Cum va fi afectată candidatura lui Geoană de ancheta de plagiat a Emiliei Şercan? Explicaţiile unui cunoscut politolog

Mircea Geoană (Epoch Times Romania)
Andrei Pricopie
01.07.2024

Analistul politic Cristian Pîrvulescu a explicat, într-o intervenţie la Digi24, cum îl va afecta pe secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană - despre care ştim cu toţii că are ambiţii prezidenţiale -, ancheta de plagiat publicată de jurnalista Emilia Şercan.

"Evident, nu ne putem pronunţa în acest moment asupra plagiatului, care este posibil, chiar probabil, pentru că doamna Şercan prezintă aceste acuzaţii în cunoştinţă de cauză şi cu dovezi. Dar cred că până la alegeri, proba juridică a acestui plagiat nu se va face, aşa că domnul Geoană neagă, evident, acest lucru. Însă cu siguranţă îl va afecta această acuzaţie. Cred că această candidatură a sa va fi afectată. De ce? Pentru că electoratul la care se adresează domnul Geoană este în mare măsură un electorat format din electori anti-sistem în general, preluaţi de la USR sau din zona de influenţă a USR, care sunt sensibili la această temă. Mi-e greu să fac predicţii în acest moment", a afirmat Cristian Pîrvulescu.

Potrivit decanului Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, Mircea Geoană va încerca să-şi demonstreze nevinovăţia sa "şi ştiţi că prezumţia de nevinovăţie funcţionează aşa cum şi prezumţia doamnei Şercan funcţionează".

"Ştiam că analizează această lucrare de doctorat deja din iarnă. Vă aduceţi aminte de celebra discuţie despre temperatura de la Biblioteca Naţională a României, acolo unde sunt arhivate aceste lucrări de doctorat. Cine este avantajat de această dezvăluire? Mi-e greu să vă spun în acest moment, dar cu siguranţă există o posibilitate ca tema plagiatului să fie o temă importantă în alegerile care urmează. Ştiu că există o acuzaţie de plagiat în ceea ce îl priveşte şi pe generalul Ciucă, deci mi-e greu să cred că nu va fi o temă şi care în particular va fi tema moralităţii în viaţa politică", a punctat Cristian Pîrvulescu.

Întrebat dacă nu s-ar impune o verificare rapidă, astfel încât să ştim un verdict dacă a plagiat sau nu Mircea Geoană, având în vedere posibilitatea de a candida la prezidenţiale, politologul a replicat:

"Cu siguranţă că ar mai fi timp, dar avem deja experienţa cu teza de doctorat a domnului general Ciucă şi au trecut ani de zile, nu luni de zile. Pe de altă parte, era o afirmaţie pe care a făcut-o un profesor de la ASE, care spunea că au fost mai multe softuri antiplagiat care au evaluat lucrarea, probabil în 2005. Eu nu prea am cunoştinţă de foarte multe softuri antiplagiat la acel moment, dar să spunem că au făcut-o. Ştim că softurile antiplagiat au unele probleme, ele depind în mare măsură de ceea ce a fost încărcat la momentul respectiv.

Poate că rapoartele de care vorbeşte doamna Şercan nu au fost încărcate în site-ul acelui program antiplagiat. N-a putut să le detecteze, se poate. Dar e foarte complicat în acest moment. Domnul Geoană îşi va susţine nevinovăţia sa. Acuza va rămâne, şi va pune un semn de întrebare".

Jurnalista Anca Suciu a intervenit cu unele clarificări: "Grafice prezentate acolo, bucăţi de text care arată că nu au fost citate corect. Pentru cei de acasă, doar în completare - şi concluzia vă aparţine apoi, domnule profesor -, Radu Muşetescu este profesorul, membru al Departamentului de relaţii economice internaţionale, care într-o postare pe Facebook, povesteşte cum după ce a fost trecută printre citez, acum apropo de teza de doctorat a lui Mircea Geoană, a fost trecută prin trei softuri antiplagiat, recunoscute naţional şi internaţional: Plagiarism, Detector şi sistemantiplagiat.ro, concluzia gradul de similitudine cu alte lucrări, documente scrise anterior nu depăşeşte nivelul de 0,9%".

"Din acest punct de vedere sunt acoperiţi, dar cred că dacă s-a întâmplat acest lucru, teza a fost trecută prin aceste softuri mai aproape de zilele noastre, nu în 2005. Altfel spus, din punct de vedere juridic, universitatea este în acest moment protejată, pentru că dacă nu au sesizat site-urile respective, acuza nu poate exista şi ştiţi că este imposibil ca un coordonator de doctorat şi membrii Comisiei de doctorat să cunoască absolut toate sursele. Rămâne ca demonstraţia să se facă în continuare. Probabil că domnul Geoană va face tot efortul pentru a-şi proteja reputaţia", a punctat Cristian Pîrvulescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor