De ce se răzbună Erdogan pe kurzi
alte articole
Turcia a fost criticată pe bună dreptate de-a lungul timpului că nu a făcut nimic pentru a opri Statul Islamic să devină o ameninţare pentru întreaga regiune. Scriam acum un an despre cum legăturile cu ISIL se întorc împotriva lui Erdogan şi despre faptul că Istanbulul devenise un loc de recrutare pentru viitorii luptători ai ISIS, gruparea teroristă care a ocupat mari zone din nordul Irakului şi Siriei pentru a constitui un stat islamic.
Premierul turc de la acea vreme a închis ochii, în numele susţinerii rebelilor din Siria care încearcă înlăturarea regimului Assad. Mai mult, potrivit Human Rights Watch, islamiştii ar fi fost antrenaţi şi echipaţi cu bani şi arme în Turcia pentru a lupta împotriva regimului sirian. Chiar şi după răpirea celor 81 de cetăţeni turci în oraşul Mosul de către ISIL, Ankara nu s-a alăturat coaliţiei internaţionale de combatere a Statului Islamic. A trebuit să vină sângerosul atentat terorist de la Suruc, în care au murit 32 de turci, pentru că autorităţile turce să reacţioneze la pericolul care ameninţă direct graniţa ţării. Guvernul turc a aprobat recent trimiterea de avioane de luptă care să bombardeze ţinte IS în Siria, iar poliţia a început să aresteze presupuşi membri ai grupării teroriste din toată ţara. Mai mult, Ankara a anunţat că este deschisă unei cooperări antiteroriste mai puternice cu SUA şi le-a permis deodată americanilor să folosească baza militară strategică de la Incirlik, după ce refuzase aliaţilor NATO accesul la aceasta mai multă vreme.
Această schimbare de atitudine ascunde însă un plan mai amplu al lui Erdogan care n-a renunţat la ambiţiile sale de a schimba Constituţia şi de a transforma Turcia într-un regim prezidenţial în care el să aibă puteri depline. Preşedintele turc a anunţat recent că procesul de pace cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) nu mai poate fi continuat şi a declarat răspicat că PKK reprezintă o ameninţare la fel de mare ca şi Statul Islamic. Sub motivul că doi poliţişti au fost ucişi de această grupare, Erdogan a pornit raiduri aeriene chiar mai puternice decât împotriva SI împotriva PKK în Irak, mizând pe faptul că ajutându-i pe americani contra ISIL, aceştia şi aliaţii lor nu vor critica prea mult acţiunile sale împotriva kurzilor.
Miza externă a războiului lui Erdogan împotriva PKK şi a acceptării folosirii bazelor aeriene de către SUA este împiedicarea formării unui stat kurd la graniţa cu Siria. Miliţiile kurde din Siria, aşa numitele Unităţi de Apărare a Poporului (YPG), au fost principala forţă care a dus greul luptei terestre împotriva Statului Islamic, reuşind să elibereze oraşul Kobane. Ele au recuperat zone importante de sub controlul teroriştilor şi au fost susţinuţi de americanii care nu voiau să se implice on the ground, prin raiduri aeriene.
Stephan Richter, redactor-şef la The Globalist, merge mai departe şi afirmă într-un articol publicat de ”Huffington Post” că în ”dorinţa oarbă de a distruge ISIS, Obama şi echipa sa au fost atât de dornici de a primi dreptul să folosească bazele aeriene turce încât au uitat de partea întunecată a lui Erdogan”. În opinia să, americanii îl ajută acum pe Erdogan să-şi realizeze scopurile de politică internă chiar împotriva luptătorilor kurzi care au fost cel mai important aliat al SUA împotriva ISIL în Siria. Richter susţine că americanii i-au vândut astfel pe kurzi.
Planurile de război ale lui Erdogan au într-adevăr o puternică valenţă de politică internă. Preşedintele turc nu poate accepta înfrângerea sa la ultimele alegeri parlamentare, când AKP a pierdut majoritatea după 12 ani din cauza partidului pro-kurd HDP care a obţinut 13% din voturi, intrând pentru prima dată în Parlament. Erdogan vrea acum să se răzbune pe kurzi pentru că i-au zădărnicit planul de a schimba Constituţia şi de a transforma Turcia într-o dictatură personală. El încearcă să provoace alegeri anticipate şi speră ca printr-un discurs naţionalist dur şi o retorică inflamatoare de război împotriva kurzilor să recucerească electoratul pierdut de AKP.
Mai mult, nu cred că există premise pentru că strategia lui Erdogan să dea roade, dat fiind că majoritatea a fost pierdută de AKP tocmai din cauza stilului autocratic şi a campaniei agresive a preşedintelui. Nemulţumirile turcilor legate de corupţie, suprimarea libertăţilor civile şi încetinirea economiei nu pot fi înlăturate cu retorică de război. AKP nu-şi găseşte aliaţi tot din aceeaşi cauză şi nu cred că pozând în liderul dur care-i pedepseşte pe terorişti, Erdogan poate rupe din votul naţionaliştilor. Cât despre votul kurzilor, analistul turc Mustafa Akyol, arată într-un articol pentru Huffington Post că kurzii pro-PKK şi cei de stânga din Turcia condamnă AKP pentru susţinerea, dacă nu crearea ISIS.
Sub pretextul luptei împotriva Statului Islamic, Erdogan a declanşat un război împotriva kurzilor, pe plan extern şi intern, care are ca scop recâştigarea majorităţii pierdute de AKP.
Răzbunarea lui Erdogan
Preşedintele turc a ameninţat marţea trecută că partidul kurd HDP ”trebuie să plătească un preţ pentru legăturile sale cu grupări teroriste” şi a declarat că imunitatea parlamentară a liderilor partidului trebuie ridicată. Aceste declaraţii par să confirme că prin agitarea pericolului terorist şi discreditarea kurzilor, Erdogan încearcă să-i elimine din Parlament şi să obţină mai multe voturi din partea naţionaliştilor.
Într-un interviu acordat agenţiei Reuters, Selahattin Demirtaş, liderul partidului pro-kurd, a declarat că principalul scop al campaniei Turciei împotriva terorismului nu este de a combate jihadiştii Statului Islamic, ci să-i împiedice pe kurzi să unească teritoriile pe care le controlează într-o entitate comună în nordul Siriei. Mai mult, el a afirmat că AKP aruncă ţara într-un conflict, căutând răzbunare pentru pierderea majorităţii la alegerile din iunie.
Faptul că Procuratura din provincia majoritar kurdă Diyarbakir a deschis o investigaţie împotriva lui Demirtaş sub acuzaţia că ”a provocat şi a înarmat protestatari” în timpul unor demonstraţii din 2014 confirmă planul lui Erdogan. Dar cum bine spune o vorbă românească ”Cine seamănă vânt, culege furtună”. Jocul periculos cu ISIL s-a întors deja împotriva lui Erdogan şi a Turciei, dar cel cu PKK şi HDP riscă să arunce ţara cu adevărat în haos.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
