Noul pavilion al Spitalului Militar din Braşov va costa circa 90 milioane de euro. La cât era evaluat costul acum trei ani

Executivul va avea, joi, pe ordinea de zi, analiza unei hotărâri de Guvern menită să stabilească noile costuri ale noului corp de clădire care ar urma să se construiască la Spitalul Militar Regina Maria din Braşov.
Din nota de fundamentare a hotărârii reiese că pavilionul ar urma să coste acum, după ce anul trecut a fost realizat proiectul tehnic, 440,195 milioane de lei cu tot cu TVA (peste 88 de milioane de euro), deşi în proiecţia din 2021, când a fost emisă o altă Hotărâre de Guvern care stabilea costurile acestui imobil, valoarea lucrărilor era stabilită la 134,846 milioane de lei (aproximativ 27 de milioane de euro), relatează BizBrasov.
Guvernul Ciolacu învinuieşte războiul din Ucraina şi creşterea preţurilor la materiale, energie şi combustibil pentru noile costuri necesare construirii noului corp de clădire:
“Criza mondială în domeniul construcţiilor, precum şi contextul pandemic peste care s-a suprapus au avut efecte negative asupra investiţiilor publice, cum ar fi: creşterea preţurilor materialelor de construcţii, al energiei electrice, gazelor naturale sau combustibililor. De asemenea, conflictul care se desfăşoară în Ucraina a generat dificultăţi în aprovizionarea cu materiale, echipamente sau utilaje”.
De asemenea, în nota de fundamentare se mai precizează că noul corp va permite exercitarea autonomă a “macrofuncţiilor de urgenţă, diagnostic ambulatoriu, tratament chirurgical, funcţii medico-militare, integrându-se funcţional şi infrastructural în ansamblul Spitalului Militar de Urgenţă Regina Maria Braşov”.
Noul pavilion cu destinaţia medicină operaţională – politraumă, cu regim de înălţime D P 4E, va avea următoarele funcţiuni: compartiment imagistică, depozit farmacie, compartiment sterilizare, compartiment prosectură, compartiment spălătorie, compartiment primiri urgenţe, laborator, compartiment ATI, bloc operator, compartiment ATI, compartiment transfuzie sanguină, compartiment intervenţional, compartiment administrativ, compartimente chirurgicale, compartimente de spitalizare şi anexe social-sanitare.