Epictet: calea unui stoic de la sclavie la filozofie
alte articole
Epictet, un filozof grec de şcoală stoică, nu a lăsat nicio lucrare scrisă, din câte se cunoaşte. Învăţăturile sale au fost grupate şi puse laolaltă, într-o antologie în opt volume, de către discipolul său Flavius Arrian (care avea să devină ulterior biograful lui Alexandru cel Mare). Din această antologie intitulată „Discursuri” sau „Dizertaţii” (din gr. „Diatribai”) nu s-au păstrat astăzi decât patru volume. Ideile principale din aceste volume aveau să fie publicate mai târziu într-un volum intitulat „Enchiridon” („manual” în limba greacă) sau „Manualul de viaţă”.
El a dat cărturarilor europeni ai Iluminismului un exemplu de sistem etic care a precedat creştinismul şi prin urmare a fost laic, bazat nu pe legea lui Dumnezeu, ci pe raţiune şi observarea lumii naturale.
Epictet ne învaţă că filozofia este un mod de viaţă şi nu doar o disciplină teoretică. Pentru el, toate evenimentele externe sunt dincolo de controlul nostru; ar trebui să acceptăm cu calm şi pasivitate tot ce se întâmplă. Cu toate acestea indivizii sunt responsabili pentru propriile lor acţiuni, pe care le pot examina şi controla printr-o autodisciplină riguroasă.
Timp de peste 40 de ani doar un sclav umil în Roma secolului I, Epictet (55-135 d.Hr.) i-a slujit pe alţii fără să viseze că va ajunge vreodată liber. Ajuns în cele din urmă una dintre cele trei mari figuri marcante ale stoicismului (alături de Marcus Aurelius şi Seneca), Epictet ar fi putut duce o viaţă banală, numai că, în timpul sclaviei, i s-a permis să asiste la cursuri de filozofie, iar după ce a fost eliberat a devenit un filozof stoic, în vremea împăratului Hadrian. Pasul de la sclav la filozof a fost unul uriaş, însă această experienţă i-a permis lui Epictet să dezvolte o cunoaştere mai aprofundată a naturii umane. Nu există o modalitate mai bună de a preda decât dând exemplu propria viaţă, ceea ce ne arată că cineva poate fi fericit cu foarte puţin. Lipsa educaţiei formale nu ar trebui să fie niciodată o limită în viaţa noastră, pentru că cel mai bun mod de a practica arta de a trăi bine este să ne concentrăm asupra prezentului, deoarece, potrivit filozofiei stoice, nu trebuie să ne îngrijorăm de trecut (care a dispărut) şi de viitorul care nu a sosit încă.
Epictet s-a născut în anul 55 d.Hr., în Hierapolis, Frigia, astăzi regiunea Pamukkale, sud-vestul Turciei. În copilărie este luat ca sclav la Roma de către Epafrodit, un om bogat şi influent, sclav eliberat şi ofiţer în garda personală a împăratului Nero. La îndemnul lui Epafrodit, studiază stoicismul cu filozoful Gaius Musonius Rufus. După ce stăpânul său este ucis de către succesorul lui Nero, Domiţian, pentru că nu a reuşit să prevină sinuciderea lui Nero, Epictet este eliberat. Undeva între anii 89 - 95 d.Hr., este exilat din Roma, împreună cu alţi filozofi, la ordinul împăratului Domiţian. Odată cu exilul începe ceea ce va deveni cea mai celebrată parte a vieţii sale. Ajunge la Nicopole în nord-vestul Greciei, unde îşi deschide propria şcoală. Este foarte popular ca profesor şi atrage la şcoala sa numeroşi patricieni romani, printre care se număra şi Flavius Arrian din Nicomedia (86 – 160 d.Hr. - istoric respectat ce a deţinut o funcţie publică sub domnia împăratului Hadrian), cel care avea să compileze ideile lui Epictet - după notiţele luate zilnic - făcând posibilă supravieţuirea lor de-a lungul secolelor.
Notiţele sale apar în două opere diferite: Diatribele sau Dizertaţiile (în greceşte Diatribai) şi Manualul de viaţă (Enchiridion), ce constituie una dintre cele mai clare şi mai concentrate expuneri ale stoicismului. Această lucrare mai este numită şi „bijuteria filozofiei stoice”. Potrivit mărturiei lui Flavius Arrian „orice ar fi spus, am luat act de modul său de gândire şi de sinceritatea vorbirii sale, cuvânt cu cuvânt şi pentru propriul meu folos”.
Epictet şi-a urmat calea de la un sclav şchiop eliberat la profesor de filozofie trăind o viaţă lungă, foarte simplă şi cu foarte puţine bunuri personale. La o vârstă înaintată a adoptat un copil abandonat şi l-a crescut cu ajutorul unei femei care îl îngrijea. Principala sa preocupare au fost etica şi morala, viaţa sa find o ilustrare perfectă a ideii că filozofia este un mod de viaţă: „Aminteşte-ţi că eşti un actor într-o piesă de teatru lungă sau scurtă, şi că rolul pe care îl joci este cel pe care îl alege autorul. Dacă îşi doreşte să joci rolul unui cerşetor, tu trebuie să îl joci cât mai bine. Iar dacă îşi doreşte să joci rolul unui şchiop, sau al unui magistrat, sau chiar al unui plebeu, atunci joacă întocmai! Căci aceasta îţi este îndatorirea, să joci bine rolul care ţi se oferă. Alegerea rolului, însă, îi aparţine altcuiva.”
Manualul de viaţă sau Arta de a trăi
Manualul este o colecţie de maxime şi învăţături morale expuse într-un mod clar şi cursiv. În el găsim principii după care ar trebui să ne ghidăm în practicarea artei de a trăi cu virtute, pentru a avea parte de o viaţă împlinită şi fericită. Binele suprem este libertate, înţeleasă ca fiind condiţia în care viaţa noastră se desfăşoară în funcţie de faptele externe, întâmplătoare şi contradictorii, ce au legătură cu personalitatea noastră. O astfel de stare se realizează treptat, educând voinţa cu ajutorul raţiunii şi înţelepciunii; deoarece stoicul concepe binele ca un fapt al cunoaşterii.
Pentru Epictet, o viaţă fericită şi o viaţă virtuoasă sunt acelaşi lucru. Fericirea şi împlinirea sunt consecinţe naturale ale unei acţiuni concrete. Reţeta pentru o viaţă bună constă în trei puncte: stăpânirea dorinţei, împlinirea datoriei şi a învăţa cum să gândeşti clar despre tine şi despre relaţiile tale cu fiinţele umane. El a fost întotdeauna profesorul umil şi fără griji, care îşi încurajează elevii să ia foarte în serios rolul de a trăi cu înţelepciune.
Cunoaşterea naturii proprii ne permite să discernem ceea ce corpul şi viaţa solicită în mod individual de la fiecare; virtutea constă în a nu fi ghidat de aparenţa lucrurilor, ci în a fi ghidat pentru fiecare act, de motivaţia de a acţiona raţional şi binevoitor şi mai ales de acceptarea destinului individual aşa cum a fost dat de Divinitate. Anumite lucruri stau în puterea noastră, altele nu, spune Epictet. Nu deţinem controlul asupra felului în care zarurile vieţii sunt aruncate; ceea ce controlăm este modul de a ne juca cu ele după ce au fost aruncate. Dacă nu reuşim să înţelegem această diferenţă, nu facem decât să o apucăm pe calea anxietăţii. Filozoful nu caută libertatea şi înţelepciunea ci virtutea.
Epictet consideră, în termeni foarte stoici, că omul trebuie să se supună soartei sale afirmând: „nu cere ca, ceea ce survine, să se petreacă cum vrei tu, ci doreşte ceea ce se întâmplă, căci astfel vei duce o viaţă fericită”. Întrucât fiecare are un rol în viaţă, alegerea de a lupta împotriva a ceea ce ne este destinat nu poate decât să ne aducă suferinţă. Prin efortul interior, prin asigurarea ataraxiei (linişte sufletească) faţă de problemele ce apar, destinul apare anihilat, chiar depăşit.
Frăţia umană este un concept fundamental în opera sa şi este legată de înţelegere şi evlavie. Sunt acoperite toate aspectele vieţii spirituale şi ale relaţiilor sociale, acestea două trebuie să fie după voinţa divină. Deşi nu a fost creştin, apropierea de creştinism a lui Epictet este certă. „Manualul de viaţă” a fost adoptat, de exemplu, de călugării de la Muntele Sinai.
După cum se dovedeşte, Epictet crede într-adevăr în mod clar în afecţiunea pentru partenerul de viaţă, copii, chiar pentru prieteni şi ţară. Aceasta este o componentă a vieţii stoice complete, atât ca parte a idealului unei vieţi morale în acord cu cerinţele naturii cât şi ca pe ceva adecvat rolurilor noastre în viaţă precum îndatoriri şi sarcini. Chiar dacă rudele sau prietenii sunt nedrepţi faţă de noi, suntem datori să-i iubim şi să-i ajutăm. Trebuie să ne căsătorim şi să avem copii. O adevărată ierarhie a îndatoririlor sociale - în special cele cetăţeneşti - toate trebuind să fie respectate scrupulos. Toate fiinţele ar participa la natura divină. Pentru aceasta, filozofia este necesară ca mijloc pentru a învăţa să trăim după natură, să ne comportăm după principii şi să acţionăm corect.
În Manual se subliniază insistent necesitatea unei educaţii suple, adaptate cazurilor particulare, importante fiind exerciţiile practice, examenul de conştiinţă repetat, progresiv dezvoltat, şi necesitatea pregătirii îndelungate a cunoştinţelor. Se reliefează importanţa raţiunii umane, forţa judecăţii, menite să analizeze şi organizeze gândurile şi acţiunile. Raţiunea este considerată ca primul atribut al omului, ce trebuie orientată spre auto-cultivarea conştiinţei.
Filozoful era sigur că nimeni nu face rău cu bună ştiinţă. Prin urmare, fiinţele umane au o inimă bună. Atunci de ce există oameni răi în lume? Filozoful nostru răspunde: din ignoranţă. Tot timpul a susţinut că bunătatea merge mână în mână cu cunoaşterea. Trebuie să ne cunoaştem simţurile, să cunoaştem natura, să ne cunoaştem instinctele, astfel vom fi oameni buni ce acţionează corect.
Citate din învăţăturile lui Epictet
„Vrei să nu mai aparţii numărului de sclavi? Sparge-ţi lanţurile şi alungă orice teamă şi răutate.”
„Nu lăsaţi niciodată viaţa voastră să depindă de admiraţia celorlalţi. Nu are nici o valoare.”
„Nu vă intitulaţi niciodată filozof sau nu vorbiţi mult despre teorii ignorante, ci acţionaţi după ele. Prin urmare, la un banchet, nu daţi lecţii despre cum ar trebui să mănânce oamenii, ci mâncaţi corect.”
„Când va veni vremea mea, voi muri; dar voi muri aşa cum ar trebui să moară un om care nu face altceva decât să returneze ceea ce i s-a încredinţat.”
„Trebuie să evităm prietenia celor răi şi vrăjmăşia celor buni.”
„Dacă nu am vorbi decât atunci când este necesar, ne-am desface rar buzele.”
„Cinicul Diogene a spus, şi a spus bine, că singurul mod de a păstra libertatea este să fii mereu gata să mori pentru asta.”
„Două lucruri trebuie luate de la om: deşertăciunea şi neîncrederea.”
„Dorinţa şi fericirea nu pot trăi împreună.”
„Durerea şi moartea nu sunt teribile, ci teama de durere sau de moarte.”
„Eroarea bătrânului este că încearcă să judece astăzi cu criteriile de ieri.”
„Omul sănătos se aşteaptă de la cel rău să primească mult mai multe daune decât primeşte.”
„Prostul, printre alte rele, posedă acest lucru: încearcă mereu să-şi înceapă viaţa.”
„La majoritatea bărbaţilor, calmul este letargie, emoţia este furie.”
„Adversitatea nu este o nenorocire, ci mai degrabă suferirea ei cu măreţie sufletească este fericire.”
„Cel mai dificil lucru este să ne cunoaştem pe noi înşine. Cel mai uşor, să vorbim rău despre ceilalţi.” „
„Nenorocirea bărbaţilor vine din înşelarea precauţiei şi încrederii lor.”
„Invidia este cel mai norocos adversar.”
„Fericirea constă în a fi liber, adică a nu dori nimic.”
„Măreţia înţelegerii nu se măsoară prin întinderea ei, ci prin corectitudinea şi adevărul opiniilor.”
„Ocaziile sunt diferite, utilizarea lor nu este.”
„Adevărul triumfă de la sine, minciuna are întotdeauna nevoie de complicitate.”
„Important nu este ceea ce mănânci, ci modul în care mănânci.”
„Cel mai nesuferit lucru pentru omul rezonabil este cel căruia îi lipseşte raţiunea.”
„Obiceiurile deprinse nu sunt corectate decât cu obiceiuri opuse.”
„Plăcerile rare sunt cele care ne încântă cel mai mult.”
„Nu ai nimic din ceea ce nu ţi-a fost dat.”
„Nimeni nu este liber dacă nu este stăpân pe sine.”
„Nu trebuie să ne ţinem nava cu o singură ancoră sau viaţa noastră cu o singură speranţă.”
„De ceea ce trebuie să vă fie frică este propria voastră frică.”
„Nu uita că oricine ţi-a mărturisit un secret poartă de obicei doar masca şi deghizarea unui om cinstit.”
„Nu căuta ca lucrurile să se petreacă aşa cum doreşti tu, ci aşa cum se întâmplă şi atunci vei duce o viaţă liniştită.”
„Oamenii sunt tulburaţi nu de lucrurile care se întâmplă ci de opiniile pe care le au despre ele.”
„Nu putem evita să greşim, dar putem fi atenţi în mod constant pentru a încerca să le evităm.”
„Nu poţi deveni campion fără să transpiri.”
„Reflectaţi mult înainte de a spune sau de a face ceva, pentru că nu veţi putea remedia acest lucru după ce l-aţi spus sau făcut.”
„Ce ai câştiga rănind o piatră care nu te poate auzi? Păi atunci, imită piatra şi nu asculta jignirile îndreptate spre tine de duşmanii tăi.”
„Ai grijă de gândurile tale când eşti singur şi de cuvintele tale când eşti cu ceilalţi.”
„Avem încredere pentru că suntem precauţi.”
„Bogăţia nu este despre a avea bunuri mari, ci despre a avea puţine dorinţe.”
„Prostul dă vina pe alţii, cel ce începe să se lumineze dă vina pe sine, iar înţeleptul nu dă vina pe nimeni.”
„Caută în tine puterea de a ţine piept greutăţilor vieţii: la ispita frumuseţii, ai înfrânarea; la vorba rea, răbdarea; la greutatea muncii, curajul. Când stăpâneşti acestea, ce-ţi mai poate sta în cale?”
„Nu spune: „am pierdut cutare lucru”, ci: „l-am dat înapoi”, fie că e vorba de pierderea copilului, nevestei, pământului sau orice altceva. Dar ai grijă de ce ai în păstrarea ta.”
„Dacă ţi-ai închinat viaţa filozofiei, iar unii te vor lua în batjocură, nu te intimida, ci susţine ce crezi ca şi cum ai fi trimisul Divinităţii pe Pământ. În curând aceşti denigratori te vor urma şi ei.”
„La orice lucru, cântăreşte bine şi începutul, şi urmările. Altfel, vei începe multe cu entuziasm, dar la prima dificultate vei renunţa la ele.”
„Nu toţi avem toate darurile, ci unii unele şi alţii altele.”
„Taci cât mai mult; vorbeşte doar cât trebuie şi scurt. Îndreaptă discuţia către subiecte alese. Între persoane necunoscute, să taci.”
„Dacă afli că cineva te-a vorbit de rău, nu te supăra, ci spune: „Dacă ştia el săracul şi de alte păcate ale mele, nu spunea doar atât!”
„În ce priveşte mâncarea, băutura, îmbrăcămintea, locuinţa, gospodăria - menţine-le la strictul necesar. La lux şi plăcerile simţurilor renunţă cu totul.”
„Măsura averii este nevoia corpului, după cum măsura sandalei este mărimea piciorului. Ai înţeles aceasta? Vei avea o limită în toate.”
„Chiar din această clipă, fixează-ţi pentru tine un model, un mod de viaţă pe care să-l păstrezi cu stricteţe, atât când eşti singur cu tine, cât şi în relaţiile cu oamenii. Păstrează tăcerea cât mai mult cu putinţă, nu afirma decât cele necesare şi în cât mai puţine cuvinte.”
