Cel mai bogat preşedinte de CJ, Aristotel Căncescu, nu scapă de arestul preventiv

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Braşov, liberalul Aristotel Căncescu, acuzat de corupţie într-un dosar vizând atribuiri frauduloase de contracte unor firme de casă ale CJ, va rămâne după gratii, au decis în mod definitiv miercuri magistraţii Curţii Supreme, respingând astfel contestaţia acestuia la decizia de prelungire a arestului.
Andrei Pricopie
04.12.2014

alte articole

Aristotel Căncescu, PNL (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
04.12.2014

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Braşov, liberalul Aristotel Căncescu, acuzat de corupţie într-un dosar vizând atribuiri frauduloase de contracte unor firme de casă ale CJ, va rămâne după gratii, au decis în mod definitiv miercuri magistraţii Curţii Supreme, respingând astfel contestaţia acestuia la decizia de prelungire a arestului.

Potrivit Mediafax, pe 19 noiembrie, instanţa supremă a admis propunerea procurorilor DNA de prelungire a arestului preventiv pentru Căncescu, perioada în care acesta trebuie să stea în arest fiind prelungită până la 23 decembrie.

Procurorii DNA susţin că, în perioada noiembrie 2006 – noiembrie 2014, Aristotel Căncescu şi Radu Petru Ispas, administrator public la Consiliul Judeţean Braşov, şi-au folosit funcţia publică de autoritate locală pentru interesele proprii şi ale firmelor SC Gotic SA şi SC Ramb Sistem SRL, respectiv ale persoanelor care reprezentau aceste firme de casă, Pascu Ioan şi Bîgiu Gabriel.

Aceste două firme deţineau cvasi – totalitatea contractelor derulate cu CJ Braşov, întrucât le erau acordate preferenţial, prin încredinţare directă, ca urmare a dispoziţiei lui Căncescu.

Contracte pe bani publici

Mai exact, în perioada 2006 -2007, în urma desfăşurării procedurilor de achiziţie publică – licitaţie deschisă, CJ Braşov, reprezentat de Căncescu, a încheiat două contracte cu societatea comercială Gotic SA Braşov, declarată câştigătoare a licitaţiilor, reprezentată de Ion Diniţă, în calitate de director general.

Contractele respective aveau ca obiect întreţinerea, reparaţia şi salubrizarea drumurilor judeţene şi execuţia, finalizarea şi întreţinerea drumului Rupea – Racoş.

Primul contract a fost încheiat pe o perioadă de 6 ani, având o valoare totală de 9.724.823.3 lei cu TVA. Deşi în cuprinsul documentului nu erau prevăzute modalităţi concrete de modificare a preţului contractului de achiziţie publică, acesta a fost modificat de cinci ori, în perioada 2008-2012. Urmare a acestor majorări nelegale, valoarea totală a contractului s-a mărit de 10 ori, respectiv a ajuns la suma de 101.750.482,28 lei cu TVA.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul celui de-al doilea contract, în valoare de 14.064.497,52 lei cu TVA, preţul acestuia fiind modificat prin trei acte adiţionale, în perioada 2008-2010, semnate de inculpaţii Căncescu Aristotel Adrian şi Ispas Radu, precum şi de suspecţii, Aurelia Popescu, Mariana Tihărău, Claudia Crăciun, Emilia Iordan, Nicolaie Sacuiu, iar din partea firmei GOTIC SA de către inculpatul Diniţă Ion.

În vara anului 2007, Aristotel Căncescu, pentru a-l favoriza pe Ion Diniţă, a iniţiat un proiect de hotărâre de consiliu pentru alocarea sumei de 2.900.000 lei, pentru lucrări în realitate neefectuate, prezentând date nereale consilierilor pe care i-a convins astfel să adopte hotărârea respectivă.

Prejudiciul total cauzat bugetului CJ Braşov prin achitarea în mod nelegal a unor sume aferente lucrărilor executate de SC GOTIC SA ca urmare a derulării celor două contracte este de 32.983.878,71 lei cu TVA, echivalentul a 7.672.228,32 euro.

Totodată, procurorii anticorupţie au evidenţiat că, în perioada 2007 - 2008 între CJ Braşov şi SC Ramb Sistem SRL, administrată de Gabriel Bâgiu au fost încheiate contractele cu nr. 638/29.01.2007 pentru realizarea investiţiei "Reabilitare, amenajare refuncţionalizare Complex de agrement Tâmpa", în valoare de 8.082.044,56 lei şi 56/4266 în valoare de 1.739.762,10 lei privind realizarea investiţiei "Amenajare suprafeţe de joc - terenuri sportive la Liceul Andrei Şaguna".

CJ Braşov, prin Căncescu şi Ispas, împreună cu Cirică şi Mircea Popa în calitate de diriginte de şantier, au validat şi au efectuat, în executarea celor două contracte, plăţi nejustificate în valoare cumulată de 664.180,54 lei (263.857,93 lei pentru primul contract şi 400.322,61 lei pentru cel de-al doilea).

Anchetatorii susţin că plăţile sunt apreciate ca nejustificate, întrucât în ofertele depuse pentru ambele contracte grosimea stratului de cauciuc tip tartan folosit pentru terenurile de sport care trebuiau amenajate era de 10 mm, însă în realitate a fost folosit un strat de 4,5 mm, dar cu un strat mai gros de material adeziv. Decontul a fost făcut şi apoi plătit pentru preţul echivalent unui material cu o grosime de 10 mm, modificându-se corespunzător soluţia tehnică, pe baza unor documente emise de Gabriel Bâgiu, care atestau date necorespunzătoare adevărului, privitoare la proprietăţile materialelor folosite pentru cele două şantiere,.

Cel mai bogat preşedinte de Consiliu Judeţean din România

Preşedintele CJ Braşov este considerat unul dintre cei mai bogaţi baroni locali şi cel mai influent om din Braşov. Cunoscut în judeţ drept "Marele Blond", "Tăticu" sau "Şefu", Căncescu este şi proprietarul unui mic imperiu media, administrat chiar de societatea la care este unic acţionar. Toate acestea îl plasează pe Căncescu în fruntea clasamentului celor mai bogaţi preşedinţi de consilii judeţene din întreaga Românie.

Baronul Braşovului deţine în conturi în jur de 3 milioane de euro, un "conac" în Munţii Bucegi, prin a cărui grădină zburdă căprioare şi fazani, o casă în centrul istoric al Braşovului, evaluată oficial la aproape 200.000 de euro etc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor