EXCLUSIV. ”Noua Turcie” se amână: AKP caută aliaţi, iar Erdogan ameninţă cu anticipatele (interviu)

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat recent că alegerile anticipate sunt inevitabile dacă nici AKP şi nici CHP nu reuşesc să formeze o majoritate în limita constituţională de 45 de zile. El speră ca AKP să recâştige astfel voturile kurzilor care s-au dus la MHP. ”Erdogan nu va renunţa la planurile sale de a transforma Turcia într-o dictatură prezidenţială, dar opţiunile sale sunt tot mai limitate. Vorbim despre o coaliţie pentru prima oară după 13 ani de guvernare a unui singur partid, ceea ce marchează o schimbare simbolică şi o importantă pierdere de putere pentru AKP”, explică profesorul turc Kerem Öktem într-un interviu acordat Epoch Times. În opinia sa, cea mai plauzibilă coaliţie este cu naţionaliştii de la MHP, care cer însă izolarea lui Erdogan în procesul politic. Deocamdată toate forţele politice din Turcia resping orice alianţă cu AKP.

Epoch Times vă prezintă interviul integral cu reputatul expert turc de la Universitatea Graz.

***

Epoch Times: Putem vorbi despre o înfrângere severă a lui Erdogan la alegerile parlamentare?

Este în mod clar o înfrângere pentru AKP care a obţinut 42% din voturi, dar mai ales pentru Erdogan. Acesta a fost pedepsit de electorat pentru că n-a jucat după regulile Constituţiei, n-a acţionat ca un preşedinte neutru şi imparţial, ci a făcut deschis campanie pentru AKP folosind un limbaj periculos şi manipulatoriu. Votanţilor nu le-a plăcut că a incitat la ură împotriva opozanţilor politici şi a unor grupuri etnice şi religioase. El a acuzat o conspiraţie evreiască, nemulţumit de relatările ziarului New York Times, l-a acuzat pe Demirtas, liderul formaţiunii pro-kurde HDP că a avut candidaţi homosexuali şi că nu este musulman fidel. Chiar dacă societatea turcă este în ansamblul ei conservatoare, acest discurs n-a fost apreciat, iar AKP a pierdut aproape toate voturile kurzilor din sud-estul Turciei.

Campania electorală a lui Erdogan a fost direcţionată împotriva kurzilor pentru că el ştia că dacă partidul acestora intră în Parlament, trecând pragul de 10%, visul său de a transforma Turcia într-o dictatură prezidenţială va eşua.

Va renunţa preşedintele la aceste planuri, dat fiind că alegătorii au respins ”Noua Turcie” propusă de el şi în condiţiile în care nu mai are majoritatea necesară impunerii lor?

Erdogan va încerca, dar îi va fi foarte greu fără susţinerea electorală. Aceste alegeri au arătat că AKP, în ciuda unor fraude, crede în democraţia prin urne. Opţiunile preşedintelui sunt tot mai limitate.

Ce consecinţe vor avea aceste alegeri asupra peisajului politic din Turcia? Ce coaliţie vedeţi posibilă, dat fiind că AKP are nevoie de un partener de guvernare pentru a avea majoritate?

Ce mi se pare de remarcat este chiar faptul că vorbim despre o coaliţie pentru prima oară după 13 ani de guvernare a unui singur partid, ceea ce este o schimbare simbolică şi o importantă pierdere de putere pentru AKP. Există o mulţime de posibilităţi de coaliţii. Prima ar fi o mare coaliţie AKP-CHP, care ar reduce din polarizarea actuală a societăţii, l-ar izola pe Erdogan şi ar pregăti nişte alegeri anticipate. O altă variantă ar fi o alianţă între seculariştii kemalişti de la CHP, naţionaliştii de la MHP şi partidul pro-kurd HDP, dar care este foarte improbabilă din cauza poziţionării naţionaliştilor faţă de kurzi. Cea mai plauzibilă coaliţie ar fi cea dintre AKP şi MHP, extrema dreaptă, deoarece baza lor electorală nu este atât de diferită, votanţii lor fiind conservatori.

