Roşia Montana şi ruperea contractului social din România
alte articole
Protestele de ieri, în care mii de oameni au ieşit în toată ţara împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montana, sunt o mişcare de contestare a întregii clase politice, care nu ţine cont de interesul naţional şi acţionează în interesul corporaţiilor. Statul de drept, dreptul de proprietate, principiile de bază ale democraţiei au fost suspendate iar societatea trebuie să acţioneze. Nu mai este vorba doar despre Roşia Montana, ci despre demnitatea guvernaţilor care sunt sfidaţi şi vânduţi de guvernanţi unor companii străine. Societatea civilă trebuie să arate că măcar acum în cel de-al 12-lea ceas nu se mai poate şi aşa şi că reprezentanţii poporului nu sunt stăpânii acestuia.
Nu corporaţia face legislaţia! A fost unul dintre scandările cele mai frecvente la ultimele mitinguri din Bucureşti, fie că a fost vorba despre protestul împotriva exploatării gazelor de şist, care a atras mult mai puţini oameni dar este la fel de important, fie că a fost vorba de manifestaţia anti-OMG-uri şi Monsanto şi în final de cea împotriva RGMC.
Din păcate aceasta este realitatea. În România corporaţia face legislaţia, ba chiar clasa politică suspendă statul de drept şi drepturile fundamentale pentru a o servi pe aceasta. După ce Victor Ponta şi USL s-a lăudat în campania electorală cu ”Respingerea proiectului Roşia Montană, cu evaluarea corectă pe trei zone: respectul pentru mediu, protejarea interesului naţional şi combaterea corupţiei politice”, acum au dat o lege cu dedicaţie pentru RGMC, care are dreptul să facă orice în perimetrul de exploatare şi în apropierea lui.
Toate avizele de mediu şi de urbanism vor fi obţinute mult mai repede. Orice acte care împiedicau până acum exploatarea vor fi revocate, abrogate. În cazul în care o procedură de avizare aferentă proiectului a fost anulată în instanţă, autorităţile române sunt obligate să elibereze în maxim 30 de zile, un alt aviz care sa îl înlocuiască pe cel avizat.
Ce nu au reuşit alţii în ani de zile, maşinăria USL a făcut posibil în câteva săptămâni. În dulcele stil clasic, pentru a scăpa de răspundere şi pentru a nu pierde voturi, Ponta trimite legea în Parlament. Acesta trebuie să decidă, el personal votează împotriva proiectului, dar i-a dat undă verde. Culmea cinismului.
Mai grav este ca legea specială pentru Roşia Montană dă puteri neţărmurite RGMC. Aceasta capătă atribuţii ale statului, inclusiv are drept de expropriere. Toţi locuitorii Roşiei Montane care vor refuza să-şi vândă proprietăţile vor fi daţi afară de pe pământurile lor, care vor reveni în concesiune spre exploatare Gold Corporation. Deci dreptul la proprietate prevăzut în Constituţie, în oricare stat de drept, nu mai este garantat, iar RGMC devine stat în stat. Ce câştigă statul, politicienii şi Ponta din treaba asta? Nu-şi murdăresc mâinile, lăsând misiunea ingrată a evacuării forţate a localnicilor din case în seama unor firme private de securitate angajate de Gold Corporation care vor acţiona însă cu o autoritate conferită de Stat. În caz de violenţe ale acestora asupra localnicilor, nu vor deconta electoral Ponta şi tovarăşii din USL. Pe lângă cinismul unei asemenea măsuri, ea arată omnipotenţa corporaţiilor străine în România. Mai mult, RMGC va obţine direct de la Ministerul Economiei dreptul de concesiune asupra imobilelor expropriate din perimetrul exploatării miniere, pentru o durată de 49 ani, fără a fi necesară înscrierea în Cartea Funciară.
Nu mai contează nici patrimoniul, nici legile, nimic. RMGC are dreptul să utilizeze şi să schimbe folosinţa oricăror imobile expropriate din perimetrul minier, inclusiv a celor cu „destinaţie specială” (lăcaşuri de cult, monumente, ansambluri şi situri istorice, cimitire, alte aşezăminte de valoare naţională deosebită ori localităţi urbane sau rurale în întregime). Mai mult, RMGC poate deveni, în doar 45 de zile de la solicitare, fără nicio decizie locală, proprietarul oricărui imobil necesar exploatării miniere deţinut de statul român-administraţia locală.
Corporaţia face şi desface. Poate desfiinţa construcţii sau amenajări existente dacă este necesar pentru desfăşurarea lucrărilor de exploatare. Poate să-şi exproprieze şi pajiştile din perimetrul proiectului minier şi le poate scoate din circuitul agricol în termen de 30 de zile de când face o cerere în acest sens.
Prin urmare, nici nu se poate vorbi despre interesul naţional, ci despre cel al companiei. România nu se alege cu nimic din acest proiect. RGMC ia aurul şi ne lasă cu mediul devastat, cu munţii distruşi de cianuri. În loc să se facă o analiză corectă a efectelor asupra mediului al acestui proiect controversat, întreaga clasă politică s-a grăbit să avanseze cât mai repede interesele unei companii private. În cazul RMGC procedura de evaluare de mediu pentru planurile de urbanism trebuie să se finalizeze în doar 3 luni.
Cu alte cuvinte, RMGC dictează clasei politice corupte şi aservite legislaţia literal, aşa cum a făcut şi Chevron care cerea ANRM să introducă în contract explicit termenul de gaze neconvenţionale, deşi legea petrolului se ocupă doar de gazele convenţionale. Redevenţele în ambele cazuri sunt derizorii. Creşterea redevenţei în cazul Roşia Montană de la 4 la 6% şi a participaţiei de la 19,3 la 25 % sunt argumente derizorii şi arată cât de vândută este clasa politică din România intereselor străine.
În 2013, cei care sunt în Piaţa Universităţii se confrunta cu urmaşii regimului comunist, cu urmaşii şi protejaţii lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase – lupii tineri VV Ponta, Dan Şova care le moştenesc însă întru totul mentalităţile şi comportamentul. Duşmanul celor din Piaţă a rămas acelaşi – Sistemul care n-a murit în ultimii 23 de ani, ci doar s-a transformat. Hidra clientelei politice cu multe capete care suge România de ultimele resurse, umane, naturale şi spirituale.
În privinţa riscurilor de mediu, autorităţile române nu au adus nicio dovadă că cianurile nu vor afecta mediul, la fel cum şi în cazul fracturării hidraulice, şeful ANRM nu a reuşit să furnizeze argumente credibile care să demonstreze că nu va fi poluată pânza freatică cu substanţe chimice şi nu a clarificat unde vor fi deversate cantităţile mari de apă folosite. Nici nu le-a păsat.
Toate aceste lucruri arată cum este condusă România de ani de zile. Reprezentanţii poporului se cred stăpânii acestuia. Îi dispreţuiesc dreptul la viaţă, dreptul la un mediu curat şi subordonează interesul naţional intereselor clientelei politice şi a corporaţiilor străine sau româneşti. Această politică de sfidare încalcă demnitatea umană şi se bazează pe pasivitatea societăţii civile, pe deja celebra mentalitate ”Lasă că merge aşa, lasă că ies alţii în stradă”.
Actualele proteste, a căror amplitudine nu poate fi ascunsă de presa aservită oricât ar încerca aceasta să le minimalizeze, însă arată că societatea românească mai are resurse şi că paharul s-a cam umplut. Oamenii au înţeles că guvernanţii îi sfidează şi le amanetează viitorul de dragul unor câştiguri pe termen scurt. Mai mult, şi-au dat seama că controlul guvernaţilor asupra guvernanţilor lor aproape că nu mai există. Aceştia fac doar ce vor sau ce le dictează corporaţia, iar cetăţenii nu au pârghii să-i controleze. Întrebarea care se pune este serioasă. Cât poate ţine contractul social dacă reprezentanţii suveranităţii populare o exercită împotriva acestuia? Şi dacă corporaţia, un actor privat, primeşte puteri de stat în stat?
În Bulgaria, mii de cetăţeni au ieşit pe străzi şi şi-au asediat aleşii în Parlament. A fost tot o mişcare de contestare a întregului establishment politic. Era vorba despre un nou clivaj între cetăţenii nemulţumiţi de status quo-ul economic şi politic, dar care nu au capacitatea de a influenţa politicile respective prin procese democratice, şi clasa politică, considerată principalul vinovat. E adevărat că protestatarii bulgari n-au avut un set clar de revendicări. Protestul a început cu un apel la naţionalizarea companiilor de distribuţie, iar acum se cere o transformare radicală a întregului sistem politic. Unii au cerut chiar abolirea tuturor partidelor şi trimiterea tuturor liderilor vechi la închisoare.
În România, protestatarii au cerut mai palpabil demisia guvernului Ponta, care i-a minţit. Mulţi dintre ei au înţeles abia acum că majoritatea covârşitoare din Parlament acţionează ca maşină de vot în favoarea unor interese economice, contrar promisiunilor electorale.
La fel ca votanţii bulgari, românii din stradă au realizat că nu pot influenţa politicile economice prin vot. Piaţa, centrul democraţiei directe, a devenit astfel scena politică pe care se manifestă cetăţenii şi singurul mijloc de a influenţa deciziile care-i afectează.
S-a tot vorbit despre faptul că Piaţa Universităţii a reînviat şi că este iar ca în 90 atunci când studenţii şi tinerii erau striviţi în dorinţa lor de libertate de minerii lui Iliescu. În 2013, cei care sunt în Piaţa Universităţii se confruntă cu urmaşii regimului comunist, cu urmaşii şi protejaţii lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase – lupii tineri VV Ponta, Dan Şova care le moştenesc însă întru totul mentalităţile şi comportamentul. Duşmanul celor din Piaţă a rămas acelaşi – Sistemul care n-a murit în ultimii 23 de ani, ci doar s-a transformat. Hidra clientelei politice cu multe capete care suge România de ultimele resurse, umane, naturale şi spirituale.
Nu era Iliescu cel care înfiera proprietatea privată ca un moft? În prezent, ucenicii săi Ponta şi Şova încalcă prevederea constituţională ”Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire” şi dau dreptul RMGC să-i exproprieze pe localnicii de la Roşia Montana şi să le dea compensaţia pe care o doreşte. Protestele nu vor înceta însă, aşa cum n-au încetat nici în Bulgaria şi nici în Turcia. Majoritatea USL ar putea trece legea prin Parlament, dar nu va scăpa de decont la alegeri. Până acolo, s-ar putea forma o mişcare puternică anti-establishment, precum Mişcarea de cinci stele din Italia, care să se pregătească să înfrunte sistemul.
