Ce a câştigat Ungaria din prietenia lui Orban cu Putin

Scriam mai demult că Ungaria lui Orban seamănă tot mai mult cu Rusia lui Putin. Ţara se izolează, iar pentru ca regimul să menţină controlul intern, propune o aşa zisă alternativă - democraţia neliberală - şi intră într-o confruntare cu Vestul. Ca şi Moscova, Budapesta foloseşte arma minorităţilor împotriva unor state vecine precum România şi Slovacia, marşând pe un mesaj naţionalist. Ambele state devin falşi profeţi ai unei false alternative: capitalismul autoritarist opus democraţiei liberale.

Este clar că Orban nu vrea ca ţara sa să părăsească UE, ci doar să trimită un mesaj europenilor că dacă nu iau în calcul interesele Budapestei, are şi un alt aliat-alternativă la care poate apela - Moscova. Aşa se explică şi ultima întâlnire de la Moscova cu preşedintele Vladimir Putin, de pe 17 februarie, când premierul ungar a declarat că sancţiunile UE împotriva Rusiei ar putea să nu fie extinse vara aceasta.

Este o declaraţie obişnuită deja pentru Orban, care se încadrează în ritualul vizitelor de curtoazie pe care el şi Putin şi le fac cel puţin odată pe an pentru a arăta lumii că prietenia lor este solidă şi că în ciuda sancţiunilor impuse Rusiei de SUA şi UE, ei intenţionează să-şi extindă cooperarea.

Orban nu pierde niciun prilej de a-i provoca pe liderii europeni, în timp ce Putin se foloseşte de aceste vizite pentru a-şi mai legitima regimul şi a arăta că nu este atât de izolat în plan extern. Totuşi dincolo de aceste ritualuri, parteneriatul ruso-ungar n-a căpătat consistenţa clamată de cei doi lideri. De exemplu, printr-un acord semnat în urmă cu doi ani, Rusia se angaja să contribuie la construirea a două reactoare nucleare noi la centrala din Paks cu o linie de credit de 10 miliarde de euro, pe lângă cele 2,5 miliarde de euro care ar urma sa fie alocate de Ungaria de la bugetul de stat. Dacă proiectul ar fi realizat, Rusia s-ar implanta serios pe piaţa nucleară est-europeană, iar Ungaria ar primi energie la preţuri mai mici care i-ar acoperi o treime din cerere. În ciuda declaraţiilor sforăitoare, până în prezent proiectul n-a demarat însă şi nu s-au alocat niciun fel de fonduri.

Acest caz arată foarte bine dependenţa Ungariei de UE, care nu s-a grăbit să dea undă verde unui proiect care nu face decât să adâncească dependenţa energetică de Rusia. În prezent, Bruxelles-ul investighează modul în care s-a făcut licitaţia într-un mod total netransparent, doar cu participarea Rusiei, cât şi o eventuală încălcare a practicilor de concurenţă. Prin alocarea de fonduri de la buget pentru noile reactoare, Ungaria ar subvenţiona unul dintre proprii săi furnizori de energie, excluzând alţi furnizori de pe piaţă care provin din alte state europene.

Dincolo de opoziţia UE, Rusia, care este într-o situaţie economică tot mai dificilă, nu mai are bani pentru a finanţa astfel de mari proiecte de soft power în plan extern. Ministrul adjunct de Finanţe Serghei Storchak a anunţat deja că Rusia îşi va reduce drastic împrumuturile către ţările străine.

Iluzii şi eşecuri

Nici în privinţa gazului, parteneriatul ruso-ungar n-a avansat. Deşi Ungaria a sfidat UE şi a decis să participe la cele două conducte ruseşti, South Stream şi Turkish Stream, ambele proiecte au fost abandonate, din cauza opoziţiei Uniunii şi respectiv a escaladării conflictului dintre Turcia şi Rusia după doborârea avionului. În lipsa oricărui proiect comun major, Putin şi Orban au anunţat la Moscova doar că cele două ţări şi-au extins contractul de furnizare de gaz până în 2019.

Deşi Ungaria importă peste 80% din gaz din Rusia, aceasta nu era o veste deosebită. Nu este o noutate nici că ungurilor li s-au făcut discounturi mari la gaz, mai ales că şi alte ţări europene primesc gaz în condiţii similare, iar liderii lor nu fac mare caz de asta, ca Orban, care se duce la Kremlin pentru a trâmbiţa un acord în negocierile privind livrările de gaz. ”Anularea construirii South Stream a fost o lovitură. Gazul ieftin este un pilon fundamental al politicilor populiste ale guvernului ungar. De partea cealaltă, Putin încearcă să submineze unitatea europeană folosindu-se de verigile cele mai slabe”, explică Peter Kreko de la think-tank-ul Political Capital pentru Bloomberg.

Orban nu pierde niciun prilej de a-i provoca pe liderii europeni, în timp ce Putin se foloseşte de aceste vizite pentru a-şi mai legitima regimul şi a arăta că nu este atât de izolat în plan extern. Totuşi dincolo de aceste ritualuri, parteneriatul ruso-ungar n-a căpătat consistenţa clamată de cei doi lideri.

Falsa alternativă

Ultima vizită a lui Orban la Moscova a arătat tocmai că de fapt parteneriatul cu Rusia nu este decât o falsă alternativă şi care nu a dat roade, dacă doar atât a putut fi anunţat ca rezultat. Ce-i drept media rusă a mai anunţat că Ungaria este pe cale să cumpere 30 de elicoptere militare ruseşti pentru o jumătate de miliard de dolari, echivalentul a jumătate din bugetul militar anual al Ungariei, dar cei doi lideri n-au spus nimic despre un astfel de acord la întâlnirea de la Moscova. Budapesta era criticată de NATO tocmai pentru că aloca doar 1% din PIB pentru apărare, aşa că este greu de crezut că deodată Ungaria îşi va folosi jumătate din bugetul militar pentru a cumpăra elicoptere ruseşti.

Indiferent că este vorba despre gaz, elicoptere sau energie nucleară, problema Ungariei este că e prea tare integrată în structurile occidentale precum NATO şi UE pentru ca şi un lider gen Viktor Orban să schimbe orientarea ţării radical dinspre Vest către Est. De partea cealaltă Rusia nu reuşeşte să destabilizeze Occidentul serios, dacă nici măcar un lider ca Orban nu poate fi convins să confrunte deschis nu doar UE, ci şi NATO, riscându-şi poziţia internă şi externă printr-o ruptură. Aceste încercări ale Moscovei de a face alianţe separate cu unele state europene şi de a cultiva relaţii personale cu unii lideri par să fie la fel de lipsite de rezultate ca şi parteneriatele premierului maghiar cu Rusia.

Orban a mai cerut ridicarea sancţiunilor la adresa Rusiei şi în trecut, susţinând că ele fac mai mult rău Europei decât Rusiei. În plus, Budapesta a cerut autonomie pentru etnicii unguri din vestul Ucrainei, dar apoi el a revenit de fiecare dată pe linia UE, reafirmând susţinerea suveranităţii Ucrainei şi angajamentul Ungariei faţă de NATO. Mai mult, Orban a curtat-o şi pe Merkel, afirmând că relaţia cu Germania este prioritatea politicii externe ungare, dat fiind că ţara sa depinde puternic de Berlin din punct de vedere economic şi al investiţiilor.

În concluzie, jocul la două capete nu a funcţionat nici în cazul Ucrainei, şi nu funcţionează nici în cel al Ungariei. Orban execută în acest moment un balans periculos între Rusia şi UE, ”care combină elemente de înţelegere, consens, sfidare şi rezistenţă”, după cum el însuşi explica. Scopul este să cultive o ambiguitate legată de relaţia Ungariei cu Vestul, de care să profite şi în relaţia cu Europa şi în cea cu Moscova. Acest joc de pendulare între Est şi Vest, pe care Ucraina l-a jucat atâţia ani, este însă greu de făcut de Budapesta, dat fiind contextul actual complicat. Ungaria este aproape complet dependentă de Rusia energetic, dar este şi membră NATO şi UE. Budapesta condamnă formal agresiunea rusă în Ucraina, dar se opune prelungirii sancţiunilor impuse Moscovei. "Sancţiunile nu pot fi decise prin ascunderea problemelor sub preş. Credem că problema sancţiunilor trebuie decisă la cel mai înalt nivel. Prelungirea nu poate fi automată", a afirmat luni Peter Szijjarto, şeful diplomaţiei ungare.

Budapesta nu poate însă menţine prea mult timp acest joc ipocrit şi va trebui să aleagă.