De ce s-au opus SUA rezoluţiei ONU care cere încetarea focului în Gaza
Motivul pentru care Statele Unite s-au opus miercuri prin veto unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cerea o încetare imediată a focului în războiul din Gaza ar fi acela că documentul nu era legat de o eliberare imediată a ostaticilor luaţi prizonieri de militanţii Hamas în Israel în octombrie 2023, informează AP.
Consiliul a votat în mod covârşitor în favoarea rezoluţiei - 14 din cei 15 membri ai săi au votat „da”, inclusiv aliaţii Statelor Unite, Marea Britanie şi Franţa - însă aceasta a fost sortită eşecului din cauza veto-ului.
Ambasadorul adjunct al SUA, Robert Wood, a declarat că Statele Unite au lucrat săptămâni întregi pentru a evita un veto asupra rezoluţiei susţinute de cei 10 membri aleşi ai consiliului şi şi-a exprimat regretul că formula de compromis nu a fost acceptată.
„Am spus clar pe parcursul negocierilor că nu putem susţine o încetare a focului necondiţionată care nu reuşeşte să elibereze ostaticii. Hamas ar fi văzut acest lucru ca pe o justificare a strategiei sale cinice de a spera şi de a se ruga ca soarta a peste 100 de ostatici din peste 20 de state membre, care au fost reţinuţi timp de 410 zile, să fie uitată de comunitatea internaţională”, a spus Robert Wood.
Rezoluţia supusă votului „cere o încetare imediată, necondiţionată şi permanentă a focului, care să fie respectată de toate părţile, şi reiterează, de asemenea, cererea pentru eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor”.
Răspunsul emoţionant la veto al ambasadorului palestinian adjunct la ONU, Majed Bamya, a reflectat furia şi dezamăgirea generală faţă de eşecul celui mai puternic organism al ONU de a cere încetarea războiului de peste 13 luni, care a ucis peste 43.000 de palestinieni, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, şi a lăsat cea mai mare parte a teritoriului în ruine.
Absenţa unei încetări a focului permite continuarea unui „atac israelian total împotriva poporului palestinian şi a teritoriului palestinian”, a declarat Bamya în faţa consiliului.
„O încetare a focului va permite salvarea de vieţi - toate vieţile. Acest lucru a fost adevărat acum un an. Acest lucru este şi mai adevărat astăzi”.
Subliniind moartea a zeci de mii de palestinieni, Bamya a întrebat: „Au ei dreptul să ucidă, iar singurul drept pe care îl avem noi este să murim?”
El le-a spus membrilor consiliului: „Sunteţi martori la încercarea de a anihila o naţiune, de a distruge o naţiune”.
Ambasadorul Israelului la ONU, Danny Danon, a replicat că rezoluţia „nu a fost o cale către pace, ci o foaie de parcurs către mai multă teroare, mai multă suferinţă şi mai multă vărsare de sânge”.
El a mulţumit Statelor Unite, cel mai apropiat aliat al Israelului, „pentru că şi-au exercitat dreptul de veto, pentru că au stat de partea moralităţii şi a justiţiei, pentru că au refuzat să abandoneze ostaticii şi familiile lor”.
Motivul pentru care s-a întrunit consiliul şi „durerea pe care o suferă oamenii (este) din cauza Hamas”, a spus Danon, subliniind că singurul viitor pentru Gaza este fără gruparea militantă palestiniană.
Într-o declaraţie, Hamas a condamnat ferm veto-ul, susţinând că Statele Unite şi-au demonstrat din nou „implicarea directă în agresiunea împotriva poporului nostru, acţionând ca un complice în uciderea copiilor şi femeilor şi distrugerea completă a vieţii civile în Gaza”.
„Cerem Statelor Unite să oprească această politică ostilă şi stângace dacă într-adevăr îşi doreşte să pună capăt războaielor şi să realizeze securitatea şi stabilitatea în regiune, aşa cum am auzit de la viitoarea administraţie”, a adăugat Hamas, făcând referire la promisiunea preşedintelui ales Donald Trump de a pune capăt războiului din Gaza.
Consiliul de Securitate a adoptat mai multe rezoluţii privind Gaza, inclusiv pentru o încetare a focului în timpul lunii sfinte musulmane a Ramadanului şi cerând acces umanitar. Statele Unite, precum şi Rusia şi China au opus vetoul mai multor rezoluţii anterioare privind războiul.
Context
În iunie, Consiliul a adoptat prima sa rezoluţie privind un plan de încetare a focului menit să pună capăt războiului dintre Israel şi Hamas. Rezoluţia susţinută de SUA a salutat o propunere de încetare a focului anunţată de preşedintele Joe Biden, pe care Statele Unite au declarat că Israelul a acceptat-o. Rezoluţia face apel la Hamas să accepte planul în trei etape, dar războiul continuă.
Ambasadorul adjunct palestinian a dat vina pe Israel, declarând: „Este destul de clar că Israelul nu a avut niciodată intenţia de a accepta o încetare a focului şi a găsit toate motivele pentru a nu avea o încetare a focului”.
Cei 10 membri aleşi ai consiliului au afirmat, într-o declaraţie citită de ambasadorul Guyanei la ONU, Carolyn Rodrigues Birkett, după vot, că toţi au susţinut rezoluţia din iunie „cu speranţa că un acord de încetare a focului ar fi fost convenit şi pus în aplicare rapid”.
Dar, luni mai târziu, cei 10 membri aleşi au decis că o nouă rezoluţie ar trebui să meargă mai departe şi să solicite fără echivoc o încetare a focului necondiţionată, care să nu fie limitată la nicio perioadă de timp.
În pofida veto-ului SUA, membrii aleşi au subliniat că războiul din Gaza trebuie să înceteze imediat, ostaticii trebuie eliberaţi imediat, ajutorul umanitar trebuie livrat peste tot în Gaza, iar civilii şi infrastructura civilă trebuie protejate.
„Eforturile noastre colective de a pune capăt ostilităţilor nu se vor opri”, au spus ei.
Ambasadorul Algeriei la ONU, Amar Bendjama, reprezentantul arab din Consiliul de Securitate, a declarat că mesajul transmis Israelului după exercitarea dreptului de veto este: „Puteţi continua genocidul. Puteţi continua pedepsirea colectivă a poporului palestinian cu impunitate totală. În această sală, vă bucuraţi de imunitate.”
Dar el a promis că membrii aleşi vor reveni în curând cu o rezoluţie şi mai puternică în temeiul capitolului 7 din Carta ONU, care este aplicabilă din punct de vedere militar - şi că nu se vor opri până când consiliul nu va lua măsuri.