Ce riscuri pentru mediu implică exploatarea de la Roşia Montană
alte articole
”Bazinul de decantare de pe Valea Corna prezintă numeroase riscuri de mediu: riscul alunecărilor de teren; prezenţa unui număr mai mare de falii decât cel figurat în studiul RMGC; permeabilitatea mare e versantului stâng al văii, care conţine gresii şi nu „formaţiuni argiloase” după cum susţine proiectul. Riscul de contaminare a pânzei freatice este mai mult decât evident”, explică Ştefan Marincea, directorul Institutului Geologic din România, într-un interviu acordat Epoch Times. În opinia sa, ”tehnica de procesare propusă exclude recuperarea vreunui alt element, reprezentând o gravă abatere de la principiul european al valorificării complexe”. Mai mult, expertul consideră că tehnologia propusă reduce la minim cheltuielile de personal şi implicit numărul locurilor de muncă create, în favoarea profitului companiei.
Epoch Times: Ce riscuri pentru mediu şi pentru om implică procedura de minerit pe bază de cianuri pe care doreşte s-o folosească RMGC? Cum este afectată pânza freatică? Ce alte efecte negative pot rezulta din această procedură?
Mă simt obligat să fac încă din start o precizare: proiectul prezentat de Roşia Montană Gold Corporation (menţionată în cele ce urmează ca RMGC) nu îşi propune să cianureze un concentrat de minereu, ca în majoritatea proiectelor de acest tip care se derulează în lume sau ca în proiectele similare din Europa (Finlanda, Suedia), ci întreaga masă minieră. Tehnic, proiectul îşi propune procesarea întregii mase mineralizate (214,9 milioane de tone!) prin sfărâmare, aducere în pulbere, tratare cu cianuri prin metoda absorbţiei în cărbune activ (carbon-in-leach = CIL) într-un circuit, apoi recuperare a aurului şi argintului absorbite în cărbunele activ prin electroliză ignee şi topire. Consecinţa acestui procedeu va fi producerea unei cantităţi uriaşe de şlam cianurat: între 214.905.000 şi 256. 926. 000 tone. Un iaz (bazin) de decantare cu o suprafaţă de 363 de hectare, dintre care 45 de hectare sub apă, va prelua toată această cantitate de şlam, care va fi reţinută de un baraj cu înălţime de 188 metri şi lungime de circa 600 de metri, construit pe cursul Văii Corna. Valea Corna este o vale activă, alimentată de izvoare chiar pe amplasamentul viitorului iaz de decantare, afectată de fisuri din sistemul faliei Cornei. Observaţiile de teren arată că bazinul de decantare de pe Valea Corna prezintă numeroase riscuri de mediu, anume: (1) riscul alunecărilor de teren (o „desprindere” poate fi clar observată pe versantul estic al văii); (2) prezenţa unui număr mai mare de falii decât cel figurat în studiul RMGC; (3) permeabilitatea mare e versantului stâng al văii, care conţine gresii şi nu „formaţiuni argiloase” după cum susţine proiectul. Riscul de contaminare a pânzei freatice este mai mult decât evident.
Consider de asemenea că, din cauza conţinutului ridicat în sulfuri (proiectul RMGC dă un conţinut mediu de 1,82 % S în probele analizate, deci masa minieră conţine circa 5% sulfuri) zăcământul de la Roşia Montană se va comporta ca un zăcământ „refractar” la tehnicile standard de recuperare prin cianurare (cianurare in integrum) şi absorbţie cu cărbune activ. Se vor genera cantităţi mari de sulfocianuri, cu descompunere hazardată, în funcţie de valoarea potenţialului de oxido-reducere: imaginaţi-vă oxidarea bruscă a unei cantităţi mari de asemenea compuşi din iazul de decantare, în cazul scăderii nivelului apei din bazin într-un an secetos: emisiile de acid cianhidric au toate şansele să depăşească limitele normale!
Este sustenabilă investiţia? Pe ce zăcăminte de minereu se mizează?
