Arta de a dărui şi de a primi

În antichitate, „Arta de a dărui” era legată de competiţie şi de măreţie, dar azi depăşeşte cu mult materialul. Un cadou exprimă sentimente de fericire, iubire, recunoştinţă şi sprijin. Atunci când urmeză să oferim un cadou, ar trebui să ne gândim ce anume ar aduce bucurie sau fericire persoanei căreia îi este destinat: ceva ce îi este util, care are legătură cu gusturile sau pasiunile sale sau ceva care ştii că îi va atinge cele mai profunde fibre.

Oferirea de cadouri este strâns legată de felul în care reuşeşti să faci pe cineva să se simtă special, este un schimb emoţional şi social care ne determină să căutăm, să investigăm şi să fim creativi pentru a obţine cadoul perfect.

De ce oferim cadouri

Specialiştii spun că a oferi cadouri este o parte importantă şi complexă a interacţiunii umane, ce ajută la definirea relaţiilor şi întăreşte legăturile de familie. Un dar ne conectează emoţional cu ceilalţi, iar cel care dă, mai degrabă decât cel care primeşte, este cel care are cele mai mari beneficii psihice într-un cadou. Acum se poate înţelege mai bine prietenia, acel sentiment de a planifica totul, de a împărtăşi emoţii, de a simţi fericirea celor care caută să surprindă pe cineva special. Acest lucru este direct asociat cu generozitatea, care se reflectă la cel ce dăruieşte, deşi de multe ori pare că nu simte nimic. Ceea ce nu ştim este că beneficiile pentru creier sunt mai mari atunci când oferim, decât atunci când primim.

Femeile sunt cele care oferă cele mai multe cadouri, iar pentru ele, valoarea afectivă sau semnificaţia emoţională este foarte importantă, în timp ce bărbaţii tind să îşi bazeze decizia pe preţ şi pe simţul practic.

Putem să ne bucurăm de această artă oricând, nu avem nevoie de o zi specială. Scopul unei surprize este acela de a te bucura de bucuria celorlalţi şi aceasta contează cel mai mult. Cel ce dăruieşte este cel ce va primi. Se ştie încă din cele mai vechi timpuri că aceste cadouri aduc noroc.

Generozitate şi recunoştinţă antică

Să vedem cum a fost înţeleasă această „Artă de a dărui şi de a primi” în vremuri îndepărtate. Un manual clasic de înţelepciune despre generozitate şi recunoştinţă scris de Seneca, unul dintre reprezentanţii de frunte ai stoicismului, este „Arta de a da şi de a primi”. Capacitatea de a dărui, aşa cum susţine marele gânditor stoic Seneca, este o parte esenţială a ceea ce ne face oameni.

Seneca afirma că impulsul de a dărui altora constituie însăşi temelia societăţii. Fără capacitatea de a ne ajuta unii pe alţii, de a împărţi resursele, suntem creaturi fără apărare şi cu şanse mici de supravieţuire. Dar nu este vorba de a da într-un fel sau cu un scop anume. Când există motive ascunse, dăruirea se degradează şi devine altceva. Frumuseţea lumii ne aminteşte că actul creaţiei este darul suprem pe care divinitatea ni-l oferă fără a aştepta nimic în schimb. Seneca spune că suntem chemaţi să dăm ceva în calea zeilor.

Toţi filozofii greci şi latini, de la Aristotel şi Epicur la Cicero şi Seneca, au meditat asupra darului şi recunoştinţei. Vom urmări aici tratatul lui Seneca despre beneficiile artei de a dărui, elogiat cu brio de filozoful Josep Olives. „Arta de a dărui şi de a primi” prezintă o selecţie magnifică de pasaje dintr-un mai amplu şi detaliat tratat despre sensul profund al generozităţii şi al recunoştinţei.

Seneca vorbeşte despre un „oraş captiv”: o pradă a egoismului, invidiei, lăcomiei de putere şi bani. Un oraş care este o reflectare a sufletului omului însuşi şi din a cărui pânză de păianjen egoistă nu se poate elibera decât prin arta dăruirii. Seneca o defineşte drept „acţiunea binevoitoare, desfăşurată cu spontaneitate firească care aduce bucurie şi surprinde când este oferită”. Împotriva logicii utilitariste a calculului, împotriva cercului vicios al lăcomiei, ar trebui să prevaleze cercul virtuos al gratuităţii şi al darului: circulaţia liberă şi neîntreruptă a darurilor. Ceva care nu este rezervat celor bogaţi, întrucât folosul „nu constă în ceea ce se face sau se dă, ci în dispoziţia spiritului, în spiritul celui care face sau dă”. Din acest motiv, „ceea ce vine dintr-o mână generoasă este mult mai apreciat decât ceea ce vine dintr-o mână plină”.

Cadoul perfect este cel original, personalizat - „beneficiu pentru toţi, folosul nimănui” - şi care este dat prompt, binevoitor şi cu bucurie. Un cadou care generează plăcere în actul de a dărui şi în legăturile prietenoase pe care le creează donaţia, fără a aştepta niciun profit în schimb. Ne aflăm, aşadar, în antipozii darului utilitarist, învecinat uneori cu mita sau şpaga, care otrăveşte relaţiile umane. În ceea ce priveşte persoana ce dăruieşte, trebuie să-i mulţumiţi în acelaşi spirit în care a oferit: prompt şi generos, exprimându-vă aprecierea în fapte şi cuvinte. Acea voinţă recunoscătoare este primul pas pentru restituirea beneficiului (al cărui miez, amintiţi-vă, este intenţia sau voinţa cu care se face). Deşi, aşa cum este logic, recunoştinţa va conduce, la rândul său, de asemenea la întoarcerea fizică a favorului.

Pentru filozoful stoic, „este convenabil ca binefăcătorul, după actul său, să uite ce a dat, în timp ce beneficiarul nu trebuie să uite niciodată ceea ce a primit”. Până la urmă, această reglementare a uitării şi amintirii este şi semnul iubirii: capacitatea de a ierta ofensele (uitarea lor, dacă se poate) şi de a-şi aminti, în schimb, toate favorurile, lucrurile primite. Este vorba, aşadar, de combaterea „celui mai rău dintre relele sociale” – „ingratitudinea” – cu bucuria împărtăşită, afirmativă şi comună a darului, de care beneficiază atât primitorul, cât şi cel care dăruieşte.

Când existau monarhi, se obişnuia ca regii să ceară supuşilor lor să le dea cadouri - de aici şi etimologia cuvântului „dar”: darul care se oferă regelui este un „donum regalis ”, un cadou regal. Cel care dăruieşte este un rege pentru cel care primeşte darul. La Roma, Cezar a primit monede de aramă de la săraci, nu pentru că asta i-ar fi schimbat viaţa sau i-ar fi sporit averea, ci pentru a se simţi iubit, înzestrat, inversând rolurile. Darurile l-au încurajat să ofere, nu numai monede de aramă, ci şi de aur. Există culturi şi oameni care dăruiesc şi oameni şi culturi care nu dau nimic. Ar trebui să ştim că, oricât am economisi, doar cel care dăruieşte primeşte.

Arta de a oferi

În primul rând trebuie să acceptăm că multe lucruri trebuie făcute gratis, într-un mod amuzant şi fără a obţine nimic în schimb. Darul este un obicei străvechi, rafinat într-o mie de culturi, care aduce bucurie, speranţă şi fericire într-o lume şi aşa decăzută şi nerecunoscătoare faţă de tot ce este bun şi frumos în această viaţă dată de divinitate.

Există o modalitate mai puţin cunoscută sau mai puţin tradiţională, dar foarte specială şi unică de a le face pe plac celor pe care îi iubim cel mai mult şi anume: oferirea de artă. Arta ne face mai sensibili la lume şi aici vorbim de o carte, o fotografie, un film, o piesă de teatru şi chiar o pictură sau gravură. Arta ne marchează viaţa sau un eveniment important, pe care nu-l vom uita, pentru că prin artă sunt exprimate stări, pasiuni, sentimente, preocupări, tot ce ţine de planul emoţional, şi ne oferă în acelaşi timp şi un echilibru spiritual, făcând loc reflexiei şi analizei.

Între surpriză şi convenţional, între urări şi buzunar, alegerea unui cadou de sărbători este întotdeauna o provocare. Obiectele încărcate cu valoare sentimentală, urări de bine şi creative sunt cele mai potrivite cadouri de oferit.