"Cât tupeu, câtă corupţie!" - Eco-Civica susţine că o insulă de pe râul Jiu ar fi fost vândută ilegal

Insula de pe râul Jiu (Facebook/fundatiaecocivica)
Andrei Popescu
30.09.2024

Fundaţia Eco-Civica a declarat, duminică, într-o postare pe social-media, că o frumoasă insulă de pe râul Jiu ar fi fost vândută “ilegal” către un investitor din zonă, deşi, potrivit Constituţiei României şi a Legii apelor, bucata de pământ aparţine domeniului public al statului.

“Cum să vinzi o insulă?! O parte din insula de pe Jiu din municipiul Tg Jiu a fost VÂNDUTĂ!!! Ştim că pare incredibil, că poate credeţi că e o eroare, o ştire falsă, dar nu. Insula din mijlocul râului Jiu, din Tg Jiu, a fost vândută unui mare ‘investitor’ din zonă. Vorbim de o insulă naturală pe râu chiar în vecinătatea parcului central în care se află Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii.

Omul de afaceri avea în concesiune 1,5 hectare din insula respectivă pe care desfăşura activităţi economice şi de agrement. Nu mai era mulţumit că o avea în concesiune şi printr-o minune a Guvernului, adică o hotărâre de guvern, insula este trecută, ilegal, din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Tg Jiu!!!”, a scris fundaţia într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit fundaţiei, “printr-o altă minune, adică o hotărâre de consiliu local, insula este trecută, ilegal, evident, din domeniul public al municipiului Tg Jiu în domeniul privat, apoi vândută fostului concesionar!!!”.

De asemenea, Eco-Civica susţine că “pare că totul a fost dirijat către omul care nu mai voia concesiune ci proprietate”.

“Deci au vândut mijlocul albiei râului, albia minoră a acestuia, cu toate că onorata Constituţie cât şi legea apelor spun clar că apele de suprafaţă şi toate insulele situate pe acestea sunt DOMENIUL PUBLIC AL STATUTULUI”, continuat fundaţia.

Totodată, Eco-Civica a afirmat că a depus plângere pentru a ataca respectivele hotărâri şi a readuce insula în domeniul public al statului:

“Noi am aflat întâmplător de tărăşenie, în urmă cu câteva zile, şi am depus Plângere prealabilă pentru a ataca respectivele hotărâri şi a readuce insula în domeniul public al statului, fiind parte a patrimoniului nostru natural. Halal autorităţi oameni buni, cât curaj, cât tupeu, câtă corupţie să poţi fura bunul public!”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor