EXCLUSIV. James Rickards: “Veţi vedea o monedă globală” [video]

O introducere pentru avocatul, managerul de portofoliu, consilierul guvernamental, conferenţiarul şi autorul James Rickards ar putea umple cu uşurinţă cinci pagini. Frunzărind CV-ul său, este mai uşor să alegem lucrurile pe care nu le-a făcut decât să listăm tot felul de locuri de muncă şi responsabilităţi pe care le deţine sau pe care le-a deţinut în ultimele decenii.

Pe moment, pe Rickards îl ţin ocupat următoarele lucruri: este strateg şef pentru probleme globale la West Shore Funds, este consilier pentru investiţii şi editează newsletter-ul financiar al Strategic Intelligence. Consiliază Departamentul Apărării şi ţine prelegeri la Johns Hopkins University, printre altele. Totuşi, Rickards este cel mai bine cunoscut pentru două bestseller-uri pe care le-a scris despre sistemul financiar global: Currency Wars (Războaiele valutare) în 2001 şi The Death of Money (Moartea banilor) în 2014.

Ambele cărţi au definit şi prezis curente importante pe pieţele financiare, pe care marile organisme media şi diverşi comentatori le omit deseori sau le înţeleg după câţiva ani.

Epoch Times a discutat cu Rickards despre noua sa carte, The New Case for Gold, publicată în acest an la Editura Portofolio Penguin, despre reforma viitoare a sistemului financiar şi despre rolul Chinei ca sursă a volatilităţii pieţei globale.

Epoch Times: În noua dumneavoastră carte citaţi Apocalipsa după Ioan din Biblie, care vorbeşte despre Noul Ierusalim în care străzile sunt pavate cu aur. Dar, înainte să ne îndreptăm spre Noul Ierusalim, există o oarecare volatilitate, conform Apocalipsei după Ioan. Cum aţi creat legătura cu sistemul nostru financiar actual?

James Rickards: Voi lăsa interpretările biblice academicienilor. Eu sunt mai mult un analist financiar şi un analist al pieţei aurului. Cu siguranţă, băncile centrale au scos toate frânele, au printat trilioane de dolari şi au băgat trilioane de dolari în swapping. Au garantat piaţa monetară în 2008 şi toate depozitele bancare. Au făcut tot ce era posibil.

S-ar putea să fi evitat ceva mult mai grav, precum Marea Criză Economică, dar nimic din acea politică nu a fost schimbat. Bilanţul contabil al Federal Reserve este încă umflat. Există în continuare o mulţime de linii de swap. Din 2008 politica monetară nu a mai fost adusă cu picioarele pe pământ.

Aşadar, ce se va întâmpla în următoarea criză? Iar aceste crize vin tot la fiecare şapte sau opt ani. Dacă ne întoarcem în 1987, piaţa acţiunilor a scăzut cu 22% într-o singură zi. Nu într-un an, nu într-o lună ci într-o singură zi, 22%. Conform Indicelui Dow Jones de astăzi acel procent ar echivala cu 4.000 de puncte Dow.

Acum, dacă piaţa acţiunilor ar scădea cu 400 de puncte, garantez că acest lucru ar fi discutat intens de mass media. Atunci, imaginaţi-vă dacă ar scădea cu 4.000 de puncte, adică echivalentul a ceea ce s-a întâmplat în octombrie 1987. Apoi, în 1994, am avut criza pesoului mexican. Ulterior, am avut parte de o creştere surpriză a ratei dobânzii, iar comitatul Orange din California a intrat în faliment. În 1997-1998, am avut criza financiară asiatică, şi criza Long Term Capital Management (LTCM).

Am fost consilier general pentru LTCM şi am negociat acel bailout. Am putut să observ îndeaproape acea situaţie. Stiu exact cât de aproape au fost pieţele globale de colapsul total. Ne-am aflat la câteva ore distanţă de închiderea tuturor burselor lumii. Oamenii au uitat de acel lucru, dar s-a întâmplat.

