Nistor Man: Percheziţiile te terorizau, înfiltrau în sufletul omului frica şi supunerea. INTERVIU EXCLUSIV (Partea I)

Domnul Nistor Man, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Târgu Mureş a avut amabilitatea să acorde reporterilor Epoch Times un interviu după ce a vizionat Expoziţia de artă Adevăr – Compasiune – Toleranţă, care a fost organizată la Galeriile Uniunii Artiştilor Plastici din Târgu Mureş. Picturile, care sunt create de artişti consacraţi de etnie chineză persecutaţi de regimul comunist chinez pentru credinţa lor în Adevăr, Compasiune şi Toleranţă, înfăţişează experienţele trăite de artişti, care au fost torturaţi şi întemniţaţi în China. În timp ce a vizionat tablourile, dl Nistor Man şi-a reamintit clipele grele trăite în închisorile comuniste de deţinuţii politici din ţara noastră.

Dl Nistor Man face o paralelă între ororile care se întâmplă în momentul de faţă şi metodele de tortură inumane şi inimaginabile folosite de autorităţile comuniste chineze pentru a tortura practicanţii Falun Gong şi momentele de teroare trăite de foştii deţinuţi politici români în timpul comunismului, când au fost terorizaţi şi umiliţi oameni de cultură, politicieni, doctori, precum şi oameni simpli.

Preşedintele foştilor deţinuţi politici din Târgu Mureş a menţionat că în timpul vizionării expoziţiei a ajuns la concluzia că Asia îşi păstrează tradiţionala cruzime în suferinţă - care este prezentă în toate picturile -, menţionând că acolo nu sunt grupuri teroriste care terorizează oamenii, ci statul este acela care face acest lucru prin doctrina sa şi prin aplicarea puterii.

Referitor la suferinţa foştilor deţinuţi politici români, dl Nistor Man a povestit: "Percheziţia din închisoare este un lucru îngrozitor. Închipuiţi-vă că în închisorile noastre când ajungeam la Jilava iarna te dezbrăcau gol-goluţ într-un hol care dădea afară. Ei în şube şi noi în pielea goală. O jumătate de oră îţi făcea percheziţie, sau o oră, te ţinea cât vroia el. Şi-ţi lua fiecare cusătură să n-ai nimic acolo la cusătură, fiecare hăinuţă mică, fiecare cămaşă. Dar percheziţiile erau cu scopul de a teroriza, de a înfiltra în sufletul omului frica şi supunerea. În închisorile comuniste rar s-a întâmplat vreo răscoală. Toată lumea era depersonalizată total, nu mai aveai nicio personalitate. Personalitatea era aşa de înfrântă încât gardianul sergent îi spunea fostului general: „Ce-ai fost tu, mă?”, „General în armata română.”, „Aici nu eşti nimic.” Sau un general a spus „Ce-ai fost tu, mă?”, „Fost şi viitor general.” Praf l-a făcut. Atâta l-a bătut până l-a terminat complet."

Vă prezentăm mai jos interviul integral acordat de domnul Nistor Man reporterilor Epoch Times:

Dl Nistor Man: Am vizitat expoziţia de pictură chinezească şi am ajuns la concluzia că Asia işi păstrează tradiţionala cruzime în suferinţă. Suferinţa este foarte prezentă în toate picturile. Pentru că suferinţa este foarte concretă, picturile nu sunt abstracte deloc. Şi suferinţa se adresează simţurilor care sunt foarte concrete şi mai concret ca suferinţa nu-i nimic pentru că este trăită cu toată fiinţa. Suferinţa, cu cât e mai puternică cu atât e mai lungă – timpul creşte, ai impresia că au trecut ore multe când te doare grozav în punctul acela.

Picturile. Cea mai impresionantă pictură este aceea în care unui om încă în viaţă i se extrag organele din corp. Este ceva nemaivăzut până acum, ca unui om să i se extragă organele necesare altui om. În pictură se vede mult sânge.

În aproape toate picturile domină roşul sângelui, peste tot curge sânge şi aici se vede cruzimea asiatică.

Comunismul nostru a aplicat tortura cu cruzime tipic asiatică. În închisorile noastre era o lozincă: deţinutul trebuie să perceapă dureros trecerea timpului. Într-o vreme când noi eram conştienţi că trebuie să rezistăm acestei agresiuni împotriva neamului, să asigurăm supravieţuirea neamului împotriva lor, trebuia să apărăm chiar cu preţul vieţii valorile cele mai scumpe nouă cum erau onoarea, demnitatea, rezistenţa, mila, într-ajutorarea, compasiunea de care vorbeşte Falun Gong, deci aceste virtuţi care lipseau şi care erau considerate slăbiciuni burgheze şi medievale.

Acum nimeni nu mai vorbeşte la noi de comunism. Îl apără câţiva ţărani de la ţară care supravieţuiau că furau de la comunism, sau câţiva muncitori care aveau un serviciu rău plătit. Dar totuşi, ei n-au ştiut că comunismul a trăit din criză în criză şi a sucombat după ce a sucombat prima dată socialismul în Rusia sovietică. Deşi Rusia era cea mai bogată ţară din lume, oamenii o duceau cel mai rău. Li s-a furat libertatea. Libertatea este averea cea mai mare a unui popor sau a unui individ. Libertatea este foarte bine definită de un filosof danez Hugo Grotius: „Libertatea este un drept dăruit ginţilor, adică popoarelor de către Dumnezeu ” căci de la început Dumnezeu te-a făcut liber şi pe tine ca individ şi pe tine ca naţiune. Unii vor spune astăzi: „Da, bine, atunci am avut, atunci erau mai puţini hoţi sau am avut un serviciu”. Dar tot un filosof francez Camus, care a aderat la ideile comuniste, spunea că oricâte rele pretinde că înlătură dictatura, nu-i un rău mai mare ca însăşi dictatura. Şi mă gândesc din nou că pe această dictatură comunistă nu a interesat-o decât puterea. Puterea pentru ce? Puterea pentru putere!

Este o pictură care am înregistrat-o şi mi s-a părut interesant : „Un practicant Falun Gong întemniţat” legat cu mâinile sus, pictură pe care o putem şi noi face oricând. La securitate eram mult timp cu mâinile sus, până nu mai puteam, şi când nu mai puteai îţi legau mâinile şi te atârnau sus. Deci avem ceva comun cu chinezii – cruzimea în suferinţă.

O altă pictură este: „Killed for their belief ” – “Omorâţi pentru credinţa lor” şi într-adevăr se vede acolo un temnicer care ucide un om legat. Este total împotriva culturii europene. Un om legat nu se bate şi unui om legat nu-i mai faci nimic că este legat, deja cea mai mare pedeapsă este că este legat.

„Zidul roşu” este o pictură sugestivă într-adevăr, parcă le depăşeşte pe celelalte, sugerează totalitarismul comunist în roşu.

În multe picturi apar femei. Într-o pictură apare o femeie spânzurată de mâini în închisoare. O femeie în greva foamei este torturată de doi deţinuţi şi de doi gardieni, ea este hrănită forţat. Dacă erai în greva foamei nu te lăsau să termini greva foamei, nu te lăsau să mori că trebuie să suferi în continuare....deci e obligat comandantul închisorii să te hrănească artificial şi ţi se bagă un tub şi ţi se pune alimentul pe tub. De ce comandantul închisorii? Asta este în timpul comunismului.

Dintre metodele folosite de chinezi pe care le-am găsit şi la noi este izolarea în celule speciale în beci. Erau celule mici unde băgau 20-30 de oameni, care îşi făceau treburile acolo. Trebuia să stai tot timpul în picioare, nu te puteai aşeza jos, că jos era murdărie de 10 -12 centimetri. Te scoteau de acolo numai după 4, 5, 6 zile, dacă te mai scoteau, pentru că unii mureau acolo.

La un moment dat, lumea apuseană s-a sesizat că în România sunt pline închisorile, că în România există fenomenul Piteşti, unde deţinuţii se băteau între ei ajutaţi de gardieni, unde oamenii nu puteau rezista la suferinţa fără de sfârşit zi şi noapte. S-a publicat în apus despre asta şi au fost arestaţi foarte mulţi comandanţi de închisori, dar au făcut 2 ani de închisoare, li s-a dat drumul şi au fost reabilitaţi şi puşi în aceleaşi posturi.

