Corpul uman - obiect al postmodernismului şi alte mistificări fără suflet

Librăria "Bastilia", 4 iunie 2013. Conferinţă intitulată "Des-coperind corpul uman: expunerea corpului în spaţiul public". În numele postmodernismului şi al societăţii de consum, s-a discutat despre om ca despre un artefact sau un obiect.

"Expoziţia de la Antipa este expunerea postmodernă a unui fetiş iar pentru public miza este una estetică", este de părere antropologul Vintilă Mihăilescu. Corpurile nu ar mai fi cadavre, ci exponate. Discutabil - calitatea unui obiect nu derivă din mediul în care se află. Însă cert este că demersul intelectualist-antropologic al d-lui antropolog fost profund mistificator.

Distinsele cadre didactice de la Facultăţile de Medicină şi Sociologie şi antropologii prezenţi la eveniment au separat sufletul de trup ca şi cum acestea n-ar avea nicio legătură. Mai mult, nu s-a amintit decât în treacăt ce spune credinţa ortodoxă (religia de stat în România). Pe de altă parte, n-ar conta nici de unde vin cadavrele, nici că există temeiuri serioase de a crede că nu au fost donate voluntar, ci au aparţinut unor disidenţi chinezi condamnaţi la puşcărie şi omorâţi, legal (?) sau nu, de un regim comunist criminal. Când am adus în discuţie aceste elemente, mi s-a răspuns sec că aici nu se discută despre aceste aspecte, ci doar abstract despre corpul uman şi expunerea acestuia.

Etica nu poate fi însă scoasă dintr-o discuţie precum cea legată de expunerea unor oameni jupuiţi, plastinaţi şi expuşi ca o marfă pe bani la muzeul Antipa. Până la urmă, expoziţia se putea realiza în numele ştiinţei şi cu mulaje sau prin tehnici computerizate care pot arăta cum funcţionează toate organele, nu era nevoie de oameni traşi în plastic ca un abonament de autobuz. Iar dacă chiar nu se dorea decât popularizarea medicinei şi educaţia celor interesaţi, atunci măcar în Noaptea Muzeelor intrarea la expoziţie ar fi fost gratuită. N-a fost cazul, ceea ce arată că este vorba în primul rând despre o afacere, care trebuie să producă bani.

Sigur suntem în plină societate de consum, în plin postmodernism, cum au accentuat toţi vorbitorii, în care "corpul şi nu sufletul a devenit un instrument de mântuire" - iarăşi Vintilă Mihăilescu. Exact aceasta este una dintre caracteristicile letale ale societăţii actuale de hiperconsum. Ea relativizează totul, şterge barierele dintre bine şi rău în numele post (modernităţii), elimină valorile tradiţionale prin importarea unor modele false, sau a lipsei totale de modele. Desensibilizează omul, care devine încurajat să se centreze pe material, pe trup şi să uite cât mai mult de suflet, să nu se mai poată conecta cu Dumnezeirea din el. El nu trebuie decât să consume cât mai mult şi, deci, să fie dependent şi nu liber.

Antropologul Vintilă Mihăilescu a vorbit despre "mântuire profană (?): de la body-building la detoxifiere", susţinând: "corpul plastinat este destinat eternităţii". Mai degrabă scopurilor lucrative, credem, foarte asemănător cu mecanismul existent într-un bordel.

O voce autorizată, profesorul de anatomie Alexandru Ispas, prezent şi el la eveniment, a ridicat justificat problema prezentării cadavrelor într-un muzeu şi a subliniat respectul care se cere când vorbim despre corpul uman. "Dacă se urmăreau într-adevăr scopuri educative şi ele erau destinate studenţilor de la medicină, puteau fi găzduite de facultăţile de medicină, şi nu trebuiau folosite pentru a face bani", a opinat anatomistul. Mai mult, el a asigurat că în cadrul Facultăţii de Medicină studenţii fac doi ani de disecţii având la dispoziţie tot ce le trebuie pentru a cunoaşte în profunzime trupul omenesc.

Un alt vorbitor a subliniat că "expoziţia este modalitatea prin care teoria evoluţionistă va rămâne pe o direcţie paralelă cu cea creaţionistă" şi că "ea va fi utilă copiilor din clasa a 6-a şi a 7-a". Nu sunt sigur că este cel mai bun mijloc pentru a realiza acest scop. Se pleacă de la premisa că cei mici trebuie desensibilizaţi, trebuie conştientizaţi că o să moară şi ei la un moment dat şi trebuie atraşi către medicină. Nu contează cum vor fi afectaţi psihic şi emoţional. Doar corpul contează.

Poate nu întâmplător, Istoria a consemnat evenimentul la fix 24 de ani de la masacrarea studenţilor din Piaţa Tiananmen cu tancurile. Cât despre locul ales - librăria "Bastilia", nu poţi decât să te apleci în faţa Providenţei. Ne aflăm, ca etapă socială, într-o bastilie a gândirii, pierduţi în labirintul de teorii şi concepte, orbi în faţa esenţialului.

Demersul postmodernist de mistificare merge însă şi mai departe. Un vorbitor a citat impresiile oamenilor care au văzut şi evident ale celor care au apreciat expoziţia. Pe lângă banalele etichete de tip "interesant", "inedit" şi panseurile de tot felul de genul că "că ne e teamă de conştientizarea propriului destin", expoziţia ar fi şi întărit credinţele religioase ale unora, care credincioşi fiind, au fost cuprinşi de evlavie în faţa perfecţiunii cadavrelor, văzând în ele mâna Creatorului.

Mai apoi, însă discursul postmodernist al intelectualilor vorbitori atacă moaştele Sfinţilor. Că de ce au fost puşi copii să sărute Sfintele Moaşte şi că asta ar fi mai nociv decât să vadă cadavrele de la Antipa. Un tânăr (se) întreabă cum se stabilesc sfinţii ai căror moaşte sunt căutate de oameni. Mă gândesc că în spatele moaştelor sunt oameni vindecaţi de boli şi suferinţe şi minuni, în timp ce în spatele cadavrelor sunt munţi de bani proveniţi dintr-o afacere macabră.

Argumentul oferit de dna Lucia Ofrim, profesoară la Facultatea de Litere, a fost că în cazul Human Body ar fi vorba despre "o estetizare a morţii iar miza este existenţială pentru că trăim astăzi un paradox, moartea fiind negată, şi visăm la utopia nemuririi".

Faptul că în România se trăieşte cum se trăieşte nu se datorează faptului că nu vrem să vedem cadavre, ci exact societăţii postmoderniste, în care viaţa pe fast-forward îţi mai lasă prea puţin timp pentru suflet şi reflecţii despre moarte. Trăieşti un prezent etern în care trebuie să te descurci în era vitezei, în plină globalizare, în care trebuie să-ţi câştigi pâinea şi s-o pui zilnic pe masă şi să consumi cât mai mult pentru a-ţi satisface toate "nevoile". Nu trebuie? Nu-i nimic, eşti încurajat. Cât despre argumentul domniei sale că "expoziţia are şi funcţia de a ne aminti că vom muri", cred că nu avem nevoie să privim cadavre ca să ştim că ne vine şi nouă rândul. Raportarea la moarte este până la urmă un lucru personal, un proces interior, nu unul care trebuie afişat şi desfăşurat în public.

Expoziţia de la Antipa nu face decât să profite de şi să încurajeze şi mai mult apetenţa societăţii noastre pentru morbid. Ea nu are vreo valenţă educativă, ci vrea să transforme omul într-un obiect de consum, lipsindu-l de suflet, de motivul de existenţă.

Poate nu întâmplător, Istoria a consemnat evenimentul la fix 24 de ani de la masacrarea studenţilor din Piaţa Tiananmen cu tancurile. Cât despre locul ales - librăria "Bastilia", nu poţi decât să te pleci în faţa Providenţei. Ne aflăm, ca etapă socială, într-o bastilie a gândirii, pierduţi în labirintul de teorii şi concepte, orbi în faţa esenţialului.