Roşia Montana, generaţia Facebook şi ipocrizia politicienilor
alte articole
Anul trecut odată cu izbucnirea protestelor anti-Băsescu şi anti-PDL în Piaţa Universităţii, scriam că România nu are o generaţie Facebook, precum cea care a fost motorul Primăverii Arabe. Din fericire, m-am înşelat. Manifestaţiile actuale anti-Roşia Montană arată că aceasta există şi devine activă. Ironizaţi şi atacaţi de analişti şi o parte a presei cu termeni precum ”hipsteri dezaxaţi” sau ”microfaună”, ei reprezintă o mişcare antipolitică, non-ideologică, de contestare a întregului establishment, după modelul Indignados din Spania, căreia îi pasă de România, care nu mai acceptă să fie furată, minţită şi dispreţuită de clasa politică.
Spre deosebire de protestele anti-Băsescu de anul trecut, nu prea mai avem oameni plătiţi de USL care să strige împotriva guvernului Boc şi să instige, camuflaţi, la ură şi la prăbuşirea guvernului. Nu se mai aud atâtea huiduieli şi injurii. Nu mai sunt atâtea televiziuni partizane prezente zi şi noapte să exploateze subiectul în interesul patronilor lor politici.
Actualii manifestanţi par să fie în mare măsură tineri care ştiu să folosească noile tehnologii pentru a se informa, dincolo de canalele mainstream aservite unor interese politice şi economice şi pentru a se organiza. Ei sunt preocupaţi de probleme de mediu, de calitatea aerului, de patrimoniul, de ţara în care trăiesc. Pur si simplu este o generaţie de tineri aflaţi pe la 30 de ani care s-a săturat de corupţia şi cinismul politicienilor care vând pe nimic corporaţiilor străine resursele ţării. Care se opune distrugerii mediului pentru câştiguri economice. Care vrea o Românie mai bună, curăţată de gunoaiele de pe străzi, dar şi de cele din politică. O generaţie care cere să fie ascultată şi care înţelege că România nu are un viitor decât dacă cei care o conduc prost de atâţia ani sunt constrânşi să acţioneze altfel.
S-a discutat mult în presă despre faptul că protestele au adus în Piaţa Universităţii un grup eclectic de ecologişti, simpatizanţi ai stângii, neo-marxişti, anarhişti, corporatişti, naţionalişti. Că ar fi bine să participe mai mult şi dreapta la proteste pentru ca stânga să nu le confişte. S-a afirmat că protestatarii ar fi plătiţi de Rusia sau chiar am auzit opinii total abracadabrante că ar fi plătiţi chiar de RMGC sau că ar fi un pretext ca să ne ţină ocupaţi pentru ca Parlamentul să poată trece alte legi dubioase precum parteneriatul civil. Puţin probabil.
Mişcarea din stradă este într-adevăr diversă şi eclectică, dar ea este apolitică şi aş zice chiar antipolitică şi post- sau non-ideologică. Singurul mesaj politic a fost de contestare a întregului establishment actual, reliefat în sloganul permanent ”USL şi PDL/ Aceeaşi mizerie”. Oamenii plătiţi ai partidelor care au încercat să agite spiritele într-o parte sau în alta au fost excluşi fără gălăgie din corpul protestatarilor. Ei nu vor să fie asociaţi cu sistemul pe care-l dispreţuiesc şi de care se simt sfidaţi.
Mai mult, hipsterii se inspiră din tehnicile de sit-in folosite în protestele din Turcia, în parcul Gezi. Ca şi turcii care au ieşit împotriva lui Erdogan, tinerii din Piaţa Universităţii nu sunt loser-ii crizelor permanente din România, sociale, economice etc, cum încearcă să acrediteze o parte a presei autohtone inundată de publicitatea şi banii RMGC, ci sunt oameni care lucrează şi se descurcă singuri, dar vor să participe mai mult la decizie, să-i responsabilizeze şi să-i controleze mai mult pe reprezentanţii lor, să primească servicii mai bune de la un stat la care sunt contributori mai mult decât beneficiari. Sunt oameni care vor să li se respecte demnitatea. Nu aş spune că fac parte toţi din clasa mijlocie, dar sunt cei care-şi doresc să facă parte din aceasta şi să creeze o clasă de oameni demni, care nu sunt desconsideraţi, umiliţi, vânduţi şi cumpăraţi de clasa politică.
La cât mai înseamnă etichetele dreapta-stânga în România nu cred că identificarea principală a identităţii lor în cheie ideologică este relevantă şi că există un astfel de clivaj. De ce mesajele anti-capitaliste precum ”Nu corporaţia face legislaţia” sau ”Jos fascismul corporatist” deranjează atât de tare pe unii din presa românească? Nu este oare adevărat că marile corporaţii străine, sau cele aparţinând de clientela locală, dictează mot-a-mot autorităţilor cum să redacteze contracte şi legi? Cea mai bună dovadă este chiar nefericita lege cu dedicaţie pentru Roşia Montana, care, în totală contradicţie cu Constituţia însăşi, prin ideea de a legifera pentru un actor economic privat anume, transformă RMGC în stat în stat.
La fel, ce este rău că mulţi dintre tinerii ieşiţi în stradă sunt ecologişti, că sunt împotriva distrugerii mediului, că le pasă unde trăiesc, ce aer respiră mai mult decât câte voturi s-au furat la alegeri de exemplu? Formaţiuni ecologiste adevărate nu există în politica românească, Partidul Verde, aliat PSD, neputând fi pus la socoteală. Asta nu înseamnă că nu ar fi binevenite dacă ar fi formate de oameni noi.
Pe de altă parte li s-a mai reproşat tinerilor din Piaţă că doar bat cu pet-urile în pământ şi că nu au revendicări concrete. Fals. Retragerea legii total abuzive care îngroapă definitiv Roşia Montana este un obiectiv palpabil, la fel şi demisia unor miniştri şi a unui premier care încalcă interesul naţional, cu cinism, cu ipocrizie în propriul interes. Ce să mai vorbim de Dan Şova, ministrul Marilor Proiecte, a cărui mamă este avocată la RMGC.
Obiectivele sunt clare iar reacţia ipocrită a politicienilor la aceste proteste le-a întărit manifestanţilor indignarea şi hotărârea de a nu da niciun metru înapoi. Când îl auzi pe preşedintele Băsescu, care a fost de-a lungul timpului principalul susţinător al exploatării resurselor aurifere de la Roşia de către Gabriel Resources, cum o dă la întors după două zile de proteste, ajungi să-i înţelegi pe hipsterii care aruncă cu roşii în portretul său şi al lui Ponta.
Cum a văzut protestele, Băsescu declară brusc că se vrea un actor neutru, un mediator în chestiune şi că dezbaterea privind oportunitatea exploatării trebuie făcută în Parlament. Apoi a declarat că poate ar fi nevoie de un referendum. Parlamentul către care fusese pasat cartoful fierbinte sare repede prin preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, să aprobe referendumul şi să-i ceară lui Băsescu să stabilească o dată, doar doar o scăpa. Băsescu însă s-a răzgândit şi nu mai vrea referendum. Iar acum intră în horă şi Ponta. Acesta se angajase alături de USL în campania electorală că nu va da undă verde exploatării de la Roşia. Recent, după ce a avizat guvernul legea abuzivă pentru RMGC, Ponta susţine că el va vota împotrivă în Parlament, iar PSD-iştii au liber să voteze după conştiinţă.
Dacă n-ar fi o doză semnificativă de ipocrizie şi cinism la mijloc, ai putea crede că premierul suferă de schizofrenie. Jocul pervers este continuat cu avertismentul lui Ponta că dacă legea nu trece, Gold Corporation va cere daune de milioane şi vor plăti tot contribuabilii.
Cred că aceste reacţii sunt suficiente să le demonstreze hipsterilor că nu pot face concesii în lupta cu sistemul şi ca acesta încearcă să scape exact de responsabilizarea şi controlul guvernaţilor şi să continue să urmărească interese politice şi electorale meschine.
Hipsterii seamănă cu mişcarea Indignados din Spania. "Mişcarea 15-M denumită aşa după data la care a acţionat prima dată (15 mai 2011) nu a fost o organizaţie coezivă, ci o constelaţie de grupuri mici care activau mai ales pe Internet. Succesul lor iniţial poate fi explicat printr-o combinaţie de nou şi de forme imaginative de protest ( de la ocuparea pieţelor la activismul online), care a rezonat cu societatea spaniolă mainstream prin mesajul lor de înnoire politică", îmi explică Jordi Vaquer, director al think-thank-ului spaniol CIDOB, într-un interviu pentru Epoch Times.
Indignaţii nu erau în opinia sa mai ales tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani în rândul cărora rata şomajului este de peste 50%, ci persoane cu media de vârstă de 30 de ani, dintre care mulţi au un job, dar se tem pentru viitorul lor. Nu sunt oameni disperaţi care n-au nimic de pierdut şi nici muncitori amărâţi sau funcţionari publici care se luptă pentru drepturile lor în criză, deşi aceste grupuri li s-au alăturat şi ele apoi la proteste", sublinia Vaquer.
În opinia politologului spaniol, protestul Indignaţilor a fost îndreptat împotriva clasei politice pe care o socoteau vinovată de criză. "Ei au exprimat o profundă insatisfacţie faţă de un sistem în care politicienii sunt îngăduitori cu cei puternici şi duri cu cei slabi şi în care bogăţia este principalul vector de putere. Pentru ei criza economică este o consecinţă, nu cauza crizei democraţiei", afirmă Vaquer. În concepţia Indignaţilor, politicienii aleşi nu reglementează şi nu taxează bine marile corporaţii şi pe cei bogaţi, în detrimentul economiei în general şi al muncitorilor în special. Aceste inegalităţi perpetue de sistem au alimentat presiunile pentru mai multă participare directă, mai multă transparenţă şi responsabilizare a guvernanţilor de către guvernaţi şi pentru o distribuţie mai corectă a costurilor crizei. Sună cunoscut nu?
Rămâne de văzut dacă hipsterii se vor retrage din stradă după ce şi dacă vor reuşi să salveze Roşia Montană sau se vor transforma într-o veritabilă mişcare politică grassroots anti-sistem care să provoace şi în alegeri establishmentul politic actual.
Paradoxal acestora le este mai greu să se lupte cu puterea într-o societate democratică, cu stat de drept cel puţin teoretic, cu libertate de adunare şi de exprimare garantată decât le este tinerilor din generaţia Facebook din Tunisia şi Egipt, unde masele au îndepărtat, ce-i drept cu ajutorul armatei, doi preşedinţi. Ponta, Băsescu şi majoritatea covârşitoare din Parlament sunt mult mai greu de îndepărtat, de responsabilizat sau de controlat. Dar revoluţia hipsterilor este un început, iar politicienilor li s-a făcut frică măcar de faptul că vor pierde voturi.