În timpul comunismului, asta prin 1953 – 1955, România căuta să intre în rândul Naţiunilor Unite. România însă va intra în Organizaţia Naţiunilor Unite abea în 1955.

România cunoaşte două mari perioade de teroare 1948 – 1958 şi 1958 –1964. În 1964 deţinuţii politici sunt eliberaţi. Ei spuneau mereu că nu mai avem deţinuţi politici, dar tot timpul închisoarea Aiudului avea de la 200 până la 400 de deţinuţi politici.

Din când în când ne întâlnim la congresul nostru cu deţinuţii politici care au făcut închisoare pe vremea când România declara că nu avem deţinuţi politici. O minciună, tipică comunistă.

În pictura ”Curaj fără compromis” predomină cruzimea, nu compasiunea. Un adept Falun Gong condamnat la 19 ani, este închis, legat de scaun de mâini şi de picioare şi torturat până la moarte. Şi să ştiţi că omul torturat speră, oricât ar fi de torturat el tot speră. Nu degeaba se spune că speranţa moare ultima.

În pictura „Durerea unei orfane” este o fetiţă care păstrează cenuşa părinţilor ucişi într-o ladă. Chinezii au în comun cu noi descinderea la domiciliu, percheziţia.

Percheziţia din închisoare este un lucru îngrozitor. Închipuiţi-vă că în închisorile noastre când ajungeam la Jilava iarna te dezbrăcau gol-goluţ într-un hol care dădea afară. Ei în şube şi noi în pielea goală. O jumătate de oră îţi făcea percheziţie, sau o oră, te ţinea cât vroia el. Şi-ţi lua fiecare cusătură să n-ai nimic acolo la cusătură, fiecare hăinuţă mică, fiecare cămaşă. Dar percheziţiile erau cu scopul de a teroriza, de a înfiltra în sufletul omului frica şi supunerea. În închisorile comuniste rar s-a întâmplat vreo răscoală. Toată lumea era depersonalizată total, nu mai aveai nicio personalitate. Personalitatea era aşa de înfrântă încât gardianul sergent îi spunea fostului general: „Ce-ai fost tu, mă?”, „General în armata română.”, „Aici nu eşti nimic.”. Sau un general a spus „Ce-ai fost tu, mă?”, „Fost şi viitor general.”. Praf l-a făcut. Atâta l-a bătut până l-a terminat complet.

Dintre metodele folosite de chinezi pe care le-am găsit şi la noi este izolarea în celule speciale în beci. Erau celule mici unde băgau 20-30 de oameni, care îşi făceau treburile acolo. Trebuia să stai tot timpul în picioare, nu te puteai aşeza jos, că jos era murdărie de 10 - 12 centimetri. Te scoteau de acolo numai după 4, 5, 6 zile, dacă te mai scoteau, pentru că unii mureau acolo.

Mi-a plăcut relatarea din pictura „Fiul meu”. Mama îşi ţine fiul mort în braţe şi întreabă: „De ce?”. Această întrebare “de ce” era repetată aproape de toată lumea din ţara noastră. Că cei mai mulţi dintre deţinuţii politici nu ştiau de ce erau arestaţi.

Era o perioadă când pe Canal aveau nevoie de mână de lucru şi arestările erau în funcţie de nevoia mâinii de lucru mai ales în perioada Canalului. Cinci colonei şi generali de la Ministerul de Interne planificau pe regiuni câţi să fie arestaţi şi câţi să fie trimişi la locurile de muncă. De ce? Pentru putere, ca să-şi păstreze puterea.

Marea Charta Libertatum, Marea Cartă a Libertăţilor din Anglia sau Habeas Corpus mai târziu sau Declaraţia drepturilor omului din Franţa din timpul revoluţiei sau, mai mult, Declaraţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului din 10 decembrie 1948. Pe toate acestea comunismul le-a pus la pământ, n-aveau nicio valoare în faţa lor. Şi nu numa' atât. Credeau că vor câştiga toată lumea.

Va urma.