CSM a avizat favorabil numirea noilor şefi ai Secţiei I DNA

Sigla DNA (Epoch Times România)
Loredana Diacu
12.11.2013

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat luni favorabil, cu unanimitate de voturi, numirea lui Gheorghe Popovici şi a lui Dănuţ Volintiru în funcţiile de procuror şef respectiv procuror-şef adjunct ai Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul DNA.

Membrii CSM au avizat, de asemenea favorabil, numirea Marianei Alexandru în funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul DNA.

Preşedintele CSM, Oana Schmidt Hăineală, a informat că CSM va motiva în cursul zilei de luni avizul favorabil dat în cazul celor trei procurori, urmând ca apoi decizia să îi fie transmisă ministrului Justiţiei, care, la rândul său, va înainta propunerile preşedintelui Traian Băsescu.

În timpul interviului susţinut la CSM, Gheorghe Popovici a declarat "că există o stare de stres în rândul procurorilor de la Secţia I, din cauza presiunilor venite din partea mass-media şi a unor persoane nemulţumite de soluţiile date de procurori", informează Agerpres.

Viitorul procuror-şef adjunct, Dănuţ Volintiru a menţionat, în cadrul interviului, că una dintre principalele probleme pe care le-a identificat este "lipsa comunicării adecvate între secţiile de la DNA."

Schimbările la conducerea DNA au loc după ce procurorul general Tiberiu Niţu a dispus, pe 2 octombrie, încetarea delegării lui Lucian Papici în funcţia de procuror şef al Secţiei I şi încetarea delegării Marianei Alexandru în funcţia de procuror şef adjunct al secţiei respective.

Imediat după revocarea celor doi, ca înlocuitori ai lui Papici şi Alexandru la conducerea Secţiei I DNA au fost nominalizaţi procurorii Iuliana Bendeac şi Viorel Cerbu. Ca urmare a opoziţiei procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, care a afirmat că există o problemă de încredere în legătură cei doi procurori, ministrul Cazanciunc şi-a retras nominalizările.

Ca urmare a discuţiilor avute cu Kovesi, s-a agreat numirea lui Gheorghe Popovici în funcţia de procuror şef al Secţiei pentru combaterea corupţiei şi Dănuţ Volintiru, în funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei pentru combaterea corupţiei.

Totodată, de asemenea la propunerea Codruţei Kovesi, Ministrul justiţiei a decis înaintarea către Consiliul Superior al Magistraturii a solicitării de aviz pentru numirea în funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie a procurorului Mariana Alexandru.

Revocarea procurorilor Lucian Papici şi Mariana Alexandru la începutul lunii octombrie a fost considerată, atât în România cât şi pe plan internaţional, ca o gravă ingerinţă a politicului în justiţie. Opinia internaţională a sancţionat presiunile făcute de premierul Ponta asupra Justiţiei iar Ambasada SUA la Bucureşti şi-a exprimat ”admiraţia şi aprecierea pentru activitatea excelentă” a lui Papici şi Alexandru, subliniind că cei care îl vor înlocui trebuie să fie numiţi "pe criterii de competenţă."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor