Ce a provocat recentele tensiuni din Armenia (interviu)

Pe 17 iulie un grup de bărbaţi înarmaţi a ocupat secţia de poliţie Erebuni, ucigând doi ofiţeri de poliţie şi luând mai mulţi ostatici. Atacatorii au cerut eliberarea lui Jirair Sefilian, liderul grupului de opoziţie Parlamentul Fondator. Împreună cu alte şase persoane, Sefilian a fost arestat în luna iunie sub acuzaţia că ar fi urmărit să preia controlul asupra clădirilor guvernamentale şi a unui turn de televiziune. Vineri şi sâmbătă mii de manifestanţi au ieşit pe străzi şi s-au ciocnit cu forţele de ordine, raportându-se mai mulţi răniţi, inclusiv jurnalişti.

”Criza ostaticilor a reprezentat o oportunitate de a se ridica împotriva aroganţei puterii şi a culturii impunităţii care a pătat imaginea poliţiei şi a guvernului pe care-l serveşte aceasta. Astfel adevărata criză a ostaticilor este mai serioasă şi este legată de sentimentul general că populaţia armeană este ţinută ostatică de corupţia din guvern şi de alegerile fraudate din ultimii ani”, susţine
Richard Giragosian, director al Centrului de Studii Regionale din Erevan.

Epoch Times: Ce a declanşat protestele recente şi luarea de ostatici de către grupul înarmat Sassoun Daredevils? De ce au ieşit atâţia oameni în stradă pentru a-i susţine pe atacatori?

La două săptămâni de la luarea ostaticilor, autorii s-au predat duminică pe 31 iulie. Predarea lor nu înseamnă însă neapărat şi sfârşitul adâncii nemulţumiri pe care incidentul l-a semnalat.

Chiar dacă această criză a început ca un act criminal, organizat de un grup mic, radical şi marginal de opoziţie, care se bucura de puţină susţinere populară, incidentul a declanşat o confruntare mai adâncă generată de o combinaţie de nemulţumire şi de acumularea unor frustrări faţă de un guvern nepopular.

Militanţii bine înarmaţi afiliaţi acestui grup au servit cu succes drept catalizator pentru izbucnirea protestelor publice din mai multe motive.

În primul rând, pentru mulţi cetăţeni obişnuiţi, cu puţină sau nicio legătură cu acest grup, criza a reprezentat o oportunitate de a se ridica împotriva aroganţei puterii şi a culturii impunităţii care a pătat imaginea poliţiei şi a guvernului pe care-l serveşte aceasta. Astfel, adevărata criză a ostaticilor este mai serioasă şi este legată de sentimentul general că populaţia armeană este ţinută ostatică de corupţia din guvern şi de alegerile fraudate din ultimii ani. Acest sentiment de revoltă este exacerbat de creşterea disparităţilor privind nivelul de trai care divizează ţara.

Un al doilea factor declanşator al protestelor a fost reacţia exagerată a poliţiei, care a răspuns la această criză printr-o represiune masivă, care a vizat şi jurnalişti şi a implicat şi arestări masive arbitrare de activişti civici care nu aveau legături cu grupul de atacatori. Prin urmare, cheia securităţii şi stabilităţii ţării este în mâna statului şi există un risc real de paranoia politică şi de răspunsuri prea dure care nu vor face decât să adâncească diviziunile şi nemulţumirea în Armenia.

În ciuda nemulţumirii populaţiei faţă de guvern, situaţia actuală din Armenia nu este un “moment revoluţionar”. Faptul că partidele de opoziţie rămân discreditate şi la fel de nepopulare ca puterea face improbabilă izbucnirea unei rebeliuni spontane.

Un al treilea factor care a intensificat protestele este sentimentul de incertitudine şi teama populaţiei că guvernul armean va face concesii privind conflictul din Nagorno-Karabah. Ca urmare a ofensivei militare azere care a reuşit să recupereze o parte din teritoriul controlat de armeni, acest nivel de frică, vulnerabilitate şi slăbiciune reprezintă o fază nouă în opinia publică.

Ce perspective vedeţi pentru mişcarea de protest?

Dincolo de faptul că luarea ostaticilor a fost un act de disperare, unul criminal, care nu poate fi justificat, el a reprezentat o greşeală. Atacatorii s-au aşteptat ca luarea ostaticilor în secţia de poliţie să declanşeze o revoltă populară serioasă, o rebeliune a întregii populaţii armene, dar nu a fost aşa. Militanţii care fac parte din mişcarea de opoziţie Parlamentul Fondator, cunoscută pentru ideile ei dure legate de conflictul din Nagorno-Karabah, au formulat revendicări nerealiste şi de nerealizat precum eliberarea imediată a tuturor prizonierilor politici, inclusiv liderul grupării, şi demisia preşedintelui Serj Sarkisian.

Totuşi este periculos faptul că nici poliţia şi nici guvernul nu înţeleg contextul şi acţionează de pe o poziţie de slăbiciune. Această criză va avea consecinţe de politică internă şi pentru guvernul armean. Totuşi, în ciuda nemulţumirii populaţiei faţă de guvern, situaţia actuală din Armenia nu este un “moment revoluţionar”. Faptul că partidele de opoziţie rămân discreditate şi la fel de nepopulare ca puterea face improbabilă izbucnirea unei rebeliuni spontane.

Totuşi stabilitatea în ţară va depinde în mare parte de atenţia pe care o va da guvernul semnalelor de avertizare şi dacă acesta va lua în serios necesitatea de a face reforme reale. Este clar că societatea civilă armeană nu mai acceptă nivelul mare de corupţie şi de autoritarism. Merită urmărit nu doar tineretul ca agent al schimbării, ci şi opoziţia emergentă, aşa cum a arătat rolul de mediator pe care l-a jucat parlamentarul Nikol Pashinyan, unul dintre liderii partidului “Contractului Civil”, care a fost singura persoană acceptată de ambele părţi ca mediator în această criză. Pashinyan a reuşit să negocieze cu militanţii care au luat ostaticii şi i-a convins să se predea. Acest lucru arată şi incapacitatea guvernului de a răspunde adecvat la această criză.

Richard Giragosian este director al Regional Studies Center (RSC), un “think tank” independent din Erevan, Armenia.