

Ştefan Sârbu
14.06.2017

În ultima zi a vizitei sale oficiale în Republica Moldova, Phumzile Mlambo-Ngcuka, directoarea executivă UN Women şi adjuncta Secretarului General al ONU, a participat la întâlniri bilaterale cu preşedintele Republicii Moldova, premierul şi preşedintele Parlamentului pentru a discuta şi sublinia importanţa continuării eforturilor de consolidare a cadrului politic, legislativ şi instituţional pentru promovarea egalităţii de gen şi a drepturilor femeilor în Moldova.

De asemenea, Mlambo-Ngcuka a participat şi la evenimentul intitulat „Femeile aduc soluţiile – traseul supravieţuitoarelor violenţei”, în cadrul căruia Teatrul MADE, a ilustrat călătoria femeilor care au găsit soluţii la problemele dificile, dar şi greutăţile suportate de victimele violenţei. În context, au fost audiate şi mărturiile reale ale femeilor care au depăşit cercul vicios al violenţei, reuşind, în pofida prejudecăţilor, să devină lidere în comunitatea lor sau să lupte cu stigmatul împotriva femeilor care trăiesc cu HIV.

„Fiecare dintre noi care este discriminată, oprimată, care este supusă violenţei, trebuie să aibă puterea de a deveni campioana propriei generaţii. Investiţia în capacitatea femeilor şi bărbaţilor de a lupta pentru ei este cea mai puternică investiţie pe care o puteţi face. Uneori încercăm să facem lucruri pentru oameni, dar le negăm puterea de a lupta pentru ei. Uneori ne dorim să fim eroinele în istoriile altcuiva”, a notat Phumzile Mlambo-Ngcuka.

Viorica Dumbrăveanu, viceministru la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei din R. Moldova, a subliniat rolul important pe care femeile l-au jucat în elaborarea legislaţiei naţionale ce urmăreşte să prevină şi să pună capăt violenţei împotriva femeilor.

„Stereotipurile profund înrădăcinate în fiecare societate se numără printre cele mai mari provocări cu care ne confruntăm în domeniul egalităţii de gen. Având în vedere importanţa creării unor politici de stat care să funcţioneze pentru toate femeile şi toţi bărbaţii, am consultat pentru prima dată femeile care au supravieţuit violenţei atunci când a fost elaborată strategia de stat privind prevenirea şi eliminarea violenţei împotriva femeilor”, a afirmat viceministra.

Dialogul cu premierul Pavel Filip s-a axat pe reuşitele Guvernului în avansarea egalităţii de gen în Moldova şi necesitatea crucială ca aceste realizări să fie sustenabile şi implementate. „Activitatea Guvernului pe acest segment este orientată mult mai larg, şi anume, nu urmărim doar promovarea unor politici, dar şi să facem faţă problemelor care au rădăcini mult mai adânci şi pornesc de la ceea ce se întâmplă în familie, de la percepţiile şi prejudecăţile care există în societate”, a precizat premierul.

În timpul şedinţei cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, directoarea executivă UN Women a menţionat legile adoptate care au reuşit să îmbunătăţească cadrul legislativ naţional şi respectiv să sporească procesul de abilitare a femeilor şi promovarea lor în funcţiile de conducere. În acest sens, un accent sporit a constituit cota de gen de 40 la sută în listele de partid şi amendamentele la legislaţia care previne şi combate violenţa bazată pe gen. Totodată, ONU şi-a exprimat susţinerea necondiţionată Moldovei in procesul ratificării Convenţiei de la Istanbul care urmăreşte prevenirea şi eliminarea violenţei domestice.

Misiunea Directoarei Executive s-a încheiat cu o şedinţă bilaterală cu preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon. În cadrul şedinţei, adjuncta Secretarului General al ONU a accentuat importanţa angajamentelor din partea R. Moldova pentru abilitarea femeilor şi promovarea acestora în funcţii-cheie. La rândul său, şeful statului a promis că „asigurarea egalităţii de gen şi abilitarea femeilor se regăsesc în lista priorităţilor instituţiei prezidenţiale”.

Directoarea Executivă UN Women a avut, în cadrul vizitei o consultare şi cu reprezentantele societăţii civile din R. Moldova. Phumzile Mlambo-Ngcuka a reiterat importanţa parteneriatului dintre societatea civilă şi UN Women pentru combaterea normelor sociale existente şi îmbunătăţirea cadrului legislativ. „Pentru a avea o Planetă 50-50 până în 2030 avem nevoie ca toţi oamenii, indiferent de vârstă, gen sau origine să-şi unească forţele pentru promovarea egalităţii de gen”.

Menţionăm că potrivit studiilor, Moldova rămâne a fi o ţară unde femeile continuă să fie discriminate în toate sferele vieţii, iar fiecare a şasea femeie este supusă unei forme anumite de violenţă în familie.

Conform datelor studiului Biroului Naţional de Statistică (BNS) privind „Violenţa faţă de femei în familie în Republica Moldova”, fiecare a şasea femeie în vârstă de 15-64 ani (63,4%) pe parcursul vieţii este supusă unei forme anumite de violenţă în familie, iar 5,9% dintre acestea în afara familiei. În acest sens, datele aceluiaşi studiu BNS reflectă că, cel mai frecvent, victime ale acestui fenomen sunt femeile din mediul rural (68,2%), rata prevalenţei violenţei pe parcursul vieţii asupra acestora fiind mai ridicată faţă de cea a femeilor din mediul urban (57,4%).

În prezent, există mecanisme legale pentru a combate violenţa în familie, însă organizaţii de drepturile omului constată cu îngrijorare că, instanţele de judecată continuă practica de aplicare a unor pedepse prea blânde pentru agresorii familiali. Astfel, apare o discrepanţă între stabilirea pedepselor pentru agresori şi faptele acestora. Avocaţii asociaţiei Promo-LEX au concluzionat că pedepsele simbolice de fapt încurajează mai departe violenţa în familie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor