Scufundarea, o tragedie anticipată

Tragedia de pe Titanic, cel mai grav accident maritim din istorie, a fost rezultatul a numeroase greşeli, ignoranţei, dar şi al unor acţiuni conştiente.

Ecuaţia tragediei

Bărcile de salvare de pe Titanic aveau o capacitate de 1.178 de persoane, în timp ce pe vas se aflau 2.224 de persoane - 1.513 pasageri şi 908 membri ai echipajului. Capacitatea totală a vaporului era de 2.556 de pasageri.

Aceasta nu a fost, însă, o încălcare a regulilor pentru siguranţă maritimă din perioasa respectivă. Potrivit normelor, care datau din 1899, un vas de pasageri cu o masă de peste 10.000 de tone trebuia echipat cu cel puţin 16 bărci de salvare. Titanicul avea 20.

Mulţi susţin că numărul în general scăzut de pasageri al vaselor care traversau Atlanticul a explicat ezitarea proprietarilor să crească şi mai mult "încărcătura inutilă" - aşa cu spuneau mulţi bărcilor de salvare în perioada respectivă.

Întregul sistem trebuia schimbat

Cine este vinovat că standardele de siguranţă rămăseseră în urma progresului tehnologic în perioada respectivă, când vase din ce în ce mai mari erau construite şi noi norme ar fi trebuit introduse?

Bineînţeles că nu poate fi găsit un singur responsabil. Abordarea generală privind sistemul de siguranţă maritimă şi modul în care erau analizate şi trasate reglementările era, în cel mai bun caz, empiric.

"Nu sunt sigur de ce stau lucrurile aşa. Au fost întotdeauna aşa", este o scuză auzită de multe ori în Marina militară britanică în ceea ce priveşte anacronismele. Acelaşi lucru putea fi spus şi în cazul navigaţiei civile din perioada respectivă.

În plus, campaniile publicitate despre supervapoare, "de nescufundat", şi încrederea aproape orbească în inovaţiile desprinse parcă din romanele lui Jules Verne, au jucat un rol important. Această atitudine era tipică în Europa înainte de Primul Război Mondial.

După tragedia de pe Titanic, autorităţile au cerut ca vasele de linie să fie echipate cu suficiente bărci de salvare pentru toţi membrii echipajului şi toţi pasagerii.

Ulterior, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, regula a fost extinsă: vapoarele trebuia să aibă cu 25% mai multe locuri în bărcile de salvare decât numărul total al persoanelor de la bord.

Factorul uman

Chiar şi cu toate erorile menţionate mai sus, dezastrul ar fi fost de proporţii mai mici, dacă echipajul şi-ar fi dat seama la timp de amploarea problemei.

Cifre privind operaţiunea de salvare se conturează clar. Erau 1.178 de locuri în bărcile de salvare, dar numai 711 supravieţuitori. Bărcile au fost umplute la numai 60% din capacitate.

Echipajul este singurul responsabil pentru aceasta. Martori au evocat lipsa de organizare de la începutul operaţiunii de salvare: primele bărci au fost coborâte la apă încărcate la numai o treime din capacitate. Numai 12 persoane se aflau într-una dintre bărcile cu 65 de locuri, iar până la 70 în alta.

Ceea ce dovedeşte că, ulterior, când a devenit clar că Titanicul se scufunda, au început să umple bărcile la capacitate maximă, dar era deja prea târziu.

Doar şase persoane au putut fi salvate din apă. Martori au spus că multe bărci au părăsit zona după scufundarea Titanicului, dar oamenii din ele nu au adunat supravieţuitori din apă, poate de teamă că bărcile se vor scufunda.

Şi distribuţia proporţiei de supravieţuitori în funcţie de clase este clară. Din totalul de pasageri de la clasa I, 33% dintre bărbaţi, 97% dintre femei şi 83% dintre copii au supravieţuit. În rândul pasagerilor de la clasa a II-a, 8% dintre bărbaţi, 86% dintre femei şi toţi copiii au fost salvaţi. Iar la clasa a III-a au supravieţuit 16% dintre bărbaţi, 46% dintre femei şi 34% dintre copii.

Rata scăzută de supravieţuire în rândul pasagerilor de la clasa a III-a nu poate fi atribuită exclusiv statutului social. Cabinele lor se aflau pe punţile inferioare, aşa că nu au putut ieşi la timp.

Mulţi pasageri nu au luat situaţia în serios şi au încercat să ajungă pe punţile superioare abia când a devenit evident că vasul se scufundă.

Numărul scăzut de supravieţuitori bărbaţi poate fi atribuit deciziei căpitanuluiS mith de a salva mai întâi femeile şi copiii. Această decizie a fost respectată cu stricteţe de secundul său, Charles Lightoller, până în momentul în care situaţia a scăpat de sub control.

Dintre cei 711 supravieţuitori, 189 erau membri ai echipajului, un număr nejustificat de mare pentru o astfel de situaţie.