Frustrarea lui Kerry faţă de eşecul administraţiei Obama în Siria

Secretarul de stat american a încercat în zadar să salveze un armistiţiu pe care Rusia nu a avut niciun gând să-l respecte. În timp ce Kremlinul are obiective clare în Siria şi este tot mai aproape de atingerea lor, SUA au rămas fără opţiuni şi acţionează haotic, dezamăgindu-şi aliaţii.
Secretarul de stat american John Kerry (st) şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov îşi strâng mâinile în timpul unei întâlniri la Geneva, 26 august 2016.
Secretarul de stat american John Kerry (st) şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov îşi strâng mâinile în timpul unei întâlniri la Geneva, 26 august 2016. (Captură Foto)

John Kerry îşi exprimă toată frustrarea faţă de eşecul administraţiei Obama de a găsi o soluţie diplomatică la conflictul din Siria, potrivit înregistrărilor obţinute de New York Times de la o întâlnire cu reprezentanţi ai rebelilor sirieni, ţinută cu uşile închise la Ambasada Olandei pe lângă ONU. El recunoaşte că nu a reuşit să convingă trei-patru oameni din administraţie că după folosirea armelor chimice de către Assad în 2013 împotriva populaţiei civile, SUA trebuiau să intervină militar.

Diagnosticul este corect. Încălcarea propriei linii roşii stabilite de preşedintele Obama a fost punctul de cotitură care a subminat grav credibilitatea SUA şi a încurajat Rusia să umple vidul şi să profite de indecizia americanilor.

Sigur, Kerry dă acum vina pe Congresul american, care s-a opus unei asemenea intervenţii, ”a refuzat chiar să ţină un vot pe această temă şi nu a autorizat folosirea forţei”, cât şi pe opoziţia populaţiei care ”nu mai crede că trebuie să luptăm şi să trimitem tineri americani să moară în altă ţară”. Secretarul de stat arată ca şi de acum încolo o intervenţie militară ar fi greu de declanşat, motivând că ”ruşilor nu le pasă de dreptul internaţional, dar nouă ne pasă, iar noi nu avem o bază legală de a interveni în lipsa unei rezoluţii a Consiliului de Securitate”.

Mai mult, afirma că ”ruşii au fost invitaţi de Bashar al Assad să intervină, dar noi n-am fost”. Argumentul este cinic dacă ne gândim că SUA au intervenit în Irak fără mandat ONU, pe motivul ameninţării reprezentate de armele nucleare ale lui Saddam, care se pare că nici nu existau, câtă vreme aici este o realitate că arme chimice au fost folosite împotriva unor civili nevinovaţi. În plus, dacă SUA au ajuns să trebuiască să-i ceară permisiunea de a intra în ţară unui dictator care-şi bombardează propriul popor, este foarte grav.

Adevărul este că ”preşedintele retragerii” nu a vrut cu niciun chip să rişte să se împotmolească într-un alt război costisitor din punct de vedere financiar şi uman precum cel din Irak sau Afganistan, dar simultan a încercat să păstreze aura de jandarm global şi credibilitatea SUA, şi n-a reuşit. În momentul în care şi-a încălcat propria linie roşie trasată măcelului din Siria, adversarii au profitat de această slăbiciune.

Rusia a jucat cu succes un joc diplomatic al tragerii de timp, în care le dădea americanilor impresia că este dispusă să negocieze, să-şi folosească influenţa asupra lui Assad şi în mod constructiv, că se va ajunge până la urmă la o soluţie diplomatică care să-i mulţumească pe toţi. În realitate negocierile şi armistiţiile au fost gândite doar ca o perioadă de respiro şi repliere, în care şi mai multe capacităţi militare ruseşti au fost desfăşurate în Siria, armata siriană s-a întărit, iar acum încearcă să redobândească controlul asupra întregului teritoriu.

Moscova a creat o zonă de excludere aeriană în Siria, a amplasat sistemele de rachete S-400 şi şi-a urmărit constant scopul de a împiedica înlăturarea lui Assad de la putere şi, mai mult decât atât, de a ajuta regimul de la Damasc, sub pretextul luptei anti-ISIS, prin raiduri aeriene, să-i distrugă pe rebelii sirieni şi să reia controlul asupra întregii ţări.

SUA în schimb nu au avut un plan clar pentru Siria. Mai întâi, Obama a cerut ca Assad să fie înlăturat, dar după intervenţia ruşilor, americanii au renunţat şi la asta, admiţând ca acesta să participe la o eventuală guvernare de tranziţie. La fel, americanii au antrenat miliţii kurde care s-au dovedit cei mai eficienţi combatanţi anti-ISIS, dar după ce aceştia au eliberat mari teritorii de Statul Islamic, i-au abandonat pe aceştia şi s-au aliat cu Turcia, care a intervenit şi ea împotriva kurzilor.

Kerry însuşi a fost cel care s-a lepădat de kurzi, minimalizând cooperarea cu ei şi spunând că ”a existat un angajament limitat, după cum toată lumea ştie, cu o componentă de luptători kurzi, dar am cooperat foarte îndeaproape cu Turcia şi le-am explicat până unde merge acest angajament”. Mai mult, vicepreşedintele american Joe Biden i-a ameninţat că vor pierde suportul american dacă nu se retrag dincolo de Eufrat şi a afirmat răspicat că SUA nu vor accepta o entitate kurdă la graniţa turcă. Cu astfel de schimbări de poziţii faţă de aliaţi, normal că credibilitatea SUA s-a prăbuşit.

Rusia a jucat cu succes un joc diplomatic al tragerii de timp, în care le dădea americanilor impresia că este dispusă să negocieze, să-şi folosească influenţa asupra lui Assad şi în mod constructiv, că se va ajunge până la urmă la o soluţie diplomatică care să-i mulţumească pe toţi. În realitate negocierile şi armistiţiile au fost gândite doar că o perioadă de respiro şi repliere, în care şi mai multe capacităţi ruseşti au fost desfăşurate în Siria, armata siriană s-a întărit, iar acum încearcă

Ca urmare, atunci când Kerry afirma că ”noi nu ne purtăm ca ruşii. Este pur si simplu un standard diferit”, putem să ne gândim că acest lucru este valabil în sensul că SUA nu bombardează convoaie umanitare sau spitale, dar totuşi administraţia Obama nu este lipsită de vină pentru inacţiunea sa legată de măcelul din Siria. Este de-a dreptul cinică sugestia secretarului de stat că, în contextul în care intervenţia rusească în Siria a schimbat raportul de forţe şi a făcut mai dificilă eliminarea lui Assad, refugiaţii sirieni ar putea într-o bună zi să-l înlăture pe acesta de la putere dacă vor primi dreptul să voteze. Kerry continuă să vândă opoziţiei siriene iluzia că se va ajunge la o soluţie politico-diplomatică, care să ducă la includerea opoziţiei într-un guvern de tranziţie şi apoi la alegeri libere şi corecte, deşi nici el nu mai crede în ea.

Implicit, SUA îşi recunosc eşecul total în Siria şi-i lasă pe sirieni să încerce să scape de Bashar al Assad prin alegeri libere şi corecte, organizate de acesta. Ridicol.

Cu doar o lună înainte de alegerile prezidenţiale, administraţia Obama nu-şi mai propune decât să paseze problema complicată a Siriei către următorul preşedinte. Oricum chiar dacă ar vrea să facă ceva acum este prea târziu. Echilibrul de forţe este disproporţionat, iar o contrabalansare ar implica măcar crearea unei zone de excludere aeriană, ceea ce preşedintele Obama a refuzat cu obstinaţie.

SUA au preferat să acţioneze prin interpuşi, aşa că măcar i-ar putea înarma mai serios pe rebeli pentru că aceştia riscă să fie zdrobiţi la Alep. Refuzul Rusiei de a opri raidurile asupra acestui oraş arată clar că Moscova va folosi această fereastră de oportunitate până la capăt şi că orice negocieri diplomatice sunt o iluzie.

Întrebat de ce nu intervine SUA pentru a opri măcelul din Siria, Kerry a răspuns, potrivit New York Times, că ”problema este Rusia plusează, Iranul plusează, Hezbollah este tot mai prezentă, Frontul Al Nusra este mai prezent”. Paradoxal, Kerry a făcut o distincţie bizară între combatanţi, afirmând că ”Statele Unite vor ca rebelii să-i ajute să lupte împotriva Statului Islamic şi a Al Qaeda, pentru că ambele ne-au declarat război”, dar Washingtonul nu-i va susţine pe rebeli în combaterea miliţiei şiite Hezbollah, aliate cu Assad, pe motiv că această grupare teroristă ”nu complotează” împotriva SUA. Declaraţia arată incapacitatea administraţiei Obama de a se descurca pe un teren supraaglomerat de foarte mulţi actori cu interese divergente.

Degeaba au suspendat SUA discuţiile cu Rusia în privinţa Siriei, din cauza încălcării termenilor acordului de încetare a focului, că Moscova nu este impresionată, îşi da seama că americanii nu mai au opţiuni şi continuă asaltul asupra Alepului. Cea mai bună dovadă în acest sens este că după prăbuşirea armistiţiului şi anunţul făcut de SUA că suspendă negocierile cu Rusia, Kremlinul a trimis în ţara arabă un sistem complex antirachetă. Siria a primit din partea Rusiei un sistem modern SC-300V4 de rachete de rază super lungă de acţiune. Sistemul este capabil să intercepteze rachetele de croazieră, deci oferă Rusiei posibilitatea de a se apăra de potenţiale atacuri din partea SUA şi a aliaţilor săi.

”Recunoaştem cu regret că Rusia a închis ochii la folosirea deplorabilă a gazului clorin şi a bombelor-butoi de către Assad împotriva poporului său. Împreună, regimul sirian şi Rusia au refuzat diplomaţia şi par să fi ales să obţină o victorie militară, călcând pe cadavre, peste spitale bombardate şi copiii traumatizaţi ai acestei ţări care suferă de mult timp”, declara Kerry, marţea aceasta în cadrul unui eveniment găzduit de German Marshall Fund of the United States. O declaraţie de capitulare mai clară a americanilor în Siria nici nu se putea.