În această variantă, MHP va cere o schimbare de politică în procesul de pace cu kurzii. Problema este că acest partid a dus o campanie puternică împotriva lui Erdogan şi va cere ca acesta să fie izolat sau marginalizat în procesul politic. În plus, MHP solicită ca marile cazuri de corupţie să fie abordate de justiţie. Amândouă sunt nişte pilule amare greu de înghiţit pentru AKP. Mai există şi posibilitatea formării unui guvern minoritar AKP, sau dacă nu merge nici asta, convocarea de alegeri anticipate. Există indicii că Erdogan ar prefera să forţeze anticipatele, invocând faptul că sistemul parlamentar nu funcţionează, pentru a mai încerca odată să-şi realizeze proiectul politic, dar nu cred că-i va fi uşor să facă asta.

S-a terminat de tot cu Turcia prezentă pe toate fronturile, care încearcă să se amestece în toate regiunile învecinate. Profilul de politică externă al Turciei s-a diminuat serios, iar noul ministru de Externe este mult mai tăcut şi mai modest decât Davutoglu.

Cum se explică rezultatul bun al partidului pro-kurd HDP? Pot kurzii să obţină mai multă autonomie în schimbul unor concesii legate de instaurarea unui regim prezidenţial?

HDP a avut succes pentru că a reuşit să formeze o coaliţie de diverse forţe – stânga socialistă, grupuri marginalizate, mişcarea LGBT, armeni, creştini etc, trecând dincolo de electoratul etnic kurd. Acum acest partid are o misiune grea: să lupte pentru drepturile kurzilor, dar şi pentru liberalii care au protestat în parcul Gezi pentru libertate. HDP va trebui să facă ambele lucruri în acelaşi timp, dar este foarte greu de spus în ce direcţie merge procesul de pace în acest moment. Primul scenariu este că acesta să fie suspendat, indiferent ce coaliţie vine la putere, pentru că prioritatea va fi restaurarea statului, curăţarea instituţiilor de prezenţa excesivă a AKP. Asta ar implica însă riscuri pentru că părţile kurde sunt mult mai violente şi orice provocări pot aduce catastrofe. Chiar înainte de alegeri o bombă a explodat la întrunirea HDP din Diyarbakir. Un lider islamist a fost ucis, la fel ca şi membri ai HDP. Este clar o provocare. Ca urmare, nu cred că rezultatul bun al kurzilor în alegeri înseamnă că problema kurdă va fi rezolvată mai repede.

Care este stadiul negocierilor privind procesul de pace în prezent?

Erdogan ca preşedinte nu mai are atribuţiile constituţionale să se implice în acesta. Oricum el a înţeles înainte de alegeri că procesul de pace îl face să piardă voturile în circumscripţiile conservatoare-naţionaliste, aşa că s-a oprit. A fost şocant cum a abandonat complet acest proces, după ce a investit atâta energie în el. Se vede clar că angajamentul său faţă de procesul de pace a fost mai degrabă tactic, decât principial.

Cum vor afecta aceste alegeri politica externă a Turciei?

Deja asistăm la un recul al politicii externe turce. S-a terminat de tot cu Turcia prezentă pe toate fronturile, care încearcă să se amestece în toate regiunile învecinate. Profilul de politică externă al Turciei s-a diminuat serios, iar noul ministru de Externe este mult mai tăcut şi mai modest decât Davutoglu. El este un birocrat, nu un artizan de politici. Turcia devine un jucător mai precaut după ce a eşuat în unele dintre acţiunile sale precum cele legate de conflictul sirian. Cred că politica externă turcă va fi mai puţin vizibilă sub următorul guvern. Turcia a reuşit să menţină această iluzie de succes în politica externă, dar odată cu conflictul sirian şi protestele din Parcul Gezi, ni s-a amintit că soft power-ul nostru era bazat şi pe fantezie. Capacităţile Turciei nu s-au îmbunătăţit, ci s-au diminuat pentru că AKP a decis să scape de toţi partenerii săi şi mai ales de Mişcarea Fetullah Gulen. Când vorbim de soft power-ul turcesc, în Balcani şi în Orientul Mijlociu, mişcarea FG a jucat un rol decisiv. Şcolile şi reţelele acesteia în care erau educate elitele locale din ţări precum Macedonia, Albania, Bosnia aveau o influenţă foarte mare. Rupând legătura cu mişcarea FG, Erdogan a pierdut această capacitate mare de soft power.

Kerem Öktem este profesor la Centre of Southeast European Studies din cadrul University of Graz şi cercetător asociat la Centre for International Studies, University of Oxford. Ultima sa carte este e ”Another Empire? A Decade of Turkey’s Foreign Policy under the Justice and Development Party.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră deFacebook.