Băsescu: În Ucraina situaţia nu este deloc uşoară. Există riscul extinderii conflictului

Preşedintele Traian Băsescu a avertizat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă comună cu omologul său ceh, Milos Zeman, că situaţia din Ucraina „nu este uşoară deloc” existând riscul extinderii conflictului şi în regiunea Odessa, „ceea ce ar putea afecta, considerabil, şi situaţia Transnistriei, dacă, într-adevăr, Federaţia Rusă are ca obiectiv să revină la gurile Dunării”.
Andrei Pricopie
20.05.2014

alte articole

Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014 (Sean Gallup / Getty Images)
Andrei Pricopie
20.05.2014

Preşedintele Traian Băsescu a avertizat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă comună cu omologul său ceh, Milos Zeman, că situaţia din Ucraina „nu este uşoară deloc” existând riscul extinderii conflictului şi în regiunea Odessa, „ceea ce ar putea afecta, considerabil, şi situaţia Transnistriei, dacă, într-adevăr, Federaţia Rusă are ca obiectiv să revină la gurile Dunării”, scrie Realitatea.net

„Situaţia din Ucraina nu este uşoară deloc”, a declarat preşedintele Traian Băsescu, adăugând că, pe de o parte, în Doneţk muncitorii au ieşit în stradă cerând unitate, în timp ce la Slaviansk s-au auzit focuri de armă şi continuă confruntările militare.

Totodată, preşedintele a subliniat faptul că este foarte greu de anticipat ce se va întâmpla, „mai ales că Federaţia Rusă nu face publică o poziţie a sa, o poziţie credibilă, care să ne ajute să înţelegem şi care va fi implicaţia Federaţiei Ruse pe mai departe”.

Traian Băsescu a avertizat că există riscul extinderii conflictului şi în regiunea Odessa, „ceea ce ar putea afecta considerabil şi situaţia Transnistriei, dacă, într-adevăr, Federaţia Rusă are ca obiectiv să revină la gurile Dunării, la braţul Chilia”. „Noi nu excludem această posibilitate şi o considerăm doar o chestiune de timp”, a adăugat acesta.

Pe de altă parte, şeful statului a susţinut că „situaţia din Ucraina fragilizează situaţia Republicii Moldova”.

„Republica Moldova este aproape de semnarea Acordului de asociere şi a Acordului de liber schimb cu Uniunea Europeană şi nu excludem posibilitatea ca în perioada următoare să fie provocări, cum a fost cea a prezenţei lui Rogozin în Republica Moldova şi Transnistria pe 9 mai, cu survolarea spaţiului aerian al României. Situaţia Republicii Moldova va putea fi controlată cu calm şi fără a se ajunge la provocări, dar situaţia din Ucraina, însă, are o miză extrem de importantă, şi mai este o săptămână până la alegerile prezidenţiale”, a declarat preşedintele, menţionând că este esenţial ca preşedintele ales să fie votat pozitiv sau negativ şi în estul Ucrainei, pentru a da legitimitate pe tot teritoriul Ucrainei noului preşedinte.

La rândul său, preşedintele Cehiei, Milos Zeman, a declarat la că Cehia împărtăşeşte poziţia omologului său român.

„În cazul ajutorului economic pentru Ucraina, din partea Uniunii Europene sau de la FMI, nu ar trebui să ajungă în buzunarele oligarhilor, ci să ajute la dezvoltarea economică a Ucrainei şi pentru investiţii noi în transport, infrastructură şi în energie. La fel ca domnul preşedinte, cred că sunt un pas pozitiv alegerile prezidenţiale de la sfârşitul acestei luni. Ucraina nu are o limită inferioară pentru alegeri, deci va fi practic formal valabilă, chiar dacă nu va participa populaţia vorbitoare de limbă rusă”, a explicat preşedintele Republicii Cehia.

Şeful statului ceh a catalogat drept o greşeală absenţa vorbitorilor de limbă rusă de la vot şi a făcut un apel către cetăţenii din estul Ucrainei să meargă la vot. În opinia lui, este posibil ca prin acest boicot să se creeze o tensiune între estul şi vestul Ucrainei, ceea ce ar slăbi şi mai mult ţara.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor