Ciolacu şi-a lansat oficial candidatura: Promite investiţii de 155 de miliarde de euro. Putem fi a 10-a economie a UE

Marcel Ciolacu (Captură video)
Andrei Pricopie
20.10.2024

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi-a lansat oficial candidatura la alegerile prezidenţiale, duminică, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Palatul Parlamentului, după o serie de scandaluri publice care i-au vizat pe social-democraţi. Au curs promisiunile pentru alegători, cea mai importantă dintre ele fiind un mega plan de investiţii publice de 155 de miliarde de euro în următorii 5 ani, asta în condiţiile în care economia României e pe avarii, iar deficitul bugetar a atins un prag record.

"Candidez la preşedinţie pentru că iubesc România şi cred în potenţialul ţării şi mai ales cred că avem o şansă istorică în faţă. În următorii cinci ani, putem fi a zecea economie a Uniunii Europene. Şi acesta trebuie să fie obiectivul nostru strategic. Pentru asta nu avem timp de pierdut, trebuie să începem de acum să construim o economie puternică, pentru că economia este temelia oricărui stat sigur şi prosper. Fără o economie puternică nu putem vorbi nici de venituri mai mari, nici de servicii de sănătate şi educaţie de calitate, mai ales, şi nici de bani pentru sport. În plus, doar printr-o economie consolidată putem ajunge la masa deciziilor pe plan extern", a declarat Marcel Ciolacu, citat de Agerpres.

Prezidenţiabilul PSD promite o trecere de la o economie "bazată pe consum din import" la o economie "care creşte prin investiţii în industrie, producţie internă şi export", iar în acest sens vorbeşte despre un plan de investiţii publice de 155 de miliarde de euro în următorii cinci ani. Sunt vizate domenii precum infrastructură, educaţie, sănătate, tehnologie, agricultură şi industrii competitive.

"Cea mai mare miză este re-industrializarea ţării. Cu investiţii de peste 10 miliarde de euro anual în industrie vom putea produce în ţară tot ce este esenţial pentru economia naţională. (...) Vă propun o reindustrializare modernă şi competitivă în care expertiza şi inovaţia privată să fie stimulate prin capital de stat", a spus Ciolacu.

În ultimii 20 de ani România a avut 17 guverne

Marcel Ciolacu a atras atenţia asupra faptului că în ultimii 20 de ani România a avut 17 guverne, subliniind, în context, importanţa "predictibilităţii şi stabilităţii".

"Vin astăzi în faţa românilor cu trei mesaje clare şi ferme: am un plan pentru România, am un crez politic şi un angajament moral. Preşedintele României este şi comandantul suprem al armatei şi reprezintă ţara în relaţiile internaţionale. Dar eu cred că următorii cinci ani sunt vitali pentru dezvoltarea României. De aceea, îmi propun un parteneriat real între preşedinte şi guvern, pentru a întări economia. Voi fi acolo unde oamenii au nevoie. În acest sens, am pregătit acest plan pentru România, un set de priorităţi naţionale cu cinci obiective fundamentale: creşterea veniturilor şi a puterii de cumpărare, re-industralizarea ţării, finalizarea autostrăzilor, şanse egale la educaţie şi sănătate şi, nu în ultimul rând, respect pentru românii din diaspora. Acest plan abordează şi teme fundamentale pentru a putea construi un viitor mai sigur al naţiunii noastre: protejarea tinerilor de consumul de droguri şi stoparea declinului demografic", a precizat Marcel Ciolacu.

Şeful PSD a afirmat că a întâlnit pe şantierele autostrăzilor din ţară mulţi "profesionişti, oameni cu experienţă", care au decis să revină în România, pentru că aici primesc aproape aceleaşi salarii, iar costul vieţii este mai mic. Astfel, în anul 2022, 190.000 de români au revenit în ţară, "mai mulţi" decât cei care au plecat. Ciolacu a subliniat că pentru a încuraja revenirea românilor în ţară trebuie oferite nu doar salarii similare, ci şi condiţii: autostrăzi şi şosele de mare viteză, spitale bine utilate şi şcoli moderne.

"Am făcut în sfârşit dreptate pentru 3,8 milioane de pensionari. Este a doua lună în care pensionarii primesc pensiile mărite. Şi vom continua să le creştem pentru că aceşti oameni care au muncit merită respectul nostru! Totodată, de la 1 ianuarie 2025, ne vom alinia la salariul minim european. Vorbim de un venit de 800 de euro brut pentru 1,4 milioane de angajaţi şi vreau, pentru cei cu venituri mici şi medii, să reducem şi povara fiscală, astfel încât oamenii să rămână cu mai mulţi bani pentru familiile lor", a continuat Marcel Ciolacu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor