Focul grecesc inflamează dobânzile şi în Bulgaria

Focul grecesc va inflama dobânzile bancare în Bulgaria, titrează joi cotidianul sofiot Standart.
(LOUISA GOULIAMAKI / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
03.11.2011

Focul grecesc va inflama dobânzile bancare în Bulgaria, titrează joi cotidianul sofiot Standart. Experţii avertizează că bulgarii care au luat împrumuturi bancare ar putea să fie nevoiţi să plătească dobânzi mai mari. Acest lucru a fost confirmat şi de Rosen Plevneliev, care a fost ales duminică în funcţia de preşedinte al Bulgariei, scrie ziarul. Plevneliev a declarat pentru postul de televiziune bTV că bulgarii au luat credite de 26 miliarde de euro. Viitorul şef al statului a adăugat că dobânzile pentru aceste împrumuturi ar putea să distrugă milioane de familii şi companii. 'Avem nevoie de stabilitate, deoarece la primele semne de instabilitate dobânzile cresc instantaneu. Este posibil ca dificultăţile cu care se confruntă Europa să continue nu un an sau doi, ci un deceniu', a spus Plevneliev.

Potrivit experţilor majorarea dobânzilor la credite va urma cea la depozite. Sistemul bancar al Greciei are nevoie urgent de 30 miliarde de euro. Ca să asigure aceste resurse băncile greceşti care operează în Bulgaria vor creşte dobânzile la depozite, încercând în acest fel să atragă noi clienţi. O asmenea tendinţă se observă deja la băncile greceşti din Bulgaria. O consecinţă logică este că vor creşte ratele dobânzilor şi la credite. Organizarea unui referendum în Grecia face situaţia şi mai proastă, pentru că înseamnă că ţara ar putea ieşi din zona euro, cred analiştii economici.

Ziarul Standart mai citează reprezentanţi ai Băncii Naţionale a Bulgariei care afirmă că banca nu va permite în niciun caz ca băncile greceşti din Bulgaria să transfere sume prea mari spre centralele lor din Grecia.

În cinci sau în şase ani bulgarii vor fi mai bogaţi decât grecii, afirmă ministrul finanţelor Simion Diankov, citat de cotidianul Monitor. În opinia sa, timp de 20 de ani grecii au trăit mai bine decât îşi puteau permite de fapt. Din această cauză ei vor avea de suferit ani lungi, în timp ce noi vom trăi greu încă câţiva ani dar după asta vom sta mai bine decât ei. Diankov a mai spus că aşa stau lucrurile şi în România şi este o chestiune de 5-6 ani ca bulgarii şi românii să înceapă să trăiască mai bine decât grecii. Diankov a mai comentat că Bulgaria are interes ca România şi Grecia să stea bine din punct de vedere financiar. Ministrul bulgar a calificat ideea premierului grec Giorgos Papandreou de a organiza un referendum drept una foarte proastă. El a spus că miniştrii de finanţe ai statelor membre UE au lucrat mult pentru a elabora un plan de salvare a Greciei. După prezentarea acestui plan, pieţele s-au liniştit, iar acum au înnebunit din nou, a spus Diankov. Ideea referendumului este un pas foarte prost gândit, dar tipic pentru un socialist, a mai spus el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor