Fermierii se pregătesc de noi proteste. Ce îi nemulţumeşte?

Protest al fermierilor si transportatorilor (Epoch Times)
Ana Ion
23.05.2024

Fermierii din toată ţara sunt hotărâţi să iasă din nou în stradă, peste câteva zile, relatează ZiaruldeIaşi. Principalele lor revendicări sunt legate de contractul de arendă, sistemul antigrindină, riscurile catastrofice cu care se confruntă agricultura sau sistemul de irigaţii.

Mai nou, fermierii le reproşează politicienilor că nimeni nu mişcă un deget pentru campania de la europarlamentare, iar agricultura are de suferit dacă la Bruxelles nu ajung oamenii potriviţi.

Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (FAPPR), din care fac parte şi producători agricoli din Iaşi, avertizează că fermierii vor ieşi din nou în stradă, pe 27 mai. Şi chiar dacă la Iaşi li s-a refuzat deja accesul cu utilajele agricole în municipiu, reprezentanţii asociaţiei anunţă că vor ieşi oricum în stradă, în faţa Prefecturii. Pentru a preîntâmpina astfel de evenimente în plină campanie electorală, autorităţile centrale i-au invitat deja la negocieri pe reprezentanţii FAPPR, însă asta nu-i va convinge, nici pe departe, să renunţe la proteste, după cum susţin aceştia.

„Astăzi (n.r. – ieri, 22 mai) suntem la minister. Problemele pe care noi le rezolvăm sunt sistemice. Onorăm invitaţia ministrului, dar problemele noastre nu se rezolvă cu o şedinţă la minister”, a declarat, pentru ZdI, preşedintele Forumului Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România, Theodor Ichim.

Conform asociaţiei, principalele şase revendicări ale fermierilor sunt:

  1. Întreprinderea tuturor demersurilor pentru modificarea, în Codul Civil, a prevederilor privind durata minimă a contractului de arendă şi reglementarea unei durate minime a acestuia la cel puţin 7 ani, până la sfârşitul lunii iunie 2024.
  2. Plata, în cel mai scurt timp, către fermieri a sumei de 100 de euro/ha pentru culturile de toamnă înfiinţate în 2022 şi extinderea măsurii pentru culturile de primăvară din 2023, în condiţiile în care UE tocmai a anunţat că prelungeşte cadrul temporar Ucraina ce permite ţărilor să ofere mai uşor ajutoare agricultorilor.
  3. Suspendarea imediată a sistemului naţional de protecţie antigrindină, până când eficienţa şi impactul său asupra agriculturii vor fi prezentate clar într-un studiu ştiinţific detaliat şi obiectiv, prin intermediul căruia să se urmărească evidenţierea cantităţii de precipitaţii, monitorizarea traiectoriei rachetelor şi a locului de deflagraţie, precum şi procedura de tragere în ansamblul ei.
  4. Iniţierea, în cel mai scurt timp posibil (nu mai târziu de jumătatea anului calendaristic) a consultărilor cu mediul asociativ pe tema implementării unei soluţii sistemice de gestionare a riscurilor catastrofice cu care se confruntă agricultura, ca plasă de siguranţă, prin intermediul Planului Naţional Strategic PAC.
  5. Identificarea cu prioritate şi alocarea transparentă şi pe principiul egalităţii de şanse a fondurilor naţionale şi europene pentru implementarea Programului Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii.
  6. Mecanisme eficiente de protecţie la frontieră pentru a asigura că fermierii români nu sunt penalizaţi, în continuare, în raport cu concurenţii lor internaţionali.
România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor