Germania îşi aduce acasă jumătate din aur. Motivul accelerării finalizării operaţiunii este un mister

În 16 ianuarie 2013, Bundesbank – unul dintre cei mai mari deţinători de rezerve de aur din lume, cu 3.378 de tone – a şocat lumea: din senin, Banca Centrală a Germaniei a anunţat că până la 31 decembrie 2020 intenţionează să depoziteze jumătate din rezervele de aur ale Germaniei în propriile seifuri din Frankfurt. Proiectul ar fi însemnat repatrierea unui total de 674 de tone de aur – 300 din seiful Federal Reseve al SUA şi alte 374 din Banca Franţei. Transferul, a explicat Bundesbank, urmăreşte să “întărească încrederea şi siguranţa pe plan intern şi capabilitatea de a schimba aur pe valute străine la centrele de tranzacţionare a aurului din afara ţării într-o perioadă scurtă de timp”.

Motivaţia “corectă din punct de vedere politic” pentru acest transfer, precum şi logistica şi mecanismele din spatele său, au fost explicate într-un material video publicat în martie 2015 de Bundesbank (Banca Centrală Germană).

Totuşi, motivele reale sunt acelea că, după o serie de rapoarte publicate de website-ul Zero Hedge care au aruncat îndoieli privind rezervele de aur deţinute de Germania la sfârşitul anului 2012, Curtea Germană de Audit a cerut ca Bundesbank să realizeze un audit asupra rezervelor sale de aur. În mod specific, Curtea a dorit să se asigure că cele aproximativ 3.400 de tine de aur, dintre care peste 2.000 de tone sunt stocate offshore, există de fapt – “deoarece stocurile nu au fost niciodată verificate din punct de vedere al autenticităţii şi greutăţii”. Repatrierea aurului a fost accelerată doar după unele zvonuri că o mare parte din aurul german deţinut offshore s-ar putea să fi fost “reipotecat” şi să nu mai existe în acele locaţii, că s-ar putea ca acel aur să fi fost topit, vândut sau concesionat.

În mod ironic, la acea vreme, Carl-Ludwig Thiele, membru al comitetului de conducere al Bundesbank, a declarat pentru Handelsblatt că aceste mişcări reprezintă o măsură de “întărire a încrederii” şi a încercat în mod ferm să pună capăt zvonurilor privind lipsa aurului. Bineînţeles, repatrierea aurului unei ţări de la băncile centrale străine este exact opusul unei “demonstraţii de încredere”.

Chiar şi mai ironic este faptul că, discutând cu revista Forbes, un purtător de cuvânt al Bundesbank a afirmat în ianuarie 2013 că “nu avem nicio intenţie să vindem aur”, adăugând că “[relocalizarea aurului] are loc în cazul unei crize monetare”. Un argument uşor paradoxal, din moment ce motivul declarat oficial pentru repatrierea aurului a fost acela de a “întări încrederea şi siguranţa pe plan intern, şi de a avea abilitatea de a vinde aur în mod rapid dacă este necesar”.

Ceea ce a complicat şi mai mult problema este faptul că, la sfârşitul anului 2013, Bundesbank a anunţat că reuşise să aducă în ţară doar 37 de tone din totalul de 700 de tone programate pentru recuperare, speriind şi mai mult populaţia germană şi lăsând să se înţeleagă că teoriile conspiraţioniste privind faptul că aurul a dispărut sunt de fapt adevărate.

Ca urmare, după o reacţie dură din partea publicului şi mass mediei, Bundesbank a accelerat activitatea şi a readus 120 de tone în 2014, 210 în 2015 şi alte 216 în 2016, implicând faptul că încrederea instituţiei financiare germane în băncile centrale străine a scăzut invers proporţional cu accelerarea programului de a fi readus aurul în ţară.

În cele din urmă, eforturile depuse de guvernul german de a repatria aurul a declanşat o acţiune similară din partea Olandei, care şi-a adus o o parte a aurului în ţară.

Astfel, a fost finalizată readucerea a 674 de tone de aur – sau 53.780 bare de aur – ridicând cantitatea totală de aur deţinut în Germania la 1.710 tone, sau 50,6% din cantitatea totală a aurului german. Mergând mai departe, Berlinul va avea în continuare 1.236 de tone deţinute la Federal Reserve din New York şi alte 432 de tone la Banca Angliei.

Totuşi, rămâne un mister de ce a fost accelerată cu 3 ani finalizarea readucerii unei cantităţi de aur fizic german a cărei valoare se ridică la 28 miliarde de dolari.