A ajuns urâţenia în locul sfânt?
Dintotdeauna, omul a căutat sensul frumuseţii. Ştim în mod instantaneu că o operă de artă clasică, o statuie sau o melodie sunt frumoase. Cine sau ce anume ne spune că ceva este frumos? Se pare că avem un barometru intern, un simţ aparte care ne permite o astfel de judecată. Religiile ne spun că la începuturi fiinţele umane au fost create în paradisuri, după chipul şi asemănarea zeilor. După ce au încălcat legile acelor tărâmuri au trebuit să le părăsească. Mai păstrăm poate fragmente de memorie vagă, care ne fac să asociem ideile de frumuseţe şi paradis. Când ceva deviază de la mersul firesc, spunem că este urât.
Şi iată că ceva de un straniu aparte ne face să ne întrebăm, dacă nu cumva primim mesaje din fundul iadului? Este vorba de expoziţia de cadavre conservate printr-o metodă, numită plastinare, deschisă de mai bine de o lună la Muzeul Grigore Antipa. Neavând nimic comun cu arta, expoziţia este strâns legată de Partidul Comunist Chinez, sub ale cărui legi a fost posibilă obţinerea unor cadavre, despre care se spune că sunt neidentificate. Dacă în vreme de război asemenea lucruri ar fi plauzibile, existenţa unui număr mare de cadavre neidentificate pe timp de pace ridică semne de întrebare serioase.
O lege la fel de veche ca lumea, face ca omul să treacă prin naştere, bătrâneţe, boli şi moarte. Tot de atunci, există o altă lege care nu a trebuit aşternută pe hârtie, care spune că rămăşiţele lumeşti trebuie înhumate. Este absolut de neconceput, ca trupul neînsufleţit să rămână printre cei vii şi nu există vreo alternativă sau portiţă la această lege a firii. Din timpuri străvechi, cei care mureau în războaie şi nu puteau fi recunoscuţi erau duşi la groapa soldatului necunoscut. Chiar atunci când era vorba de duşmani, nimeni nu îndrăznea să încalce aceste principii. Cei care mor departe, sunt aduşi la casele lor pentru a fi înmormântaţi sau dacă circumstanţele nu o permit, sunt îngropaţi pe meleaguri străine după obiceiurile locului. Uneori sunt aduşi acasă după mulţi ani.
Dispariţia unui fiinţe lasă un gol imens, pe care cunoscuţii îl umplu cu partea spirituală a celui drag, descoperind ceva din sacralitatea vieţii. Ca prin farmec, unii nu-i mai vorbesc de rău, păstrând doar amintirile pozitive. Expresii referitoare la cei plecaţi le întâlnim în cultura populară de pretutindeni. „Să-i fie ţărâna uşoară”, „Aici îşi doarme somnul de veci”, „Morţii cu morţii şi vii cu vii”, „Să nu deranjăm morţii”, „Profanarea de morminte”, „A călca peste cadavre”, etc. Ele toate ne spun că omul a manifestat dintotdeauna respect şi pentru rămăşiţele pământeşti, tratându-le ca pe o memorie a trecerii prin această lume.
Ori, a expune în numele ştiinţei, artei, profitului, sau din cine ştie ce alte motive cadavre omeneşti conservate, calcă în picioare legea nescrisă a naturii umane. Mai grav, promovează implicit tulburarea stării normale a societăţii.
Până unde poate merge anomalia?
... a expune în numele ştiinţei, artei, profitului, sau din cine ştie ce alte motive cadavre omeneşti conservate, calcă în picioare legea nescrisă a naturii umane
Mulţi dintre cei care au vizitat sau nu expoziţia şi-au pus întrebarea de unde provin atâtea cadavre? Sunt publicaţii care au emis ipoteza – destul de plauzibilă - că unele dintre ele ar fi de la prizonierii executaţi în China comunistă. Dacă acesta este cazul, atunci este foarte posibil ca printre ei să fie oameni care şi-au ridicat vocile împotriva sistemului comunist, care a provocat moartea a optzeci de milioane de oameni în această ţară. Este posibil să avem în faţă oameni care şi-au dat viaţa pentru a salva o naţiune îngenunchiată de spectrul comunist. Împărtăşim convingerea că trupurile lăsate în urmă merită tratate cu aceeaşi demnitate, locul lor fiind în mausolee dedicate victimelor comunismului. Dacă admitem ca memoria lor să fie umilită prin expunerea trupurilor neînsufleţite jupuite, conservate şi în posturi care mai de care mai ciudate (şi aici ne oprim, spunând numai atât) atunci negăm o parte din noi. Iar banii câştigaţi – impozitaţi chiar de mii de ori – vor fi cei mai negri.
Valoarea ştiinţifică a expoziţiei este de asemenea îndoielnică. La ora actuală tehnologii nu prea sofisticate ne oferă imagini tridimensionale ale interiorului corpului uman, de unde putem învăţa cu adevărat anatomie. Fizica modernă ne poate conduce chiar mai departe spre lumi microscopice, aflate dincolo de moleculele care ne alcătuiesc. S-a spus că unii s-au hotărât să urmeze medicina după vizionarea expoziţiei. Lumea impresiilor este de multe ori înşelătoare. Dorinţa de a practica cu adevărat medicina ţine de o pornire nobilă de a-ţi ajuta semenii. Vine din convingeri interioare, în nici un caz din vizionarea unei expoziţii de cadavre.
În ţări cum ar fi Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa, astfel de expoziţii au fost închise, iar în Franţa cadavrele au avut parte de binemeritata înhumare. Sperăm ca România să le urmeze exemplul. Aşteptăm ziua, în care media şi parlamentele vor dezbate în mod deschis subiectul şi se vor adopta legi care să interzică acest tip de expoziţii.
Dar sperăm să vedem şi o altă zi, în care oamenii - după ce vor fi realizat anormalul din spatele acestor manifestări şi neavând nevoie de constrângerile niciunei legi exterioare - nu vor mai dori să le viziteze, boicotându-le din inimă.
