Funeriu vrea finala prezidenţială cu Nicuşor Dan: "Ce oportunitate pe ţara asta să poată alege între doi foşti olimpici internaţionali"

Daniel Funeriu (Facebook/DanielPFuneriu)
Andrei Pricopie
03.01.2025

Fostul şef al Educaţiei, Daniel Funeriu, şi-ar dori să intre în finala prezidenţială din primăvară cu Nicuşor Dan. Într-un interviu pentru B1 TV, profesorul a subliniat că nu a cerut şi nu va cere sprijinul vreunul partid, pentru că atunci când ajungi preşedintele României trebuie să conduci, nu să fii condus de partide.

Jurnalistă: Domnul Iohannis a avut "România Educată". Dumneavoastră aţi condus Ministerul Educaţiei şi încă foarte bine, aţi fost un ministru bun, cum ar suna de exemplu România cu adevărat educată? Nu ar fi un program bun pentru dumneavoastră?

Daniel Funeriu: În primul rând România de astăzi are nevoie de o busolă. Simbolul meu electoral va fi busola. În momentul de faţă vedem că partidele politice şi-au pierdut total credibilitatea şi ăsta este unul din motivele pentru care eu cred că un candidat realmente independent, cum sunt eu, are şanse majore de a câştiga preşedinţia, pentru că electoratul român s-a emancipat.

Electoratul român nu mai răspunde comenzilor de partid, iar eu, atât timp cât am condus Ministerul Educaţiei, am dat o direcţie educaţiei, am început o reformă morală a României prin curăţarea examenelor naţionale, prin scoaterea la iveală a tot ce înseamnă flagelul plagiatelor. Eu am dat direcţie educaţiei şi, nu întâmplător, România a avut cel mai mare salt din Uniunea Europeană la testele PISA pe perioada mandatului meu.

Jurnalistă: Înţeleg că aţi vrea să ajungeţi în turul 2 cu Nicuşor Dan...

Daniel Funeriu: Haha, da... Ţineţi minte în 2004 celebra dezbatere Băsescu versus Năstase, când Băsescu spune "ce pacoste pe ţara asta că trebuie să aleagă între doi foşti comunişti"? Ei bine, da, aş vrea să ajung cu Nicuşor Dan în turul 2 pentru că atunci am putea spune amândoi: "ce oportunitate pe ţara asta să poată să aleagă între doi foşti olimpici internaţionali... el la matematică, eu la chimie".

Jurnalistă: Azi dezbaterea e la polul opus...

Daniel Funeriu: România este într-o etapă esenţială a dezvoltării sale: România trebuie să-şi asume rolul de ţară mare în Uniunea Europeană, de ţară mare pe plan mondial iar acest om nu poate fi asumat cu oameni mici! România nu poate fi făcută ţară mare de către oameni mici.

Eu am plecat de la Săvârşin când aveam 6 ani, şi am ajuns în marea lume a ştiinţei prin efortul minţii mele şi a braţelor mele... Eu cred că România este astăzi în situaţia în care, prin ceea ce am făcut până acum, este ideal plasată pentru a juca un rol esenţial atât în Europa cât şi în lume şi cred că România, dacă e condusă de o persoană care are bilanţ, care ştie ce vrea, care are o busolă morală a viitorului României, poate să ducă România acolo unde îi este locul!

Jurnalistă: Vă va dezavantaja faptul că nu aveţi un partid în spate?

Daniel Funeriu: Nu am cerut şi nu voi cere sprijinul niciunui partid. Pentru că, după aceea, dacă eşti în funcţie, nu mai scapi de ei! Constituţia României îţi cere să vorbeşti cu partidele după ce eşti ales, nu înainte.

Jurnalistă: Cineva de prin partide v-a făcut vreo propunere?

Daniel Funeriu: Am primit telefoane pentru a avea discuţii, şi am răspuns foarte clar: ce program aveţi oameni buni? Eu am oameni, de exemplu domnul Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale, s-a alăturat echipei mele şi sunt o serie de alţi oameni pe care îi voi face cunoscuţi la momentul oportun... aş vrea ca Guvernul României să aibă în componenţa sa oameni de calibrul celor pe care eu îi am în echipa mea şi le-am spus celor care au vrut discuţie cu mine: cu ce oameni veniţi şi cu ce program veniţi să discutăm?

La o cafea pot să stau cu prietenii, dar dacă vrem o discuţie serioasă despre România, veniţi cu un program! Veniţi cu oameni pentru că eu vin cu programul şi oamenii mei. Candidatura la preşedinţie e treabă serioasă, nu-i aşa o chestie că hai să facem nişte sondaje şi nişte calcule...

Deci nu, nu am cerut şi nu voi cere sprijinul unui partid. Atunci când ajungi preşedintele României trebuie să conduci, nu să fii condus de partide, or dacă ajungi cu sprijinul unui partid eşti condus de partide, iar eu vreau să îmi conduc ţara aşa cum Constituţia o cere unui preşedinte.

Jurnalistă: Referitor la alegerile prezidenţiale care urmează, ce părere aveţi despre această propunere avansată de Alina Mungiu Pippidi care spune haideţi să modificăm Constituţia iar preşedintele să nu mai fie ales de popor ci să fie numit de parlament sau o altă procedură?
Daniel Funeriu: Haideţi să haidem... N-aş vrea să poluăm discuţia publică cu teme absolut ridicole şi secundare. Preşedintele României trebuie să fie un om care are autoritatea dată de votul popular, asta este ordinea constituţională. Sigur, putem studia tot felul de invenţii dar asta nu este una dintre cele care ar face mai bună viaţa românilor. Esenţial este ca alegerile prezidenţiale să fie cele mai credibile alegeri, motiv pentru care e obligatoriu ca toţi candidaţii care doresc să candideze să fie lăsaţi să candideze. Eu vreau să câştig preşedinţia României prin vot, nu la masa verde.
Jurnalistă: Cum v-a venit ideea să candidaţi? După ce v-a pomenit domnul Kelemen ca un nume valabil pentru această cursă sau v-aţi gândit şi înainte?
Daniel Funeriu: Ştiţi, e o imagine care s-a lipit de fruntea mea, e imaginea de om foarte serios, şi cu siguranţă nu un tip care acţionează pentru că ceva i-a trecut prin cap peste noapte. E un proces de sedimentare de când am fost în guvern, de când am fost la preşedinţie, dar am considerat că este un lucru nerealist atât timp cât în România votul era un vot arondat partidelor, iar eu nu vreau să fiu o emanaţie a vreunui partid.
Eu sunt emanaţia educaţiei mele şi a muncii mele, nu sunt emanaţia unui partid şi acum românii au demonstrat prin vot că nu mai sunt dependenţi de vreun vot de partid.
Şi cred că în acest moment o persoană verticală, cu un bilanţ serios atunci când a condus statul român, care nu are nicio pată în viaţa lui, despre care s-au spus nenumărate minciuni -ştiţi chestiile astea că Funeriu n-ar avea bac-ul, tot felul de minciuni de genul ăsta- cred că în momentul actual există o uriaşă şansă ca un om cu o prezenţă în viaţa publică pe care o consider de calitate, să câştige alegerile prezidenţiale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor