Atentatele din Ankara şi războiul lui Erdogan împotriva kurzilor

Strategia lui Erdogan de a folosi o retorică războinică anti-kurdă pentru a recâştiga electoratul pierdut se întoarce împotriva sa, într-un context foarte complicat.
Recep Tayyip Erdogan
Recep Tayyip Erdogan (Nikolai Doichinov/AFP via Getty Images)

Atentatele cu bombă din capitala Ankara, care au ucis peste 97 de oameni, au survenit pe fondul unui război al Turciei împotriva Statului Islamic şi împotriva kurzilor şi au otrăvit şi mai mult climatul politic din Turcia.

Explicam într-un articol mai vechi de ce preşedintele Turciei se răzbună pe kurzi, aruncând ţara într-un război civil. Obiectivele sale erau de a discredita partidul pro-kurd HDP, prin asocierea cu PKK, pentru ca acesta să piardă simpatizanţi şi să nu mai reuşească să intre în Parlament la alegerile anticipate, şi totodată să împiedice formarea unui stat kurd la graniţa cu Siria.

Strategia lui Erdogan de a declanşa un război împotriva kurzilor sub pretextul luptei împotriva Statului Islamic pentru a recâştiga electoratul pierdut se dovedeşte însă complet falimentară în prezent. Atentatul de la Ankara asupra unei manifestaţii paşnice organizate de HDP arată clar electoratului turc că autorităţile nu au capacitatea să-i apere pe cetăţeni de terorişti sau nu vor. Este deja cel de-al treilea eveniment al kurzilor la care se înregistrează un atentat şi mor oameni, iar reacţia autorităţilor lasă de dorit. Acestora li se reproşează că ar fi avut informaţii în legătură cu planurile de atentat, dar n-ar fi luat nicio măsură pentru a le împiedica. În prezent, şeful poliţiei din Ankara şi al serviciului de informaţii au fost suspendaţi pe durata anchetei.

Deşi atentatul nu a fost revendicat, premierul Ahmet Davutoglu a afirmat că pe lista suspecţilor se află Statul Islamic, organizaţia separatistă kurdă PKK şi încă o organizaţie teroristă radicală de stânga – DHKP-C. Este absurd să ne imaginăm că militanţii Partidului Muncitorilor din Kurdistan ar ucide kurzi pentru a provoca autorităţile turce. Varianta mai plauzibilă este într-adevăr că masacrul de la Ankara a fost orchestrat de Statul Islamic.

ISIL profită

Teroriştii Daesh au ameninţat Turcia cu atacuri după ce aceasta a anunţat cu mare întârziere că se alătură coaliţiei internaţionale anti-ISIL, dar problema este alta. Turcia a permis ani de zile accesul nerestricţionat al teroriştilor spre Siria, iar Istanbulul devenise un adevărat centru de recrutare. Pe bună dreptate i se reproşează lui Erdogan că nu a făcut nimic pentru a combate această ameninţare pentru întreaga regiune.

În prezent, preşedintele turc culege ce a semănat. ISIL are capacitatea de a lovi Turcia din interior şi are şi interesul de a alimenta conflictul dintre autorităţile turce şi kurzi pentru că astfel ambele părţi vor fi concentrate una pe alta şi nu pe combaterea sa. Aşa se explică probabil şi faptul că gruparea nu a revendicat atentatul de la Ankara.

Daniel Nisman, preşedinte la firma de consultanţă geopolitică Levantine Group, a declarat pentru CNN că ISIL loveşte minorităţi precum şiiţii din Arabia Saudită sau kurzii în Turcia pentru a alimenta tensiunile în aceste state şi pentru că acestea sunt ţinte mai uşor de lovit.

Aşa s-a întâmplat practic şi după atentatul terorist din Suruc, în care au fost ucişi 32 de oameni. Acesta a dus la ruperea armistiţiului dintre guvernul turc şi PKK şi la reluarea ostilităţilor armate. Confruntările dintre forţele de securitate turce şi PKK, care au făcut sute de victime, sunt în interesul ISIL pentru că ele-i slăbesc pe kurzi, principalii adversari ai teroriştilor în Siria şi Irak, şi ţin ocupată armata şi aviaţia turcă.

Atentatul de la Ankara arată şi el că atunci când doi se bat al treilea câştigă. Politica lui Erdogan de a bombarda mai mult PKK, decât ţintele Statului Islamic, a fost în mod clar greşită, pentru că ISIL a beneficiat de lupta dintre cele două părţi.

Climat otrăvit

Statul Islamic are interesul de a alimenta conflictul dintre autorităţile turce şi kurzi pentru că astfel ambele părţi vor fi concentrate una pe alta şi nu pe combaterea sa.

După atentatul de la Ankara, Erdogan a vorbit despre solidaritate ca răspuns la terorism. Problema este că atmosfera politică din Turcia este dominată de diviziuni profunde, create tocmai de stilul său autoritarist şi polarizator. Cu doar două săptămâni înainte de alegerile anticipate, care vor avea loc pe 1 noiembrie, liderii HDP acuză AKP şi pe Erdogan că sunt vinovaţi pentru atentate, iar acesta continuă să ia măsuri antidemocratice precum cenzurarea reţelelor sociale şi speră să-şi realizeze totuşi planul de recuperare a majorităţii, care să-i permită să transforme Turcia în regim prezidenţial. Mai mult, protestele antiguvernamentale ca urmare a atentatelor teroriste de la Ankara au fost dispersate de poliţie în oraşul Diyarbakir cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.

Preşedintele turc marşează în continuare pe cartea naţionalistă şi anti-kurdă, dar este puţin probabil că va obţine majoritatea dorită cu această strategie. Un sondaj realizat joia trecută de Institutul Gezici arată că AKP ar obţine 40,8% din voturi, ratând majoritatea parlamentară, la fel ca şi la alegerile din iunie, când a adunat 40,9% din voturi. Ba mai mult, s-ar putea ca după atentatul de la Ankara, susţinerea pentru partidul pro-kurd HDP, aflat tot la 13%, să crească.

Chiar dacă primul ministru Ahmet Davutoglu a declarat trei zile de doliu naţional, raidurile aeriene împotriva ţintelor PKK din Turcia şi din Irak au continuat, deşi gruparea anunţase că este dispusă să suspende unilateral acţiunile militare împotriva Turciei până după alegerile parlamentare.

Context complicat

Situaţia din Turcia este complicată nu doar de atentatele teroriste şi de exacerbarea conflictelor politice, ci şi de provocările uriaşe legate de conflictul sirian pe care autorităţile trebuie să le înfrunte.

În prezent, aproximativ două milioane de refugiaţi sirieni se află pe teritoriul Turciei, care le-a deschis porţile cu generozitate. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan susţine că statul a cheltuit 7,5 miliarde de dolari pentru ajutorarea acestora, dar potrivit unor analişti încă 500.000 de sirieni ar dori să caute refugiu în Turcia.

Un nou raport al Brookings Institution arată că ”resursele Turciei şi răbdarea publică se diminuează” în absenţa sprijinului pe plan internaţional. Uniunea Europeană s-a oferit recent să investească în taberele de refugiaţi din Turcia şi cere Ankarei să-şi securizeze mai bine graniţele pentru ca sirienii să nu mai poată ajunge în Europa, dar autorităţile turce cer în schimb ridicarea vizelor pentru turci şi o perspectivă concretă de aderare, ceea ce este foarte improbabil să obţină.

La toate acestea se adaugă intrările recente ale Rusiei în spaţiul aerian turc şi doborârea unui avion rusesc, neconfirmată până în prezent. Turcia a fost statul care a făcut constant presiuni asupra SUA pentru crearea unei regiuni sigure pentru civili în nordul Siriei, prin instituirea unei zone de excludere aeriană, dar nu a obţinut acest lucru de la administraţia Obama. Scopul Turciei era să oprească fluxul uriaş de refugiaţi sirieni către teritoriul său. Nu doar că acesta nu a fost realizat, dar Turcia riscă să intre într-un război cu Rusia din cauza operaţiunilor Moscovei din Siria.

În concluzie, acest cocktail exploziv de probleme interne şi externe riscă să arunce Turcia în haos, iar alegerile anticipate de la 1 noiembrie nu promit nici ele o detensionare a situaţiei, ba dimpotrivă.