Gheaţa marină din Antarctica atinge niveluri record

Gheaţa marină ce înconjoară Antarctica a atins un nou nivel record de 20 milioane de km pătraţi. NASA spune că gheaţa acoperă o porţiune mai mare din oceanele sudice comparativ cu porţiunea acoperită la sfârşitul anilor 1970, atunci când savanţii au început să înregistreze datele prin satelit pentru a întocmi o hartă a extinderii gheţii marine.

Savanţii susţin că, deşi gheaţa Antarcticii se extinde, “planeta ca un întreg face ceea ce este de aşteptat privitor la încălzirea globală”.

Totuşi, tendinţa de creştere a gheţii din Antarctica reprezintă doar o treime din magnitudinea pierderii rapide de gheaţă în Oceanul Arctic.

Noile date privind gheaţa marină din Antarctica reflectă diversitatea şi complexitatea mediului înconjurător al Pământului, au spus savanţii de la NASA.

Claire Parkinson, cercetător senior la Centrul Goddard pentru Zboruri Spaţiale, s-a referit la schimbările produse la suprafaţa gheţii marine ca la un microcosmos al schimbării climatului global.

Aşa cum temperaturile unor regiuni ale planetei sunt mai joase decât media, chiar şi în lumea noastră în curs de încălzire, gheaţa marină a Antarcticii este în creştere şi rezistă tendinţei de topire a gheţii.

“Gheaţa marină, per asamblu, scade aşa cum este de aşteptat, dar aşa cum este cazul încălzirii globale, nu fiecare locaţie cu gheaţă marină va avea o tendinţă descendentă în privinţa dimensiunii gheţii”, a afirmat Parkinson.

De la sfârşitul anilor 1970 regiunea Arctică a pierdut o medie de 53.900 de km pătraţi de gheaţă în fiecare an; Antarctica a câştigat o medie de 18.900 de km pătraţi.

Un climat mai cald schimbă tiparele vremii, a declarat Walt Meier, cercetător la Goddard. Uneori, acele tipare ale vremii vor aduce aer mai rece în unele zone.

“E doar geografie şi geometrie. Fără o barieră nordică în jurul întregului perimetru al gheţii, aceasta se poate extinde cu uşurinţă dacă condiţiile sunt favorabile”, a spus el.

Cercetătorii investighează de asemenea un număr de alte explicaţii posibile.

Un indiciu, a spus Parkinson, ar putea fi găsit în jurul Peninsulei Antarctice – o mică pată de pământ ce se întinde spre America de Sud.

Acolo, temperaturile sunt în creştere şi în Marea Bellingshausen, chiar în vestul peninsulei, gheaţa marină se micşorează.

Dincolo de Marea Bellingshausen şi după Marea Amundsen se află Marea Ross, unde se extinde cel mail mult gheaţa marină.

Aceasta sugerează că un sistem de presiune joasă centrat în Marea Amundsen ar putea suferi intensificări sau ar putea deveni tot mai frecvent în acea zonă – schimbând tiparele vântului şi aducând aer cald deasupra peninsulei, în timp ce împinge aerul rece din zonă arctică deasupra Mării Ross.

Acestea, şi alte schimbări în tiparul vântului şi a stratului inferior al atmosferei, ar putea fi influenţate de gaura de ozon din partea superioară a atmosferei – o posibilitate care a primit tot mai multă atenţie ştiinţifică în ultimii ani, a declarat Parkinson.

“Vântul joacă un rol important”, a declarat Meier.

Topirea gheţii la marginea continentului Antarctida ar putea de asemenea să genereze o cantitate şi mai mare de apă proaspătă (aflată la temperaturi uşor deasupra îngheţului), uşurându-se astfel procesul de reîngheţare a acestei ape şi includerea ei în masa de gheaţă marină, a declarat Parkinson.

De asemenea, schimbările în tiparul circulaţiei apei – aducerea de ape mai reci la suprafaţă, în jurul masei de pământ – ar putea ajuta la extinderea gheţii.

Ninsorile ar putea fi de asemenea un factor, a notat Meier.

Zăpada care cade pe gheaţa subţire poate de fapt să o împingă sub apă, ceea ce permite apoi apei oceanice reci să se infiltreze în gheaţă şi să inunde zăpada, ducând la un amestec mocirlos care îngheaţă şi contribuie la grosimea gheţii.

Această gheaţă nouă şi mai groasă va fi mai rezistentă la topire.

“Până acum nu a fost oferită o explicaţie care să fi devenit un consens, iar oamenii să spună ‘I-am dat de capăt, din acest motiv se întâmplă””, a mai declarat Parkinson.

Pentru Antarctica, variabilele chei includ condiţiile atmosferice şi oceanice, efectele unei suprafeţe de pământ îngheţate, schimbarea proprietăţilor chimice ale atmosferei, gaura de ozon, lunile de întuneric şi altele.

“Nu este surprinzător pentru cei care lucrează în domeniul climatului să vadă că nu fiecare locaţie de pe faţa Pământului se comportă după cum este de aşteptat – ar fi uimitor dacă totul s-ar petrece aşa”, a spus Parkinson. “Gheaţa marină din Antarctica este unul dintre acele domenii unde lucrurile nu merg în totalitate după cum este de aşteptat.”