Despre Boldea şi imunitatea parlamentară

Controversatul deputat Boldea a fost prins. Ţara poate răsufla uşurată, răul suprem, care ne-a dominat spaţiul vizual în ultima săptămână, a fost prins în Kenya. Desigur n-a fost prins datorită vreunui serviciu secret românesc, să nu trăim cu impresia că cineva se mobiliza să-l caute, în ciuda propagandei media. Aparent „suspectul” şi-a terminat salariul şi a cerut Ambasadei române din Kenya să fie adus în ţară.

Rămâne totuşi întrebarea, cum a ajuns în Kenya? Cum a putut o persoană cercetată penal să plece din ţară? Răspunsul este simplu: imunitate parlamentară. Boldea a reuşit să plece din ţară fără ca măcar să încalce vreo lege. A aflat de la ştiri că îl caută lumea.

Constituţia României articolul 16, alineatele (1) şi (2) spune următoarele.

(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

Am accentuat cuvântul „nimeni”, pentru că e un termen destul de absolut şi nu este nicio derogare de la el. Totuşi la noi în ţară parlamentarii precum şi alţi demnitari au imunitate în faţa legii. Să o expunem simplu, unii sunt mai egali ca alţii (în faţa legii). Cum s-a obţinut această imunitate? Desigur, presupun că în acelaşi fel în care este validată orice lege în această ţară. S-a supus la vot în cele două Camere ale Parlamentului. Deci domniile lor au votat o lege – lege care din punctul meu de vedere este neconstituţională – sfidătoare pentru bunul simţ şi care îi protejează în faţa oricărei abateri de la lege. Carevasăzică, domnii din Parlament au scos o lege, care le face „legale” fărădelegile. Şi asta nu se întâmplă doar la noi, ci în toate statele lumii. Desigur există o procedură complicată şi greoaie în care se ridică imunitatea parlamentară şi dacă cineva este acuzat de ceva, restul camerei din care face parte trebuie să supună la vot ridicarea imunităţii. Apar două hibe aici.

1) La cât e de corupt sistemul, aproape niciun procuror nu are atâta „vână” încât să ducă un Parlamentar până la ridicarea imunităţii. Şi cine o face acţionează sub impulsul altei comenzi, politice. Peste 80% din cazuri „se rezolvă” cu uşile închise. Trebuie să calci pe bec urât şi să te vadă alţii încât să fii adus pentru ridicarea imunităţii

Totuşi nu trăim într-un sistem perfect, pentru că fiinţa umană nu e perfectă. Şi cât timp nu vom pune legile firii şi moralitatea în faţa legilor strâmbe şi slute scoase de om, astfel de abuzuri vor continua.

2) Odată ajuns acolo, la mâna colegilor tăi – şi asta mi se pare fascinant – în 99% din cazuri, indiferent de culoarea politică, indiferent de ideologie sau de pseudo-conflictele cu care suntem amăgiţi la televizor, parlamentarii respectivei camere vor vota pentru păstrarea imunităţii. Pentru că, nu-i aşa, corb la corb nu-şi scoate ochii.

De ce cred că legea imunităţii sfidează bunul simţ şi este ridicolă? Pentru că într-lume perfectă şi ideală, persoanele desemnate de ceilalţi ca lideri, nu neapărat cei de la conducerea ţării (dar mai ales ei), pe lângă criteriile politice, ar trebui să întrunească nişte criterii morale, altruism, etc.

Ţelul unor conducători adevăraţi, unor lideri autentici, nu ar trebui să fie îmbogăţirea proprie şi a familiei până la gradul al V-lea, ci bunăstarea poporului. Odată ce tu eşti organul legiuitor al acestei ţări – emitentul de legi – e perfect normal să cunoşti litera legii „la prima mână” şi este de la sine înţeles ca tu să o respecţi mai mult ca omul de rând.

Moralitatea şi etica în lucru ar trebui să atingă punctul culminant, exact în vârful conducerii unui stat, nicidecum să se termine acolo. Deci o lege privind imunitatea parlamentarilor – mă repet aici, într-un sistem ideal – nu numai că ar fi absolut ridicolă, dar un parlamentar cu înalte principii morale ar considera-o sfidătoare şi ofensatoare, întrucât nici nu încape vorba ca tocmai el, legiuitorul, să încalce legea. E un paradox absurd, paradox pe care mulţi nu-l sesizează, dar care acum e luat ca normalitate. La câtă încredere are populaţia în clasa politică, ni se pare anormal un parlamentar care nu fură.

Totuşi nu trăim într-un sistem perfect, pentru că fiinţa umană nu e perfectă. Şi cât timp nu vom pune legile firii şi moralitatea în faţa legilor strâmbe şi slute scoase de om, astfel de abuzuri vor continua.