De ce UE ezită să salveze Ciprul

Micul stat insular care a deţinut preşedinţia UE este nevoit să ceară bailout-ul. Ciprul are nevoie de 17 miliarde de euro pentru a-şi salva băncile mari, supraexpuse la datoria greacă. Ţara este cunoscută însă că un paradis fiscal, care găzduieşte banii negri ai oligarhilor ruşi. Mai multe state net contributoare precum Finlanda, Olanda şi Germania nu văd cu ochi buni subvenţionarea acestora cu banii contribuabililor lor.

Criza Ciprului a pornit de la faptul că marile bănci ale micului stat cu un PIB de doar 18 miliarde de euro, au împrumutat peste 5 miliarde de euro guvernului grec. ”Haircut-ul de aproximativ 75% a distrus capitalul Cyprus Popular Bank şi l-a afectat grav pe cel al Bank of Cyprus. Mai mult, cele două bănci împrumutaseră aproximativ 22 de miliarde de euro sectorului privat din Grecia”, îmi explica vara trecută într-un interviu Fiona Mullen, directoare a firmei de consultanţă economică Sapienta Economics Ltd., cu sediul în Nicosia.

Un bail-ouţ cipriot din fondurile de salvare europene nu ar fi însă mai costisitor decât cel al unor ţări mari precum Spania sau Italia. Liderii mai multor ţări europene consideră însă că trebuie impuse condiţii mai dure Nicosiei în materie de implementare a legislaţiei de combatere a spălării banilor şi de transparenţă bancară. Legile şi instituţiile necesare există, dar ele nu funcţionează eficient.

Potrivit unui raport al serviciului extern de informaţii german, numai în 2011, aproximativ 62,6 miliarde de euro au plecat din Rusia, fiind direcţionate către Cipru. Ruşii au depus 26 de miliarde de dolari [20 de miliarde de euro] în conturi cipriote, precizează BND. Suma depăşeşte net valoarea anuală a Produsului Intern Brut al Ciprului. Mai mult, toţi marii oligarhi ruşi îşi derulează afaceri importante prin offshore-uri înregistrate în Cipru pentru a plăti impozite mici şi a scăpa de o supervizare transparentă. Dmitri Rybolovlev, magnat al îngrăşămintelor, de exemplu este şi acţionar cu 10% la Bank of Cyprus.

Raportul concluzionează că Ciprul este „o poartă de spălare a banilor în UE pentru că este foarte uşor să deschizi conturi anonime acolo. Companiile-fantomă se bucură aici de un anonimat confortabil, băncile acţionează cu discreţie, iar impozitele sunt mici”. Şi unii miniştri de finanţe ai Eurogrupului şi-au exprimat îngrijorarea faţă de faptul că mulţi investitori străini din Cipru îşi ascund identitatea, folosind offshore-uri.

Să le ceri ciprioţilor să crească taxele pentru companii, care sunt doar de 10% în prezent, înseamnă însă să loveşti în însuşi atuul principal al ţării ca locaţie fiscală atractivă. S-a văzut deja din ezitările repetate ale guvernului cipriot de a cere un bailout de la troica formată din BCE, CE şi FMI, că acesta se teme de condiţii dure impuse de UE, în conexiune cu banii primiţi. Tocmai din acest motiv, preşedintele comunist şi pro-rus Dimistrios Christofias a preferat să se adreseze mai întâi Moscovei pentru un împrumut, care aparent nu ar fi venit cu condiţii împovărătoare. Rusia a alocat 2,5 miliarde de euro ajutor pentru băncile cipriote în 2011, dar a fost prea puţin.

Dilema lui Merkel

Nu pare să existe o ieşire din dilema: Cum să impui Ciprului condiţii pe care nu poate să le accepte, precum renunţarea la statutul de paradis fiscal şi la impozitele mici, care sunt cheia atractivităţii sale pentru străini, pentru a-l salva? Ca urmare liderii europeni trag de timp în speranţa că vor prinde o conjunctură mai favorabilă.

Criza Ciprului riscă să devină principala problemă a zonei euro într-un context politic complicat. Cancelarul german Angela Merkel nu mai poate să conteze pe voturile opoziţiei, pentru a trece un nou bailout prin Parlament. Cu alegerile parlamentare tot mai aproape şi cu un SPD în scădere de popularitate (şi după gafele făcute de viitorul contracandidat al lui Merkel, Peer Steinbrueck), opoziţia a respins vocal un bail-out al Ciprului de care să beneficieze banii negri ai oligarhilor ruşi. Este prima oară când SPD şi Verzii se detaşează de politica din zona euro a lui Merkel, cerând condiţii mai dure. Mai problematic pentru Merkel este că nici în propriul ei partid CDU, bail-out-urile ţărilor cu probleme din banii contribuabililor germani nu mai sunt susţinute. Iar un vot împotriva bailout-ului în Bundestag ar da un semnal catastrofal pentru Merkel şi pentru euro.

Nu pare să existe o ieşire din dilema: Cum să impui Ciprului condiţii pe care nu poate să le accepte, precum renunţarea la statutul de paradis fiscal şi la impozitele mici, care sunt cheia atractivităţii sale pentru străini, pentru a-l salva? Ca urmare liderii europeni trag de timp în speranţa că vor prinde o conjunctură mai favorabilă. Speranţele lor sunt legate de faptul că pe 17 februarie au loc alegeri prezidenţiale în Cipru iar un nou leadership la Nicosia ar putea să accepte şi să implementeze reformele cerute de UE. Vizita-fulger făcută vinerea trecută de Angela Merkel în capitala cipriotă pentru a-şi manifesta susţinerea faţă de conservatorul Nicos Anastasiades, a cărei formaţiune este membră PPE, este un semn clar în acest sens.

S-a văzut însă că strategia temporizării şi a summiturilor de criză, multe şi fără rezultate, nu doar că nu a dat roade, ba chiar a înrăutăţit criza din zona euro. Până la urmă, Merkel şi alţii au dreptate când cer reforme structurale. Economia cipriotă are probleme structurale grave. În primul rând un sector public vast şi privilegiat. „Salariile sunt de două ori mai mari decât în sectorul privat, iar angajaţii din sectorul public se bucură de o serie extinsă de beneficii, inclusiv pensii frumoase, pentru care au început să contribuie abia la sfârşitul anului 2011. Problema este exacerbată de sistemul de indexare a salariilor, care implică creşteri salariale de două ori pe an legate de inflaţie (alături de alte măriri de salariu anuale)”, îmi explica Fiona Mullen. Dar modelul economic, bazat pe impozitarea laxă, nu poate fi schimbat peste noapte. Dar dacă pieţele nu mai au răbdare şi întregul sistem bancar cipriot se prăbuşeşte? Ce poate face UE?

În mod ironic, guvernul german ar vrea, potrivit unor surse citate de EU Observer, să implice Rusia în bailout-ul Ciprului. Ajutorul rusesc ar urma sa mai reducă suma de 17 miliarde de euro pe care ar trebui s-o vireze troica. O altă cale de a reduce suma dată de UE pentru salvarea Ciprului era folosirea veniturilor rezultate dintr-un program amplu de privatizări. Dar comunistul Christofias s-a opus vehement acestei variante. Deci dilema rămâne şi decizia se amână până după alegerile prezidenţiale. Ceva este însă clar: Toate drumurile, sau conturile, din Cipru duc tot la Moscova.