Comisia Europeană, avertismente pentru România: Merge în direcţia greşită, execuţia bugetară a fost slabă
Veniţi în România pentru analizarea stadiului Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), reprezentanţii Comisiei Europene trag semnalul de alarmă. Potrivit acestora, situaţia fiscală din România e îngrijorătoare, în condiţiile în care deficitul ar fi trebuit să fie corectat până în acest an.
România are nevoie de un plan fiscal credibil pe termen mediu, cu o reformă fiscală, susţine Declan Costello, director general adjunct pentru afaceri economice şi financiare DG ECFIN. Multe investiţii prevăzute în PNRR-ul României sunt întârziate, iar unele nu sunt nici măcar demarate, avertizează, la rândul său, Celine Gauer, responsabilă pentru gestionarea PNRR la nivel european.
Mai mult, Gauer subliniază că orice jalon neîndeplinit la timp înseamnă că România nu va primi banii aferenţi acelei investiţii. “Mesajul meu este unul de urgenţă şi de apel la sprijin”, a transmis reprezentanta Comisiei Europene.
Reprezentanţii Comisiei Europene derulează o vizită la Bucureşti în perioada 18-21 martie, iar discuţiile se axează pe situaţia fiscală a României, cererea de plată numărul 3 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
“Suntem foarte îngrijoraţi de situaţia fiscală din România. Deficitul ar fi trebuit să fie corectat până în acest an. Ultima dată când am analizat cifrele anul trecut, ne aşteptam la un deficit de peste 6% şi se presupunea că va scădea în acest an. Vedem că tendinţa merge în direcţia greşită. Execuţia deficitului în prima parte a anului este slabă. În momentul de faţă, mă aştept ca deficitul să fie mai aproape de 7% din PIB în acest an. Deficitul fiscal combinat cu deficitul de cont curent este îngrijorător şi reprezintă o ameninţare pentru România în continuare. România are nevoie de un plan fiscal credibil pe termen mediu, cu o reformă fiscală. Este nevoie de reducerea pragului pentru microîntreprinderi”, a specificat Declan Costello, director general adjunct pentru afaceri economice şi financiare DG ECFIN, potrivit Economedia.
“Situaţia fiscală a ţării are multe provocări şi trebuie abordată. Trebuie făcut asta acum. Un exemplu ţine de companiile de stat. E important să se asigure administrarea lor corectă”, a spus Gauer.
Multe investiţii sunt întârziate şi nici măcar nu sunt demarate. “29 de luni e un timp foarte scurt pentru a le finaliza”, a completat aceasta. Gauer a avertizat că orice jalon neîndeplinit la timp înseamnă că România nu va primi banii aferenţi acelei investiţii. “Aceasta este o poveste complet diferită de cea a fondurilor de coeziune. Orice cerere de plată care nu a fost trimisă, orice etapă care nu a fost atinsă până în august 2026 nu va fi plătită. Mesajul meu este unul de urgenţă şi de apel la sprijin”, a afirmat reprezentanta CE.