Gelu Voican Voiculescu, inculpat în dosarul Mineriadei: "Nu i-a chemat nimeni pe mineri, ei s-au simţit datori"

Prezent joi la Parchetul Militar, unde i s-a adus la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, Gelu Voican Voiculescu, unul din inculpaţii în dosar, le-a declarat jurnaliştilor că nu se consideră vinovat şi că nu are nimic să-şi reproşeze legat de acuzaţiile care i se aduc.

Întrebat dacă era necesară aducerea minerilor în Capitală în iunie 1990 când, reamintim, aceştia au bătut şi devastat, aruncând România în haos, Voican Voiculescu a răspuns:

"Minerii au venit abia pe 14 (...). După atâţia ani e dificil de reconstituit. Nu i-a chemat nimeni, ei s-au simţit datori. (...) Nu am avut nicio implicare, eram în plină şedinţă".

"Nu facem aici interogatoriu", a adăugat Voiculescu atunci când presa a insistat să afle informaţii despre el.

Întrebat dacă are vreun mesaj pentru cei ucişi la mineriadă, Voican Voiculescu a răspuns: "Dumnezeu să-i odihnească!"

Gelu Voican Voiculescu este urmărit penal alături de Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cosma şi generalii Vasile Dobrinoiu şi Petre Petre, în Dosarul Mineriadei, care vizează fapte petrecute în urmă cu aproape 35 de ani, în timpul venirii minerilor la Bucureşti, în perioada 13-15 iunie 1990.

Din probatoriul administrat până în prezent, a reieşit următoarea situaţie de fapt:

"În luna iunie 1990, persoane cu funcţie de decizie în statul român la acel moment au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei civile din capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, au fost violate 2 persoane, s-a vătămat integritatea fizică şi/sau psihică a peste 1.300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane.

Începând cu 22 aprilie 1990, în Piaţa Universităţii din municipiul Bucureşti a avut loc o manifestaţie ce s-a desfăşurat pe durata mai multor săptămâni, până la data de 13 iunie 1990.

Manifestaţia avea caracterul unei opoziţii la puterea nou instaurată în România după Revoluţia din 1989, manifestanţii solicitând verbal, prin comunicate şi alte forme de protest, ruperea de regimul comunist abia înlocuit în decembrie 1989, promovarea unor persoane care nu aveau un trecut de activist de partid, înfiinţarea unei televiziuni libere şi alte astfel de revendicări de sorginte democratică.

În acest context, Iliescu Ion, Roman Petre şi alte persoane din conducerea statului sau a Frontului Salvării Naţionale au lansat un atac împotriva manifestanţilor aflaţi fizic în Piaţa Universităţii, care reprezenta în fapt un pretext menit să mascheze acţiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestaţii, în special liderii de opinie, precum şi împotriva oricărei persoane care manifesta sau erau susceptibili de a manifesta o formă de opoziţie, în special studenţi, intelectuali sau persoane care exprimau apropierea de valorile occidentale.

Având în vedere amploarea atacului, punerea în aplicare a acestuia a necesitat angrenarea unui număr foarte mare de persoane. În acest sens, persoane din conducerea statului ar fi constituit, potrivit probelor administrate, un grup criminal de tip sistemic, eterogen, de natură politică, administrativă, militară şi civilă, înlăuntrul căruia a fost implicat un număr mare de persoane, cu o contribuţie de natură şi conţinut diferite la fapte produse la o scară impresionantă.

În tabloul infracţional, persoanele care au efectuat în mod fizic actele de natură criminală au ocupat o poziţie inferioară în ierarhia grupului, însă conceperea şi orchestrarea comiterii infracţiunilor a revenit conducerii politice a statului român de la acel moment, prin persoanele menţionate. Din actele administrate de procurori a rezultat conivenţa la nivelul planificării şi orchestrării planului infracţional, iar modalitatea prin care au ales să o pună în aplicare a fost prin intermediul altor persoane, neparticipante la înţelegere.

Astfel, începând cu data de 13 iunie 1990 a fost pusă în practică o acţiune represivă împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Acţiunea represivă a avut caracterul unui atac generalizat şi sistematic, în cadrul căruia au murit prin împuşcare 4 persoane, au fost violate 2 persoane, au fost vătămate fizic sau psihic un număr total de 1311 persoane.

De asemenea, un număr total de 1211 persoane au fost persecutate prin privarea nelegală de libertate. Astfel, în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la unitatea militară 0575 Măgurele a Ministerului de Interne, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară. Conform hotărârii luate de către factorii politici, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, care s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele aflate în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piaţa Universităţii, împreună cu forţele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor. Acţiunile întreprinse de autorităţile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii.

S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcate mortal 4 persoane.

Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfăşurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii.

În acest context, minerii aduşi în Bucureşti au devastat sediile partidelor politice nou înfiinţate sau reînfiinţate după Revoluţia din decembrie 1989 şi care se aflau în opoziţie, locuinţele principalilor lideri politici din opoziţie şi sedii ale publicaţiilor de presă independente şi ale unor instituţii de învăţământ. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureştiului, sub pretextul că aceştia au legătură cu manifestaţiile din Piaţa Universităţii.

Persoanele care au fost ridicate din Piaţa Universităţii, împreună cu altele considerate ca având legătură cu manifestaţiile, au fost duse cu forţa în unitatea militară 0575 Măgurele şi în incinta Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri de la Băneasa, fiind private de libertate într-un mod nelegal şi în spaţii total improprii pentru deţinerea unor persoane. Privarea de libertate fără forme legale a acestora a durat până cel mai târziu pe data 21 iunie 1990.

Cazarea civililor aduşi de pe străzile Bucureştiului s-a realizat în condiţii total improprii, în garaje, atât bărbaţi, cât şi femei, minori şi bătrâni. Aceste persoane s-au aflat în permanenţă sub pază militară, nefiindu-le permis să ia legătura cu rudele sau cu altcineva din exterior, fără a primi asistenţă medicală adecvată şi fiind supuse la tratamente înjositoare şi degradante (inclusiv prin simularea unor execuţii colective sau prin gazarea colectivă prin eliberarea gazelor de eşapament în spaţiile de deţinere).