Economist: Traumele şi consecinţele migraţiei a milioane de români sunt uriaşe
Traumele şi consecinţele migraţiei a milioane de români sunt uriaşe. Într-un singur fel putea fi împiedicat acest fenomen: România - paradis fiscal, a opinat economistul Bogdan Glăvan.
Într-o postare pe pagina sa de socializare, profesorul de economie a prezentat lecţia de economie pe care ar fi trebuit s-o învăţăm sau să o aplicăm, dar nu am învăţat-o nici azi:
"Avem doi factori de producţie: muncă şi capital. Ei se urmăresc reciproc, să se combine ca doi îndrăgostiţi, fiindcă e nevoie de amândoi ca să iasă ceva producţie. Orice produs înglobează muncă şi capital aşa cum apa rezultă din combinarea hidrogenului şi a oxigenului.
Momentul 1990 este momentul marelui adevăr: România are surplus de forţă de muncă sau penurie de capital - poţi privi problema din ce unghi vrei. România investise enorm, este adevărat, în timpul comunismului, şi acumulase mult capital. Existau toate acele fabrici şi uzine infrastructura. Doar că această acumulare de capital s-a realizat prin economisiri forţate: lumea a fost înfometată ca să se edifice toată această infrastructură, neprofitabilă, apropo. În 1989 lumea se revoltă. Vrea să mănânce, vrea libertate. După Revoluţie consumul explodează. Fireşte, economisirea se prăbuşeşte.
Capitalul existent nu doar că nu poate fi menţinut (menţinerea lui presupune economisire în continuare), dar se dovedeşte în mare parte lipsit de utilitate. Descoperim că nu avem capital pentru cât de mult consumăm, nu avem capitalul necesar pentru a forma baza de producţie care să servească consumul. Hiperinflaţia agravează lucrurile, deoarece hiperinflaţia provoacă consum de capital. În esenţă, ne mâncăm propriile oase. Suferim, în realitate, de o uriaşă penurie de capital.
Politicile guvernamentale agravează penuria. Reformele întârzie, corupţia decolează. În acest cadru instituţional defect noua acumulare de capital este lentă. Capitalul începe să fie dezvoltat mai ales de securişti şi de vechii oameni de partid, care pun mâna pe fabrici, pe terenuri şi, cu ajutorul conexiunilor din administraţie, se reorientează rapid pentru a servi piaţa sau statul, după caz. Acumulăm capital, dar lent şi profund inegal şi injust. Pe ansamblu, penuria de capital persistă. În consecinţă, salariile sunt mici, şomajul ridicat.
Forţa de muncă începe să plece. Se duce acolo unde este capital care să liciteze pentru ea, care să o angajeze, acolo unde este preţuită, unde îşi poate maximiza valoarea (salarii mari). Pleacă tinerii după mineriade. Se pleacă şi mai mult după liberalizarea circulaţiei, odată cu intrarea în UE. Pleacă o treime din forţa de muncă, îndrăgostită de capitalul occidental.
Putea fi invers. Putea să vină capitalul aici, că dragostea e reciprocă. Doar că statul nu i-a permis. "Noi nu ne vindem ţara" - sloganul ăsta e atât de stupid pe cât ai spune "Noi nu ne combinăm cu fotomodele, avem mândria noastră, ce naiba". Punem impozite mari. Le mai micşorează Isărescu, când ajunge prim-ministru. Însă înregistrăm un deceniu pierdut, anii 1990. Apoi tot corupţie, stat clientelar, instituţii extractive, elite de pradă aşa cum sunt ele descrise în manuale.
Consecinţele? Capitalul e împiedicat să vină. Normal, iobagii rămân disponibili pentru baronii locali. De ce să-şi vândă oamenii terenurile pe un preţ mai mare, către străini? Lasă-i să şi-l vândă pe nimic către securiştii locului, ca să fie patrioţi. De ce să privatizăm, pentru ca întreprinderile să opereze eficient? Ca să facă străinii profit? Lasă-le în seama nomenclaturii române, să le jefuiască ea. Doar suntem patrioţi, ce naiba. Patrioţi dar analfabeţi economic. Nu e o ruşine să constaţi adevărul, e o ruşine să persişti în această stare cunoscând adevărul.
Atragerea masivă de capital ar fi dus la rate mari de creştere economică aici. 7%-8%. Ca în ţările asiatice, la vremea lor. Deci, salariile ar fi crescut rapid. Dar poate se deştepta lumea şi nu mai vota baroni de evul mediu - iată un cost pe care unii l-au realizat. Aşa că mai bine nu.
Nici unui stat occidental nu i-ar plăcea ca România să aibă taxe mici, foarte mici. De ce, ca să plece capitalul de la ei la noi? Păi cine e prost să păţească asta? Nu mai bine ne dau ei ajutoare externe pe care noi le cheltuim în bună măsură tot importând bunuri produse, fireşte, la ei, acolo unde e capital şi producţie?! Iată, Sherlock, cum stă treaba şi cum se aliniază planetele. Dar ăsta e factor secundar.
Vina e a noastră. Nu am înţeles şi nu înţelegem. Iubim taxele mari, iubim să moară capra vecinului, iubim să facem rău, iubim un stat puternic. Ne iubim propriul călău - există poza aia cu pensionarul care îi pupa mâna minerului în anii 1990. Nu vrem taxe mici. Foarte bine. Omul face în viaţă exact ce vrea. Dar legile economiei sunt precum legile fizicii, imbatabile. Dacă prigoneşti capitalul, iniţiativa privată, atunci vei rămâne cu salarii mici. Nu vom avea producţie, ne vor plesni ţevile alea construite de Ceauşescu pe seama înfometării populaţiei şi nu le vom putea înlocui la timp. Fiindcă nu e capital. Deoarece capitalul stă departe de oamenii care îl dispreţuiesc."
