Frunze de fasole, ploşniţe şi biomimetism

Oamenii de ştiinţă vin de multe ori cu noi descoperiri, tehnologii sau teorii. Dar uneori ei redescoperă ceea ce strămoşii noştri ştiau deja. Câteva descoperiri recente ne arată că avem multe de învăţat de la strămoşii noştri – şi de la natură – despre insecte.

Metodele moderne de control al dăunătorilor constau în principal din otrăvirea lor cu substanţe chimice. Dar această abordare a dus la apariţia ăstor probleme. Pesticidele ucid mult mai mult decât insectele pe care le vizează, poluând aerul, apa şi solul.

Aşa cum am învăţat după utilizarea pe scară largă a DDT (diclor-difenil-tricloretan) pentru controlul dăunătorilor agricoli şi a ţânţarilor, substanţele chimice se pot bioacumula, adică moleculele se pot concentra de sute de mii de ori în lanţul alimentar – ajungând în cele din urmă la oameni.

După cum a scris Rachel Carson în cartea ei din 1962 Silent Spring, utilizarea de DDT pe scară largă, fără a şti în prealabil toate consecinţele, a fost o nebunie. Ea a demonstrat că substanţa a poluat apa şi a ucis fauna sălbatică, în special păsările, şi că ar putea cauza cancer.

Cartea ei a produs o mişcare ecologică, dar a făcut prea puţine pentru a schimba strategia noastră globală pentru rezolvarea problemei insectelor. Deşi DDT a fost interzis la nivel mondial pentru scopuri agricole în 2001, substanţa chimică încă este folosită pentru a controla insectele care răspândesc diverse boli.

Studii recente arată că utilizarea pe scară largă a pesticidelor, cum ar fi DDT, pare să fi cauzat ignorarea sau uitarea unor metode benigne de combatere a dăunătorilor. Deoarece produsele chimice au fost atât de eficiente, infestările au fost reduse şi a existat un interes scăzut pentru metode netoxice.

Dar insectele evoluează rapid şi pot deveni imune la pesticide. Acest lucru e valabil în cazul ploşniţelor, creaturile omniprezente care apar în case, hoteluri, şcoli, cinematografe, chiar şi biblioteci din toată lumea.

Dar o metodă folosită cu mult timp în urmă ne oferă o armă eficientă şi netoxică împotriva dăunătorilor, potrivit unui studiu american din Journal of Royal Society Interface. Autorii au analizat o practică obişnuită în trecut în Europa de Est, de răspândire a frunzelor de fasole în jurul patului pentru a controla ploşniţele. Ceea ce au descoperit a fost fascinant.

"În timpul nopţii, ploşniţele care se deplasau pe podea se adunau pe aceste frunze de fasole, care erau luate şi arse în dimineaţă următoare pentru a le extermina”.

"Capcana pentru ploşniţe cu frunze de fasole a fost atribuită acţiunii perişorilor microscopici (tricomi) de pe suprafaţa frunzelor, care ar încurca picioarele ploşniţelor," au scris oamenii de ştiinţă, de la Universitatea din California, Irvine şi Universitatea din Kentucky.

Ei au descoperit că ploşniţele se prind în perişorii plantelor, se luptă să scape şi, în acest proces, părţi vulnerabile ale picioarele lor sunt străpunse şi prinse permanent în capcană. Cercetarea se concentrează pe o modalitate de a reproduce acest lucru.

"Această blocare fizică este o sursă de inspiraţie în dezvoltarea de metode noi şi durabile pentru a controla numărul foarte mare de ploşniţe," au scris cercetătorii, adăugând că metoda "ar evita problema rezistenţei la pesticide, care a fost documentată pe larg la această insectă. "

Alte studii au dezgropat, literalmente, metode de combatere a dăunătorilor care datează de acum mii de ani. O echipă internaţională de arheologi a descoperit recent o dovadă că oamenii care trăiau în Africa de Sud, în urmă cu aproape 80 mii ani, îşi făceau paturile din plante care îndepărtau insectele.

Potrivit revistei Science, o echipă de cercetare a descoperit 15 straturi diferite dintr-un pat ce erau făcute din tulpini şi frunze de rogoz şi papură, datând de acum între 77.000 şi 38.000 de ani.

Un strat de frunze a fost identificat ca provenind de la gutui, şi conţine "substanţe chimice care sunt insecticide şi care ar fi potrivite pentru alungarea ţânţarilor."

Arheologii au descoperit, de asemenea, dovezi că oamenii ardeau adesea paturile lor după utilizare, eventual, pentru a elimina dăunătorii.

Acestea sunt doar câteva exemple legate de ceea ce putem învăţa de la strămoşii noştri şi de la natură. Deoarece sistemele naturale tind spre echilibru, domeniul fascinant al biomimetismului s-a dezvoltat pentru a explora ceea ce natura ne poate învăţa. Acesta are ca scop găsirea de "soluţii durabile prin emularea unor modele şi strategii naturale testate în timp", potrivit site-ului Guild Biomimicry."Scopul este de a crea produse, procese şi politici - noi moduri de viaţă - care sunt bine adaptate la viaţa de pe pământ pe termen lung."

Poate că adevăratul semn de inteligenţă umană nu este să descoperim cum putem introduce natura în propria noastră agendă, ci cum ne putem găsi mai bine locul în natură.

La acest raport a contribuit Ian Hanington, managerul pentru comunicaţii de la David Suzuki Foundation