Cum explică un fizician de ce ar putea exista sufletul

Universul este plin de mistere care ne provoacă cunoaşterea curentă.

Henry P. Stapp este un fizician teoretician la Universitatea California, Berkeley, şi a lucrat cu unii dintre părinţii fondatori ai mecanicii cuantice. El nu urmăreşte să dovedească faptul că există suflet, dar afirma că existenţa sufletului se conformează legilor fizicii.

Nu este corect să spunem că a crede în existenţa sufletului este un lucru neştiinţific, conform lui Stapp. Aici, cuvântul suflet se referă la o personalitate independentă de creier sau de restul corpului uman şi care poate supravieţui dincolo de moarte. În lucrarea sa, “Compatibilitatea teoriei fizicii contemporane cu supravieţuirea personalităţii”, el a scris: “Sunt nefondate acele dubii puternice privind supravieţuirea personalităţii ce sunt bazate doar pe credinţa că supravieţuirea postmortem este incompatibilă cu legile fizicii.”

El lucrează cu Interpretarea Copenhaga a mecanicii cuantice – într-o oarecare măsură interpretarea folosită de doi dintre fondatorii mecanicii cuantice, Niels Bohr şi Werner Heisenberg. Cei doi chiar au avut unele divergenţe de opinie asupra modului de funcţionare a mecanicii cuantice, iar înţelegerile asupra acestei teorii au fost de asemena diverse, de atunci încoace. Lucrarea lui Stapp pe baza Interpretării Copenhaga a avut un rol influent. A fost scrisă în anii ‘70, iar Heisenberg a scris un apendice la ea.

Stapp a afirmat despre propriile sale concepte: „În descrierile (sau conceptele) mele anterioare privind această teorie tradiţională a mecanicii cuantice n-a existat nicio aluzie cu privire la vreo noţiune de supravieţuire a personalităţii”.

De ce teoria cuantică ar putea face aluzie la viaţa de după moarte

Stapp explică faptul că, în esenţă, fondatorii teoriei cuantice au cerut savanţilor să împartă lumea în două. Deasupra liniei, matematica clasică poate descrie procesele clasice experimentate în mod empiric. Sub linie, matematica cuantică descrie un tărâm „care nu impune un determinism fizic complet”.

Despre acest tărâm de sub linie, Stapp a scris: „O persoană descoperă în general că starea evoluată a sistemului de sub linie nu poate fi egalată de nicio descriere clasică imaginabilă a proprietăţilor vizibile pentru observatori.”

Aşadar, cum observă savanţii invizibilul? Ei aleg anumite proprietăţi ale sistemului cuantic şi folosesc aparate pentru a vedea efectele lor asupra proceselor fizice ce au loc deasupra liniei.

Cheia stă în alegerea celui care face experimentul. Când se lucrează cu un sistem cuantic, alegerea observatorului va avea un impact fizic asupra a ceea ce se manifestă şi asupra a ceea ce poate fi observat deasupra liniei.

Stapp l-a citat pe Bohr pentru a oferi o analogie a aceastei interacţiuni dintre savant şi rezultatele experimentului său. „Este la fel precum în cazul unui orb ce umblă cu un baston: când bastonul este ţinut lejer, graniţa dintre acea persoană şi lumea externă este diviziunea dintre mână şi baston; dar când este strâns cu tărie, atunci persoana simte că ea însăşi se extinde până la capătul bastonului.”

Stapp a spus că nu este contrar legilor fizicii ca personalitatea unei persoane decedate să se ataşeze de o persoană în viaţă

Fizicul şi mentalul sunt conectate într-o manieră dinamică. În termeni ai relaţiei dintre minte şi creier, se pare că observatorul poate ţine pe loc o activitate selectată a creierului, care altfel ar dispărea. Aceasta este o alegere similară cu alegerea făcută de un savant cu privire la proprietăţile sistemului cuantic pe care ar dori să le studieze.

Explicaţia cuantică despre cum mintea şi creierul pot fi separate sau diferite şi, totuşi, conectate de legile fizicii „este o revelaţie bine-venită”, a scris Stapp. „Ea rezolvă o problemă care a creat probleme atât ştiinţei cât şi filozofiei timp de secole – nevoia imaginată şi creditată de ştiinţă fie de a echivala mintea cu creierul, fie de a face creierul să fie independent de minte într-un mod activ.”

Stapp a spus că nu este contrar legilor fizicii ca personalitatea unei persoane decedate să se ataşeze de o persoană în viaţă, ca şi în cazul aşa-numitei posedări de către spirite. Pentru a se uşura înţelegerea acestor principii, ar fi „necesară o relaxare a ideii că evenimentele fizice şi mentale au loc doar atunci când sunt puse în tandem.”

Teoria fizică clasică poate doar să ocolească problema şi fizicienii clasici pot doar să încerce să discrediteze intuiţia ca fiind un produs al confuziei umane, a spus Stapp. Ştiinţa ar trebui în schimb, a spus el, să recunoască „efectele fizice ale conştiinţei ca o problemă fizică ce necesită un răspuns în termeni dinamici”.

Cum afectează această abordare structura morală a societăţii

În plus, este imperativ să considerăm oamenii a fi mai mult decât nişte maşini din carne şi oase dacă dorim să ţinem în viaţă moralitatea umană.

Într-o altă lucrare, numită „Atenţia, intenţia şi voinţa în fizica cuantică”, Stapp a scris: „A devenit o chestiune recunoscută pe scară largă acum, faptul că asimilarea de către publicul general a acestei viziuni ‘ştiinţifice’, conform căreia fiecare fiinţă este practic un robot mecanic, ar putea avea un impact semnificativ şi erodant asupra structurii morale a societăţii.”

El a scris despre „tendinţa tot mai mare a oamenilor de a se disculpa susţinând că nu ‘EU’ sunt de vină ci un oarecare proces mecanic intern: ‘genele mele m-au forţat să fac asta’; sau ‘conţinutul ridicat de zahăr în sânge m-a determinat să fac asta’. Amintiţi-vă de ruşinoasa ‘Apărare Twinkie’* care l-a scăpat pe Dan White cu doar 5 ani de închisoare după ce i-a ucis pe primarul oraşului San Francisco, George Moscone, şi pe administratorul Harvey Milk.”

*‘Apărarea Twinkie’ este un termen folosit de jurnalişi în timpul unui proces desfăşurat în 1979 în SUA în cadrul căruia avocatul apărării a susţinut că din cauza depresiei acuzatul a adoptat o dietă bazată pe prăjiturele Twinkies şi alte gustări cu conţinut ridicat de zahăr.