Evident, investiţia este sustenabilă: este un zăcământ de talie mare. RMGC a propus un proiect minier menit să extragă o rezervă de metal (posibilă şi probabilă) estimată la 10,6 milioane de uncii Troy de Au şi 52,3 milioane de uncii Troy de Ag (Mining Journal, 28/2003, Memoriul de Prezentare a Proiectului RMGC, p. 44) sau, după alte surse, 10,1 milioane de uncii Troy de Au şi 47,6 milioane de uncii Troy de Ag (Canadian Mining Journal, 2007; Proiectul RMGC, vol. 2, p. 77), sau, în estimarea cea mai optimistă, 330,5 tone de aur şi 1.628,4 tone de argint. Eficienţa extracţiei, prin cianurare integrală a masei de minereu, a fost estimată la 80 la sută pentru aur şi 61 la sută pentru argint. Tehnica de procesare propusă exclude recuperarea vreunui alt element, reprezentând o gravă abatere de la principiul european al valorificării complexe. Conţinuturile medii sunt de 1,45 g/t Au şi 7,3 g/t Ag. Conform estimărilor noastre, bazate în mod larg pe analizele prezentate de RMGC, au fost ignorate ca rezerve potenţiale 161 tone de Te, 49 tone de Ge, 172 tone de Se, 116 tone de Ta, 777 tone de Tl, 1.220 tone de Sb, 29.763 tone de Zn şi până la 129 millioane de tone de feldspat potasic (economic important conform Uniunii Europene). Aceste materii prime critice, foarte importante din punct de vedere economic sau importante din punct de vedere economic pentru economia europeană (vezi 2011/2056-INI privind o strategie efectivă a materiilor prime în Europa) se vor pierde datorită procedeului tehnologic ales de RMGC.
După legea cu dedicaţie pentru Roşia Montană, se pune întrebarea: Ce câştigă România din acest proiect?
Compania RMGC şi susţinătorii proiectului susţin că statul ar câştiga în principal redevenţele aferente cantităţilor de aur şi argint extrase (mărite în mod excepţional de la 4% la 6%), alături de contribuţiile sociale ale angajaţilor şi de cota de TVA aferentă achiziţiilor de pe piaţa internă. Orice proiect european în curs are însă un randament mai bun sub acest aspect. Nu avem decât să privim proiectele de la Kittila (Finlanda) sau Aitik (Suedia), ale căror bilanţuri anuale sunt publice.
Din cauza conţinutului ridicat în sulfuri, zăcământul de la Roşia Montană se va comporta ca un zăcământ „refractar” la tehnicile standard de recuperare prin cianurare (cianurare in integrum) şi absorbţie cu cărbune activ. Se vor genera cantităţi mari de sulfocianuri, cu descompunere hazardată. Mai mult, perioada de descompunere a cianurilor din iazul de decantare va fi de 120 de ani.
Cum vi se par redevenţele şi participaţia statului la acest proiect?
Am declarat în multiple rânduri că susţinem punctul de vedere al Academiei Române privind necesitatea ca, în cazul materiilor prime energetice şi metalifere, să se treacă la acorduri de împărţire a producţiei. Se evită astfel că, prin majorări de capital, cota statului să fie diminuată, dar şi ca, odată semnat acordul, redevenţele să nu mai poată fi modificate în acord cu evoluţia pieţei sau cu politicile Uniunii Europene. În contextul pieţei actuale a materiilor prime minerale, nu există nici o problemă ca statul să vândă stocuri de metale, hidrocarburi sau concentrate metalifere, chiar în contul producţiei viitoare, la preţuri futuring: este ceea ce se întâmplă acum la Roşia Poieni.
Dar argumentele cu crearea a mii de locuri de muncă pentru localnici sunt susţinute dacă luăm în calcul tehnologia folosită?
În realitate, tehnologia propusă a fi folosită reduce la minim cheltuielile de personal şi implicit numărul locurilor de muncă, în favoarea profitului companiei. Întrucât proiectul nu propune preconcentrarea minereului şi oxidarea minereului de sulfuri (şi spunem noi de telururi), locurile de muncă vor fi create în principal pentru activitatea în carieră şi pentru facilităţile de măcinare şi cianurare. Se evită să se spună că numărul acestor locuri de muncă ar fi dublat dacă s-ar adopta o tehnologie similară cu cea propusă la Certej sau existentă la Kittila, care ar presupune două noi facilităţi de procesare (uzine): cea de flotaţie şi cea de oxidare a minereului „refractar” la cianurare.
Ştefan Marincea este directorul Institutului Geologic din România.