În 2000 am avut criza dotcom, criza ipotecară în 2007, şi panica generată de Lehman şi AIG în 2008. Aceste lucruri vin în valuri. La fiecare şase, şapte, opt sau nouă ani. Au trecut şapte ani, aproape opt, de la ultima criză. Cât de mult timp credeţi că va mai trece până la următoarea?

Totuşi, nu au fost normalizate politicile. Aşadar ce va face Federal Reserve data viitoare?

Vor printa alte 4 trilioane de dolari? Legal, ar putea s-o facă, dar se află la limita a ceea ce ar putea să mai facă fără să distrugă încrederea. Iar încrederea este cheia întregii situaţii.

Epoch Times: Discutaţi despre conceptul valutei globale (world money) în cartea dumneavoastră, un concept susţinut de Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Rickards: Aşadar, veţi putea să vedeţi valută globală. Veţi vedea FMI printând SDR-uri (Drepturi Speciale de Tragere). Este un nume ciudat, dar este vorba de un fel de valută globală printată de FMI. Vor inunda lumea cu trilioane de SDR-uri. Ar putea să funcţioneze pentru că oamenii nu înţeleg cu adevărat ce sunt SDR-urile.

În cel mai bun caz, [această măsură] va fi puternic inflaţionistă. În cel mai rău caz, nu va funcţiona deoarece oamenii vor spune: “Ne-am pierdut încrederea în aceste alte tipuri de bani de hârtie şi bani fiat, aşadar de ce am avea încredere în aşa ceva [în SDR-uri]”.

Apoi veţi vedea o goană nebună după aur, iar preţul aurului în dolari va creşte mult. Ar fi mai bine dacă marile puteri financiare şi comerciale ale lumii ar sta la masă în aceste vremuri relativ calme şi ar face ceva de genul sistemului Bretton Woods şi ar reforma sistemul monetar internaţional.

Cred că dacă ar face un astfel de lucru, aurul ar juca un rol. Nu spun că ar fi un standard strict pentru aur, ci spun că aurul ar avea un anumit rol. Dar nu cred că se va întâmpla asta. Cred că vom vedea o criză mai întâi. Mergând înapoi la versiunea Apocalipsei după Ioan, vom avea o perioadă dificilă înainte să ajungem la vremuri mai bune.

Puterile se vor aduna la un loc şi vor reforma sistemul monetar internaţional, dar nu o vor face într-o stare calmă şi ordonată, ci într-o stare de panică şi de prăbuşire economico-financiară.

În acea lume, oamenii vor aplica propriile lor standarde pentru aur. Ei nu vor aştepta ca puterile financiare să creeze un standard pentru aur, ci îşi vor crea propriul lor standard. Vor renunţa la banii de hârtie, şi vor cumpăra aur pentru a-şi păstra averile. În acel moment, oamenii nu se vor mai întreba dacă va creşte preţul aurului – aşa cum o fac în cazul acţiunilor şi obligaţiunilor – ci vor fi interesaţi doar de păstrarea averii, astfel încât să rămână cu ceva. Discut toate aceste lucruri în cartea The New Case for Gold.

Epoch Times: Referitor la o nouă criză, haideţi să discutăm puţin despre China. Regimul a proiectat această cale pentru reformarea sistemului financiar şi, totuşi, se află acum într-un punct destul de periculos.

Rickards: De fapt, China a făcut o treabă bună pregătindu-se să joace de ambele părţi ale meciului. Yuanul chinez a fost inclus în acest SDR de care am vorbit.

O mulţime de oameni consideră că cele care susţin SDR-ul sunt valute puternice. Nu este adevărat. Ele sunt un coş de valute, dar acel coş are unicul rol de a evalua un SDR. Aşadar, vă întrebaţi cât valorează un SDR în euro sau dolari. Există o formulă matematică simplă şi există doar cinci valute în coş.

Bune, din punct de vedere tehnic, în prezent sunt doar 4 valute în coş. Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat că va include yuanul în SDR dar că acel pas nu va intra în vigoare decât în octombrie 2016.

Celelalte patru valute sunt dolarul, lira sterlină, yenul japonez şi moneda euro. Aşadar, în acel sens, China se alătura clubului. Se va alătura clubului banilor de hârtie, va acţiona ca un membru responsabil al sistemului financiar internaţional.

Dar, de asemenea, [chinezii] achiziţionează tone de aur. Acum fac acest lucru în secret, o fac prin spionaj, folosind active militare şi agenţi, folosind bănci care vor cumpăra aur dar care nu vor dezvălui cine este cumpărătorul; bineînţeles că este China. De fapt, China îşi goleşte minele, produce intern 450 de tone de aur, importa aproximativ 1.200 – 1.400 de tone de aur din Hong Kong şi ştim că Hong Kong-ul este destul de bun în privinţa rapoartelor.

Aşadar, ştim că Beijingul obţine aproximativ 1.600 – 1.700 de tone de aur pe an. Ei au făcut acest lucru în ultimii aproximativ şapte ani, astfel încât au depăşit cu mult pragul de 10.000 de tone; este posibil să fi achiziţionat chiar 13.000 de tone de aur în ultimii şapte ani. Nu stiu ce cantitate din acel aur ajunge la guvern, cât de mult ajunge pentru consumul privat.

Cetăţenii chinezi iubesc aurul. Ei nu pot investi în străinătate, cel puţin nu foarte uşor. Bula imobiliară s-a spart. Bula de pe piaţa acţiunilor s-a spart. Ei nu pot investi în străinătate, aşadar tind să cumpere aur. Puteţi face diferite presupuneri în legătură cu acest lucru. Am auzit mai multe estimări dar, se pare că oficial, China deţine aproximativ 4.000 până la 5.000 de tone de aur. Oricum, China raportează mult mai puţin decât are în realitate. Rapoartele sunt înşelătoare. Ei nu doresc ca lumea să ştie cât de mult aur au achiziţionat.(...)

Epoch Times: Va lansa China propria sa valută susţinută de aur?

Rickards: Uitaţi din ce motiv speculează oamenii: chinezii vor lansa yuanul ca o monedă de rezervă globală susţinută de aur şi vor marginaliza dolarul. Este posibil, dar eu nu văd că Beijingul face acest lucru. Ceea ce fac ei este să îşi întărească poziţia, deoarece au active în dolari americani de aproximativ 2 trilioane. Apropo, rezervele lor valutare forte se diminuează foarte rapid, de asemenea; şi aceasta este o problemă separată. Chinezii au aproximativ 2 trilioane de dolari şi această grămadă de aur.

Ceea ce doresc ei este un dolar puternic, de fapt. Deoarece dacă ai 2 trilioane de dolari ai dori la rândul tău să fie un dolar puternic. Ei se tem că SUA va recurge la inflaţie pentru a ieşi de sub povara datoriei şi eu consider că acea mişcare este destul de probabilă. SUA încearcă să obţină o oarecare inflaţie. Astfel, ceea ce se va întâmpla este că valoarea reală a acelor rezerve în dolari va începe să scadă.

În ceea ce priveşte valoarea nominală, cifra de 2 trilioane de dolari pe care am menţionat-o va rămâne acolo, dar nu va valora la fel de mult. Americanii le vor înapoia chinezilor cele 2 trilioane de dolari datorate, dar nu ştiu dacă vor putea cumpăra o pâine cu suma asta.

Dacă se întâmplă asta, unii vor spune că Beijingul ar putea vinde. Dar nu o poate face. Pieţele nu sunt atât de mari şi apoi preşedintele american i-ar putea opri dacă ar încerca să o facă într-o manieră perturbatoare sau ostilă. Aşadar, chinezii sunt oarecum blocaţi. Ei speră la un dolar stabil, dar dacă valoarea dolarului începe să scadă, atunci valoarea aurului lor va începe să crească deoarece acest lucru se întâmplă într-o inflaţie.

Modul în care se vor desfăşura lucrurile este că SUA va obţine o oarecare inflaţie, astfel încât valoarea activelor de hârtie va scădea, dar valoarea aurului va creşte şi, astfel, China îşi va păstra averea. Punctul meu de vedere este că dacă această mişcare este suficient de bună pentru China, atunci ar fi suficient de bună pentru cetăţenii de rând. Chinezii văd, în mod evident, că se apropie ceva, altfel nu ar fi cumpărat atât de mult aur.

Epoch Times: Chinezilor n-ar trebui să le fie frică doar de o devalorizare a dolarului. Piaţa consideră că yuanul se va devaloriza primul.

Rickards: China este foarte instabilă. Dar China nu va dispărea. Este cea de-a doua economie a lumii. Peste 1 miliard de oameni. Dar are multe probleme. Nicio economie nu trece de la venituri joase la venituri medii şi venituri ridicate fără perioade pozitive şi eşecuri.

Acest lucru a fost adevărat pentru Statele Unite. Am pornit de la o economie agrară în 1776 la o economie prosperă, nu doar industrială ci şi foarte tehnologizată, în secolul 21 cu o creştere uimitoare. Dar am avut şi unele eşecuri pe parcurs. Am avut falimente. Am avut perioade de panică. Am avut parte de perioade de retrageri masive şi rapide ale depunerilor bancare. O mulţime dintre statele americane au intrat în incapacitate de plată la sfârşitul anilor 1820 şi la începutul anilor 1830.

China se află în stadiul în care au în mod clar o bulă a creditelor, o bulă imobiliară, o bulă a acţiunilor şi datorii enorme. Am fost în China. Am fost în oraşele fantomă. Am fost împreună cu oficiali ai Partidului Comunist Chinez în unele dintre aceste oraşe fantomă şi sunt magnifice. Cât poţi vedea cu ochii; clădiri, zgârie-nori, centre de cumpărături, clădiri cu apartamente de locuit, hoteluri, ieşiri spre autostradă, staţii de tren, aeroporturi: toate sunt pustii.

Toate sunt pustii. O risipă enormă. Vreau să spun că au creat locuri de muncă temporare. Deşi clădirile sunt reale. Cineva a trebuit să creeze barele de oţel, să fabrice sticla şi să construiască acele clădiri. Au creat sute de milioane de locuri de muncă, cel puţin temporar, dar acum toate aceste oraşe sunt goale şi se vor îndrepta spre ruină.

I-am spus unui oficial al Partidului Comunist Chinez: “Toate acestea au fost finanţate prin datorii; cum veţi acoperi acele datorii?” Unul dintre ei mi-a răspuns: “Ohh, nu putem să le acoperim. Beijingul va trebui să ne salveze”. M-am gândit că acea idee este interesantă. Aşadar, presupun că Beijingul va face acel lucru. Ideea de bază este aceea că oamenii mizează financiar împotriva Chinei chiar în acest moment, ei mizează pe faptul că Beijingul va trebui să devalorizeze valuta, lucru pe care îl aştept – dar nu imediat.

Chinezii mai au alte câteva trucuri. Pot reduce ratele dobânzilor; pot reduce limitele pentru rata rezervelor minime obligatorii; pot folosi o politică fiscală; pot face mai multe lucruri pentru a învârti roata. Dar, în cele din urmă, fie contul de capital va fi golit, şi nu cred că vor lăsa acest lucru să se întâmple - fie vor rămâne fără valută, şi mă aştept ca acest lucru să se întâmple.

Ei pot fie să protejeze moneda fie să salveze sistemul bancar, dar nu au suficienţi bani pentru a le face pe amândouă. Vor trebui să salveze sistemul bancar într-o anumită măsură şi singura cale pentru a proteja moneda este aceea de a nu o proteja; ar trebui să îi reducă valoarea şi să o lase să se devalorizeze pentru a reduce exodul de valută forte.

China se află într-o poziţie foarte dificilă. Mă aştept la o criză financiară. Am văzut deja semnele ei. Mă aştept ca situaţia să se înrăutăţească. Economia va încetini din nou. China nu se va scufunda în Oceanul Pacific, dar pentru ea vin nişte vremuri foarte grele.