De ce majoritatea victimelor de pe Titanic au fost pasageri de la clasa a III-a?

Majoritatea celor aproximativ 1.500 de persoane care şi-au pierdut viaţa când s-a scufundat Titanicul erau pasageri de la clasa a III-a şi membri ai echipajului, pentru că designul vasului impunea unele restricţii acestei categorii de pasageri, potrivit unor cercetători.

În plus, unii pasageri au fost neglijaţi. Cabinele pentru clasa a III-a şi cele ale echipajului se aflau zona calei, iar zonele lor de promenadă se aflau pe punţile inferioare. Acestea erau separate de punţile de promenadă pentru pasagerii mai bogaţi prin porţi de metal, încuiate. Unele surse susţin că această împărţire era impusă de legile privind imigraţia în Statele Unite.

Unele cabine pentru clasa a III-a erau la nivelul sau sub nivelul liniei de plutire, de aceea pasagerii din ele au fost primii care au simţit coliziunea cu aisbergul.

Apa a început să intre în multe cabine imediat după incident. Oamenii au ieşit pe coridoare, încercând să ajungă într-o zonă mai înaltă, dar mulţi nu au reuşit.

După coliziune, echipajul era ocupat cu salvarea pasagerilor de la clasele I şi a II-a, iar oamenii de pe punţile inferioare au fost lăsaţi în voia sorţii.

Această abordare reflectă spiritul acelei perioade - la începutul secolului al XX-lea era considerat nepoliticos să ignori diferenţele dintre săraci şi bogaţi.

În plus, ţinând cont că majoritatea pasagerilor de la clasa a III-a erau imigranţi care căutau locuri de muncă în Statele Unite, membrii echipajului nici nu s-ar fi gândit să acţioneze altfel.

Prima anchetă privind cauzele scufundării Titanicului a fost deschisă la Washington, la scurt timp după tragedie. Anchetatorii au acordat atenţie sporită sorţii pasagerilor de la clasa a III-a. Principala întrebare a fost dacă ieşirile de pe punţile inferioare au fost încuiate sau nu.

Toţi membrii echipajului care au fost interogaţi au spus că nu au existat restricţii pentru pasagerii săraci şi că nu li s-a interzis să urce în bărcile de salvare. Însă unii pasageri au contrazis aceste declaraţii.

Scriitorul american Archibald Gracie, un pasager de la clasa I, a spus că, după ce toate bărcile de salvare au fost coborâte, un val de oameni a ieşit pe punte. Declaraţia sa a determinat anchetatorii să înceapă să caute supravieţuitori csre călătoriseră clasa a III-a.

William Olden Smith, şeful Subcomisiei Senatorului american pentru audieri privind Titanicului, a mers la New York pentru a se întâlni cu o parte dintre ei.

Cu ajutorul comunităţilor irlandeză şi evreiască, a reuşit să găsească trei, dar niciunul dintre ei nu a putut confirma că accesul pe punţile superioare a fost blocat.

În concluzie, anchetatorii au spus că mulţi dintre pasagerii de la clasa a III-a şi-au pierdut viaţa pentru că nu au ştiut ce să facă şi nu vorbeau limba engleză, astfel că nu au putut citi instrucţiunile pentru a ajunge pe punţile superioare.

De asemenea, unor pasageri le-a fost pur şi simplu prea frică să urce pe puntea unde se aflau bărcile de salvare, iar alţii au pierdut timpul certându-se între ei.

Când o parte dintre ei au reuşit să ajungă pe punte, aproape toate vasele de salvare fuseseră coborâte deja la apă.