Ce au în comun protestele din Brazilia cu cele din Turcia

După o lungă perioadă de boom economic, atunci când vine bust-ul se văd tarele unei ţări şi unei economii. Cetăţenii devin mai conştienţi de corupţia generalizată a elitelor politice şi în legătură cu impunitatea acestora, de serviciile publice nesatisfăcătoare oferite de stat în raport cu contribuţia populară la buget, de adâncirea inegalităţilor dintre bogaţi şi săraci. Invers, emergenţa unei clase de mijloc puternice, încrezătoare şi relativ prospere creşte pretenţiile acesteia faţă de stat. Iar cetăţenii se vor mai activi, în sensul controlării acţiunilor aleşilor lor.

Acesta este cazul în Brazilia, ca şi în Turcia. Ambele ţări sunt economii emergente, care au cunoscut în ultimii ani rate de creştere economică considerate extraordinare în Europa măcinată de criză. Aceşti tigri economici au devenit şi actori importanţi pe scena internaţională şi au dus o politică externă asertivă. Brazilia face parte din grupul statelor BRICS, alături de Rusia, India, China şi Africa de Sud, economiile care vin tare din urmă şi pe care le caută exporturile germane şi din toată lumea.

Totuşi actualele proteste vin pe fondul unei încetiniri a creşterii economice. Economia braziliană a înregistrat o creştere de doar 0,9% anul trecut, ea fiind codaşa grupului BRICS. Potrivit agenţiilor de rating, anul acesta creşterea economică va fi de 2,5%. Deocamdată abordarea preşedintei Dilma Rousseff, care a încercat să stimuleze economia prin încurajarea consumului, nu a dat roade pentru că mulţi brazilieni au cumpărat case şi maşini pe credit şi acum trebuie să economisească, notează revista Spiegel.

Pe de altă parte, scăderea ratei dobânzii, făcută de autorităţi pentru a stimula economia, a dus la o creştere a inflaţiei şi la o creştere puternică a preţurilor la alimente şi servicii. Apoi guvernul a crescut din nou dobânzile, dar inflaţia n-a scăzut. Mai mult, moneda braziliană continuă să se deprecieze, preţurile continuă să crească iar importurile se tot scumpesc.

Brazilia nu înseamnă doar fotbal spectaculos, femei frumoase sau o economie emergentă, ci şi miliardari dar şi viaţa mizeră în cunoscutele favele şi discrepanţe uriaşe de venituri. Actualele proteste ar fi determinate paradoxal tocmai de ridicarea clasei mijlocii, care a beneficiat de creşterea economică, explică unii experţi care studiază regiunea. Între 1999 şi 2009, clasa mijlocie a Braziliei a crescut cu 31 de milioane de oameni, susţine Isobel Coleman, cercetătoare senioră la Council on Foreign Relations. Această nouă clasă este nemulţumită de serviciile de educaţie şi transport pe care i le furnizează statul. La fel cum în Turcia protestele au plecat tot de la o problemă de interes cetăţenesc – protejarea spaţiilor verzi (a Parcului Gezi) şi consultarea cetăţenilor în privinţa deciziilor care le afectează viaţa, aerul, mediul. Turcii din clasa mijlocie, cu simţ antreprenorial, dar şi civic şi ecologic, nu au putut fi supuşi nici prin limitarea libertăţii prin interdicţii legate de consumul de alcool, nici cu tunuri de apă şi gaze lacrimogene. Ei sunt conştienţi că sunt cetăţeni cu drepturi pe care vor să le exercite – inclusiv cel de a protesta – şi au destulă încredere în ei şi curaj pentru a nu se lăsa intimidaţi de represiunea statului.

Brazilia este una dintre ţările cu cele mai mari taxe din lume, acestea reprezentând 36% din PIB. Ca urmare, oamenii aşteaptă servicii de calitate, nu mijloace de transport în comun care să vină la intervale orare mari, pline şi fără locuri, şi nici noi scumpiri. Micii antreprenori nu-şi permit să angajeze personal deoarece contribuţiile sociale sunt prea mari şi durează luni să înfiinţezi o companie iar de multe ori trebuie să dai mită autorităţilor locale. Toate aceste realităţi i-au scos în stradă pe nemulţumiţi.

Protestele recente au plecat iniţial de la scumpirea transportului public, dar s-au transformat într-o denunţare a statului nefuncţional şi al corupţiei endemice. Brazilienii nu mai sunt de acord să plătească mai mult pentru servicii proaste, pentru îmbogăţirea clientelei politice. Ei resping risipa banilor publici – pe care-i percep ca ai lor – pe proiecte faraonice cu care politicienii vor să-şi facă imagine. Brazilienii resping cultura corupţiei şi impunităţii din rândul clasei politice, de care se bucură cei puternici şi bogaţi, şi acuză incapacitatea statului de a furniza servicii de bază. Sună cunoscut?

Se ştie că brazilienii iubesc fotbalul şi sportul în general, dar cei care au ieşit pe stradă au protestat şi împotriva organizării de către ţara lor a Cupei Mondiale din 2014 şi împotriva găzduirii Jocurilor Olimpice din 2016. De ce? Pentru că asemenea evenimente produc, pe lângă beneficii turistice şi de imagine, şi datorii uriaşe care se amortizează pe ani de zile. Pentru că sume astronomice vor fi cheltuite pe aceste componente de soft power, în timp ce mulţi trăiesc în mizerie. Mai mult, renovarea şi construirea de noi stadioane şi baze sportive pentru aceste mega-evenimente au fost negociate cu o mână de companii mari şi deja s-a depăşit bugetul alocat pentru aceste lucrări cu câteva miliarde.

Şi în Brazilia şi în Turcia protestele sunt conduse de o clasă mijlocie tot mai conştientă de drepturile ei şi care vrea mai mult control asupra elitei politice conducătoare.

Potrivit estimărilor citate de Coleman, guvernul va cheltui peste 30 de miliarde de dolari pe aceste două evenimente, de trei ori mai mult decât suma alocată programului naţional anti-sărăcie.

Pe de altă parte, Brazilia mai are megaproiecte începute, pe care s-au risipit fonduri uriaşe din vremea fostului preşedinte Lulă da Silva. În cel de-al doilea mandat acesta a lansat programe sociale generoase pentru săraci care au permis unui număr de 20 de milioane de brazilieni să intre în clasa mijlocie. Acesta este paradoxul: el a ajutat-o astfel pe Rousseff să fie aleasă şi să fie contestată acum de noua clasă mijlocie, care-i cere socoteală pentru starea drumurilor, porturilor şi aeroporturilor.

Şi în Turcia, impunerea de către guvernul Erdogan a unor proiecte faraonice a dus la nemulţumire populară. Locuitorii din Istanbul şi din alte oraşe n-au fost de acord cu construirea unui nou pod peste Bosfor, cu ridicarea de mall-uri uriaşe pe spaţii verzi, cu construirea de moschei. Guvernul însă i-a ignorat.

Aici vine şi deosebirea dintre cele două cazuri. Dincolo de similitudini, guvernele şi elita politică au acţionat puţin diferit în cele două ţări. În timp ce Erdogan a ordonat poliţiei să cureţe piaţa Taksim, să-i vâneze pe cetăţenii care protestau paşnic, le-a ignorat revendicările şi i-a numit terorişti, Dilma Rousseff a încercat mai întâi cu reprimarea violentă, iar apoi cooptarea protestatarilor, când a văzut că prima soluţie nu funcţionează. Astfel preşedinta i-a lăudat pe demonstranţi iar primarii din Sao Paulo şi Rio de Janeiro au anulat scumpirea biletelor de autobuz.

Mai mult, Dilma Rousseff propune organizarea unui referendum pe tema reformei politice a ţării pe baza unui proiect elaborat de o adunare constituantă. În plus, ea a anunţat alocarea sumei de 18,5 miliarde euro pentru a îmbunătăţi transportul public, principala nemulţumire a protestatarilor. Preşedintele a promis totodată o luptă mai puternică anti-corupţie şi direcţionarea tuturor veniturilor obţinute din petrol pentru educaţie. Nu a precizat însă despre ce reformă politică este vorba. Este clar că oprirea protestelor este o prioritate pentru ea, la fel ca şi noi măsuri sociale generoase pentru că în 2014 sunt alegeri prezidenţiale.

În Turcia, Erdogan continuă să-i sfideze pe protestatari. Şi el vede similarităţi cu Brazilia, doar că în alt sens. Premierul turc susţine că protestele şi ciocnirile dintre manifestanţi şi forţele de ordine au fost în ambele cazuri orchestrate de media internaţională şi de reţelele de socializare. “În prezent acelaşi joc este jucat în Brazilia. Simbolurile sunt aceleaşi, posterele sunt aceleaşi. Acelaşi Twitter, acelaşi Facebook, aceeaşi media internaţională. Sunt controlaţi de acelaşi centru. Fac tot posibilul să realizeze în Brazilia ce n-au reuşit să facă în Turcia”, a declarat Erdogan.