Ce îngroapă Guvernul sub zăpadă?

Ce putea fi mai normal şi mai bine-venit decât o iarnă cu nămeţi, care, să aştearnă firescul alb peste natura uscată şi peste viaţa noastră incoloră?

La noi, iarna n-a fost niciodată altfel şi aşa ne-o amintim din copilărie. Nici măcar pe atunci nu încercau să ne facă mai speriaţi decât eram oricum de frigul din apartamente, decretat de Ceauşescu. Şi chiar de se închideau şcolile, rămâneam cu frumuseţea iernii intactă. Ştiam că aşa e normal şi ne jucam cu ea.

Acum nici de iarnă n-ar trebui să ne mai bucurăm. Totul e făcut să fie ameninţător. Scenariile trebuie să fie apocaliptice, astfel că intimidările mass-media cu ”cea mai grea iarnă din ultimii 100 de ani” anunţată de ”experţii ruşi”, au început încă din octombrie. Nici nu mai contează că, în mare parte din judeţele în care şcolile au fost închise, n-a fost nici urmă de viscol. ”A fost doar o iarnă de poveste”, mi-a spus un prieten din Craiova. Vântul n-a bătut nici în Bucovina, iar mama mea, din Suceava, n-a înţeles de ce s-au închis şcolile acolo.

Dacă nu există o criză, ea trebuie creată.

Asta e una din stratagemele cu care partidul-stat ameţeşte lumea încă din 89. Mai sunt şi răspândirea de zvonuri şi crearea de situaţii false. Aşa au debutat din prima lor clipă, când au chemat oamenii în stradă să salveze Radioul, care, chipurile, era sub asediul ”teroriştilor” sau când au minţit că apa în Bucureşti ar fi fost otrăvită. S-a creat astfel situaţia minunată pentru ”salvator”, care era şi ”mare” expert în Ape, să apară iar, salvator şi să liniştească mulţimea, care apoi putea să bea apa (”datorită” tovarăşului). Dar mulţi dintre cei care ieşiseră să apere Radioul, nu s-au mai întors. Ca mulţi alţii, în zilele acelea. Iar cei sub gloanţele cărora s-au sfârşit ei, sunt liberi şi acum şi se joacă mai departe cu vieţile noastre. Nu mai folosesc gloanţe, au alte scenarii. Inventează situaţii de criză sub care ascund adevăratele crize.

În România ”situaţiilor de criză”, firescul devine rapid nefiresc şi invers. Era nevoie de o conferinţă de presă în care un ministru să adreseze o ”rugăminte personală” unui ”comandament de iarnă” ca acesta să nu se ”lase influenţat” de B1 (poate doar de Antena 3) ci să muncească susţinut până când "fenomenele meteorologice revin la normal"?

Viscolul e un fenomen normal iarna, dar ”comandamentul” de partid l-a confiscat şi pe acesta. Aveau de ascuns sub zăpadă mai multe: prăbuşirea unui avion suspect într-o ”misiune” suspectă, un raport MCV dezastruos, ultima fugă de 4 zile a premierului, suspectă şi ea. Lucruri care, dezvăluite, pot arunca guvernul lejer pe o listă a celor mai mafiote guverne din lume.

Din păcate nu pune nimeni degetul pe rană nici în cazul avionului care ”preleva” organe peste Carpaţi, nici în cazul celei de-a patra dispariţie a premierului ţării. Două din cele mai grave chestiuni îngropate sub zăpadă. Nu cere nimeni socoteală măcar pentru banii cheltuiţi de premier pentru vizitele sale ”private” (oare toţi premierii europeni au momente private de care se prevalează, dispărând şi apărând când vor?).

Nici măcar preşedintele n-a spus ceva despre asta. Cum tot nimic n-a spus în cazul accidentului din Muntenegru, când şeful guvernului i s-a substituit, decretând doliu naţional. Acum, în cazul avionului prăbuşit, înghiţim alte muşamalizări, alte acuzaţii îndreptate în direcţii false, alte mistificări, cu un pilot şi o studentă care trec drept eroi într-un zbor ţinut secret, cu un echipaj care ridică mai multe semne de întrebare, plecaţi să preleveze organe.

Nu spune nimeni ce organe. De la cine? Pentru cine? De ce era un medic de la Spitalul Elias (spitalul fostei nomenclaturi) acolo? Ce rol avea studenta?

Între timp vine viscolul şi cel mai important lucru este ”comandamentul de iarnă” care trebuie să-şi îndeplinească ”planul”. Viscolul trece şi Victor Ponta nu ne dă timp de respirat, trece de la codurile de zăpadă la alte coduri şi dă lovitura - anunţă intrarea în vigoare a noului cod penal, fără modificările cerute de DNA, DIICOT, CSM. ”Codurile moderne” lovesc sub centura statului de drept şi a speranţei că jaful şi corupţia se vor micşora în România.

Cu asemenea lovituri peste incapacitatea noastră de a ne indigna în vreun fel, frumuseţea iernii e, cum spunea poetul? ”Decor de doliu funerar”. Până şi iarna ne-a aşteptat prea mult, venind abia la sfârşitul lui ianuarie, dându-ne şansa să protestăm, să ne cerem viaţa înapoi.

Dar noi am ales să mestecăm supa psihozelor în masă şi a falselor probleme gătite de conducători. Colţii viciului (nu ai iernii) muşcă zilnic din noi în timp ce peste noi se aştern zăpezile de altădată.