Autorităţile de facto din Siria numesc un terorist de pe lista neagră a ONU drept şef al serviciilor de informaţii
Joi, autorităţile de facto din Siria l-au numit pe fostul comandant Al-Qaeda şi co-fondator al Frontului Nusra, Anas Hassan Khattab, în funcţia de şef al agenţiei generale de informaţii a ţării, potrivit publicaţiei The Cradle.
Khattab, cunoscut şi sub numele de Abu Ahmed Hudood, a fost inclus pe lista neagră a „teroriştilor” de către Consiliul de Securitate al ONU în septembrie 2014 pentru asocierea sa strânsă cu Al-Qaeda.
Potrivit listei, timp de mai mulţi ani, acesta a fost implicat „în finanţarea, planificarea, facilitarea, pregătirea sau săvârşirea de acte sau activităţi de către, în colaborare cu, sub numele, în numele sau în sprijinul” şi „sprijinind în alt mod acte sau activităţi ale” Frontului Nusra. Această ramură a Al-Qaeda a fost redenumită Hayat Tahrir al-Sham (HTS) în 2017.
Khattab a fost emirul administrativ al Frontului Nusra de la începutul anului 2014 şi a făcut parte din consiliul shura (un organism consultativ sau legislativ - n.n.) al acestuia de la jumătatea anului 2013. De asemenea, el a fost însărcinat cu selectarea gărzilor de corp personale pentru liderul HTS şi conducătorul de facto al Siriei, Abu Mohammad al-Julani, care a renunţat la numele său de război la începutul acestei luni şi îşi foloseşte acum numele real, Ahmad al-Sharaa.
În ultimii ani, Khattab a supervizat operaţiunile generale de securitate din Idlib. Implicarea sa în colectarea de informaţii datează din perioada în care HTS şi-a consolidat controlul asupra nordului Siriei cu sprijinul Turciei. În această perioadă, el a gestionat supravegherea reţelelor secrete de-a lungul graniţelor zonelor controlate de HTS.
Noul şef al serviciilor de informaţii siriene a fost sancţionat de Departamentul Trezoreriei SUA în 2012 pentru legăturile sale cu Al-Qaeda.
Khattab este cea mai recentă autoritate HTS căreia i s-a acordat o funcţie de conducere în aşa-numitul „guvern de tranziţie”, după succesul loviturii de stat susţinute de Turcia şi SUA împotriva guvernului preşedintelui sirian demis Bashar al-Assad.
Săptămâna trecută, Comandamentul general al facţiunilor armate ale opoziţiei l-a numit pe Asaad Hassan al-Shibani, membru fondator al Al-Qaeda în Siria, în calitate de nou ministru de externe interimar. Aceasta a fost urmată de numirea în funcţia de ministru al apărării a lui Murhaf Abu Qasra, un important lider al HTS cunoscut sub numele său fals Abu Hassan 600.
În timp ce HTS continuă să îşi consolideze puterea cu sprijinul deplin al ţărilor occidentale, în vestul Siriei au izbucnit confruntări între rămăşiţele Armatei Arabe Siriene (SAA) şi extremiştii conduşi de HTS.